FacebookTwitterLinkedIn

Bogdan Bordeianu, Media Marketing Manager, Zdrovit România

Forbes: Care au fost cele mai mari schimbări (provocări) în strategia dvs de marketing în perioada de pandemie (anul 2020 – prezent)

Bogdan Bordeianu: Anul 2020 a fost, cu siguranță, un an dificil la nivel global, un an de adaptare și de reinventare atât la nivel de business, cât și pe plan personal pentru fiecare dintre noi.

Cu toate acestea, în momentul în care am conștientizat care va fi impactul pandemiei asupra industriei în care activăm, am reacționat rapid și am decis să mergem înainte cu „motoarele” turate, menținând un nivel ridicat al investițiilor media. Sigur, ne-am confruntat cu multiple obstacole (perioada de carantină, limitarea întâlnirilor face-to-face, o dinamică cu totul nouă a mediului de activitate), însă am ales să ne focusăm pe o comunicare ce a avut la bază transmiterea de mesaje pozitive prin care să fim cât mai aproape de publicul-țintă și de partenerii noștri în condițiile distanțării sociale. Și acum pot spune că a fost decizia potrivită.

Forbes: Care sunt cele mai importante modificări pe care le-ați constatat în comportamentul consumatorilor din sectorul în care activați?

Bogdan Bordeianu: Sunt multe de spus, dupa cum ziceam mai devreme, a fost un an atipic. În primul rând, fenomenul „work from home” a schimbat comportamentul consumatorului, acest lucru reflectându-se în domeniul farmaceutic, în special, prin înregistrarea unei scăderi a sectorului de suplimente alimentare, produse cosmetice și îngrijire beauty vs. anul 2019. Mai exact, pandemia a impus noi reguli sociale și astfel, nevoile primare pe termen scurt au fost prioritare, iar cele secundare au pierdut din „cota de piață”.

Vreau să cred că această perioadă poate fi baza unor modificări la nivel decizional, în care consumatorul va alege calitatea în fața clasicei cantități, luând decizii orientate către sine pe baza unui raționament logic și nu doar instinctual.

Forbes: Ce rol a jucat digitalul (online) în planurile de marketing ale brandurilor dvs în perioada de pandemie (anul 2020 – prezent)?

Bogdan Bordeianu: Din punctul meu de vedere, dacă până în 2020 nu era suficient de clar, anul trecut a evidențiat ferm faptul că mediul online este un instrument „must have” pentru majoritatea sectoarelor de business (un așa-zis „BFF” e.g. best friend forever), un „teren de joacă” unde comunici direct către consumator, aplicat prin implementarea de campanii digitale, proiecte speciale.

În același timp, pandemia a accelerat trend-ul de digitalizare la nivel personal – majoritatea activităților cotidiene (shopping, plăți, entertainment, meetings, etc.) au fost mutate (voit sau nu prea) în mediul online, devenind astfel o soluție sustenabilă și totodată confortabilă pentru fiecare dintre noi. Luând în considerare o multitudine de factori la nivel macro și micro, în 2020 am optat pentru o expunere mai mare în mediul online prin comunicarea „straight to the point” a beneficiilor propriilor brand-uri relevante contextului actual, investițiile fiind, desigur, pe masură.

Forbes: Cum definiți succesul în marketing, în anul pandemic 2020? (un exemplu local sau internațional ar fi foarte bun.)

Bogdan Bordeianu: Cu siguranță, nu a fost o rețetă a succesului pentru anul 2020, însă pot enumera câteva atribute necesare din punctul meu de vedere, cum ar fi: capacitatea de identificare a nevoilor consumatorului și adaptarea rapidă la trending-ul momentului, identificarea direcției de comunicare ținând cont de profilul publicului vizat, abilitatea de a vedea imaginea de ansamblu și de a fi capabil să convertești un aspect negativ într-o oportunitate, dar și abordarea și pregătirea strategiei într-un mod „sănătos” și pozitiv. De exemplu, un domeniu de activitate care a înregistrat o ascensiune fulminantă în 2020 este cel al serviciilor de online food delivery, care a acceptat provocarea de a acoperi o multitudine de nevoi ale consumatorului, prin integrarea în serviciile de delivery a altor categorii de produse.

Forbes: Care credeți că este menirea (rolul) omului de marketing în vremea pandemiei?

Bogdan Bordeianu: Având în vedere situația la nivel global, marketer-ul trebuie să fie, în primul rând, receptiv la noile oportunități din piață, să păstreze o atitudine „open-minded”, să empatizeze cu nevoile „omului” din publicul targetat, să comunice mesaje care să fie relevante pentru acesta, iar prin acțiunile sale, să faciliteze luarea unei decizii a consumatorului prin informarea corectă.