FacebookTwitterLinkedIn

Mihaela Pițilă, Head of Marketing & Growth Head Sanofi CHC Romania & Moldova

Forbes: Care au fost cele mai mari schimbări (provocări) în strategia dvs de marketing în perioada de pandemie (anul 2020 – prezent)?

Mihaela Pițilă: Pe de o parte, au existat provocările specifice business-ului în care activez, subiectul sănătate devenind laitmotivul anului 2020, pe de altă parte, au existat încercările la nivel de individ, atât ale mele, personale, cât și ale echipei pe care o coordonez.

Provocarea cea mai mare a fost reprezentată de incertitudine, de schimbarea mediului și a comportamentului consumatorului într-un ritm accelerat. A fost nevoie de o analiză profundă a situației, de o calibrare atât a forțelor, cât și a resurselor în noul context, păstrând tot timpul în minte misiunea care ne definește activitatea de zi cu zi – rolul nostru de ghid în călătoria consumatorului către o viață mai sănătoasă.

Atributele care descriu omul de marketing de succes al anului 2020 sunt agilitatea, puterea analitică și spiritul antreprenorial. A trebuit să luăm decizii rapid, să analizăm o lume în mișcare și să ne asumăm cu multă responsabilitate sarcinile într-un spatiu până nu de mult asociat cu relaxarea, confortul propriei case.

Forbes: Care sunt cele mai importante modificări pe care le-ați constatat în comportamentul consumatorilor din sectorul în care activați?

Mihaela Pițilă: Anul 2020 a schimbat radical comportamentul și atitudinea consumatorilor față de sănătate, prevenție și igienă, fapt care a reprezentat o oportunitate pentru business-ul de consumer healthcare.

Dacă în trecut făceam eforturi în sensul educării, maturizării și responsabilizării consumatorului în privința gestionării propriei sănătăți, în 2020 am început să discutăm cu un consumator avid de informație medicală, dornic să înțeleagă cum își poate gestiona mai bine starea de sănătate, trend care va continua cel mai probabil și post-pandemie.

Primul lucru pe care l-am făcut de la începutul crizei a fost să răspundem acestei nevoi prin campanii cu puternic rol educațional, menite să-i ajute pe consumatori să distingă între situațiile în care își pot autogestiona starea de sănătate și cele în care este necesară recomandarea unui medic sau a unui farmacist.

Important de reținut este că una dintre caracteristicile acestei crize a fost îngreunarea accesului la serviciile medicale de bază și migrarea lor în mediul online, ceea ce a condus la un grad mare de responsabilizare a consumatorului.

Am observat de câțiva ani creșterea cererii de conținut medical specializat în online și subliniam încă de pe atunci că e nevoie să se ofere accesul la informație, asigurându-ne totuși că preluarea acesteia se face numai din surse credibile și autorizate. Tot contextul anului care a trecut a învățat consumatorul despre importanța surselor de informare și a veridicității conținutului.

Analizând cum s-au schimbat consumatorii noștri, am concluzionat că există mai multe mecanisme care ne definesc ca indivizi și care ne determină acțiunile.

Oamenii au înțeles că este important să se protejeze de riscuri și fac asta atât prin mecanisme directe, precum respectarea regulilor și a recomandarilor în privința igienei și distanțării sociale, precum și prin mecanisme indirecte, precum întărirea imunității și/sau utilizarea  brandurilor de încredere, a căror notorietate și calitate le garantează siguranța.

Observăm, de asemenea, o mai mică deschidere către a experimenta, mai ales când vine vorba de sănătate.

Forbes: Ce rol a jucat digitalul (online) în planurile de marketing ale brandurilor dvs în perioada de pandemie (anul 2020 – prezent)?

Mihaela Pițilă: Digitalizarea are încă un rol minor în business-ul care se ocupă de medicamente fără prescripție medicală, în special în ceea ce privește comunicarea directă către consumator. Depunem toate eforturile să fim prezenți acolo unde sunt consumatorii noștri, să-i ajutăm să găsească răspunsuri la întrebări, într-un mod mult mai detaliat decât o putem face în medii precum TV sau Radio.

Deși există încă multe oportunități neexplorate, pe care deja le vedem testate și implementate cu succes în alte țări, precum diverse aplicații care să permită consumatorului să-și monitorizeze starea de sănătate, din păcate normele legislative actuale nu ne permit încă să le putem lua în considerare.

Au existat însă schimbări majore atât în interacțiunea industriei cu profesioniștii din domeniul sănătății, cât și a acestora cu pacienții. Mediul online ne-a oferit oportunitatea să vedem în 2020 Congrese de Specialitate organizate online, workshopuri și, bineînțeles, dezvoltarea accelerată a telemedicinei.

Forbes: Cum definiți succesul în marketing, în anul pandemic 2020? (Un exemplu local sau internațional ar fi foarte bun.)

Mihaela Pițilă: Cuvântul care ar trebui să definească succesul în marketing, în special în anul 2020, este empatia. Această situație fără precedent a oferit oportunitatea brandurilor și  companiilor să arate cât de mult empatizează cu publicurile lor, să vină în întâmpinarea nevoii lor de informare corectă și, de ce nu, în ajutorul lor.

Forbes: Care credeți că este menirea (rolul) omului de marketing în vremea pandemiei?

Mihaela Pițilă: Menirea noastră, ca oameni de marketing, indiferent de industria în care activăm, este să ne asigurăm că toate deciziile de business au la bază vocea consumatorului. Principala schimbare pe care pandemia a adus-o este reprezentată de viteza cu care trebuie să acționăm.

Provocarea majoră a specialistului de marketing din prezent este pe de o parte, să gestioneze situația actuală, fără precedent, și pe de altă parte, să pregătească acțiunile unui viitor despre care nu avem prea multe certitudini.