
Dincolo de ierarhie, dosarul editorial „Top 50 cei mai puternici oameni de marketing” reprezintă o fotografie a marketingului românesc în pandemie.
Oamenii din cele mai importante companii care investesc în marketing au vorbit despre cum s-au adaptat la noua viață, cum au gestionat brandurile din portofoliu, cum au reacționat la schimbările rapide survenite în rândul publicului consumator și cum au dezvoltat noi canale de distribuție și comunicare.
Această „fotografie” reprezintă, în fapt, povestea marketingului în pandemia anului 2020. O poveste cu multe lecții și învățăminte.
Precizare: Topul a fost realizat pe baza consumului de publicitate pe suporturile tradiționale în 2020 (TV, online, radio, outdoor, print), folosind monitorizările Kantar Media și ale Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), premiilor obținute la festivalurile de publicitate care au avut loc în anul trecut și pe baza indicelui de notorietate în social media.
Autorul mulțumește doamnelor Laura Tampa și Afrodita Blasius pentru sugestiile și sfaturile acordate pentru realizarea acestei „fotografii” a marketingului românesc.
Bogdan Bordeianu, Media Marketing Manager, Zdrovit România
Pierre Etienne Cizeron, Chief Marketing Officer, Orange România
Laura Barbu, Director Brand & Marketing Communication Vodafone România
Roxana Baias, Marketing Director Telekom, Consumer Segment
Raluca Duță, Chief Marketing Officer L’Oreal România
Alina Golopența, Director Marketing, Kaufland România
Sharon Annette, Marketing Director HEINEKEN România
Mihaela Pițilă, Head of Marketing & Growth Head Sanofi CHC Romania & Moldova
Narcis Horhoianu, Chief Marketing Officer Carrefour România
Letiția Cătălina Ioana, Advertising Manager Dr.Max România
Alexandra Dragoș, Senior Brand Marketing Manager, Betfair
Cristina Florescu, Director Marketing, PENNY
Iulia Floricică, Marketing Lead Foods Unilever South Central Europe
Ioana Gorănescu, Marketing Manager, Biofarm
Teodora Doboș, Head of Marketing, Henkel Laundry & Home Care
Mihaela Mihalache, Marketing Manager, Nestlé South East Market, categoria Nestlé Infant Nutrition
Iuliana Nedelcu, Marketing Director, Coca-Cola România
Loredana Ionel – Marketing Manager, Beiersdorf România și Bulgaria
Marina Zara, Head of Marketing METRO Cash&Carry România
Adrian Nicolaescu, vicepreședinte marketing, e-commerce, comunicare și sustenabilitate Mega Image
Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer, Fashion Days
Delia Corniciuc, Senior Marketing Manager PepsiCo pentru segmentul de băuturi din Balcanii de Est
Diana Oancea, Marketing Manager Chocolate South Central Europe (SCE), Mondelēz International
Andreea Bogdan, Marketing Manager Biscuits South Central Europe (SCE), Mondelēz International
Ionuț Stanimir, Director de Marketing și Comunicare, BCR
Ioana Iacobescu, Marketing Executive Manager, Dr. Oetker
Ramona Radu, Marketing Director, Bergenbier S.A.
Simona Panait, Director de Marketing Samsung România & Bulgaria
Tudor David, director de marketing, Farmec
Monica Eftimie, CMO Sphera Franchise Group
Greta Redeleanu, director de marketing, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA