Care sunt afacerile din România care au reușit să fie profitabile și să crească permanent în ultimul deceniu, indiferent de provocările economice și sociale pe care le-au traversat?
Diferența dintre campioni și restul lumii este dată, în esență, de perseverență. Nu de noroc, nu de oportunism.
În business, la fel ca în sport, campionii sunt cei care, indiferent de adversar sau context, reușesc să performeze constant, să se adapteze și să evolueze. Ei nu caută scurtături, ci construiesc pe termen lung. Abilitatea de a-și evalua permanent, prin introspecție, punctele forte și slabe, perseverența și anduranța le permit campionilor să progreseze chiar și atunci când alții abandonează. Exact așa sunt și companiile care au reușit să-și crească permanent afacerile și să rămână profitabile an după an, timp de un deceniu întreg.
Forbes România a realizat, pentru al cincilea an consecutiv, lista campionilor ultimului deceniu*, adică acele companii care, între 2014 și 2023, și-au crescut permanent afacerile și au rămas profitabile indiferent de crize, pandemie sau instabilitate fiscală.
Din cele un milion de companii active în România, doar 0,1% au reușit această performanță, adică aproximativ 1.000 de firme, conform datelor centralizate de Dalitics. Altfel spus, în 2023, doar o companie din 1.000 a reușit să consemneze un deceniu de activitate profitabilă și o creștere anuală permanentă a afacerilor.
Împreună, aceste companii performante au realizat afaceri de circa 220 de miliarde de lei în 2023 – adică aproape 15% din Produsul Intern Brut – și peste 8% din totalul cifrei de afaceri raportate de toate companiile din România. Comparativ cu anul precedent, cifra de afaceri cumulată este mai mare cu circa 10%, cu aceeași valoare crescând și profitul net cumulat, până la aproape 13 miliarde de lei.
Cine sunt acești campioni?
Mergând mai departe în analiză, observăm că mai mult de un sfert dintre companiile din acest top pot fi încadrate în rândul companiilor medii, cu afaceri între 10 și 50 de milioane de euro. Există și mai mult de 100 de companii mari, care au depășit pragul de 50 de milioane de euro, din care mai mult de un sfert sunt companii foarte mari, cu afaceri de peste un miliard de lei (echivalentul a aproximativ 200 de milioane de euro). La polul opus, aproape jumătate, adică mai puțin de 500, sunt companii cu afaceri între două milioane de lei și 10 milioane de lei, iar puțin peste sunt microîntreprinderi cu afaceri mai mici de două milioane de lei.
Interesant este că, în ciuda numărului mic, companiile mari și foarte mari aduc împreună mai mult de 80% din cifra de afaceri cumulată și aproape trei sferturi din profitul total raportat de campionii Forbes.
Marja de profit net a companiilor analizate în acest top este de aproximativ 6% în medie, cu variații în funcție de dimensiune: companiile mici au marje mai ridicate, în timp ce firmele foarte mari operează cu marje ușor mai mici.
Creșterea medie anuală a afacerilor înregistrate de campionii de business ai României a fost, potrivit datelor Dalitics, de 14%, iar a profiturilor de 17%, înregistrând o tendință ușoară de scădere în ultima jumătate de deceniu. Un lucru firesc, susține Coralia Zotic, Head of Data Science la Dalitics, pentru că maturizarea pieței și creșterea competiției reduc marjele de profit. Așa cum era de așteptat, în cazul companiilor mari, ritmul de creștere anuală este mai redus.
Potrivit datelor furnizate de Dalitics, folosind algoritmi de machine learning (clustering), companiile au fost împărțite în grupe distincte în funcție de comportamentele financiare. O observație esențială a fost că societățile mari au mult mai multe datorii/angajat decât cele mici și mijlocii, în timp ce, în cazul celor din urmă, raportul dintre datorii și profit/angajat a fost aproape perfect corelat. Acest fapt ar trebui să încurajeze băncile și investitorii să acorde mai multă încredere companiilor din „middle classul” antreprenorial românesc.
În ceea ce privește acționariatul și structura firmelor multinaționale în raport cu firmele locale, analiza Dalitics constată că rata de acumulare primitivă de capital rămâne modestă în condițiile în care companiile au ieșit din comunism fără capital. De asemenea, analiștii Dalitics remarcă prezența covârșitoare în lista campionilor ultimului deceniu a industriilor tradiționale – „brick & mortar” sau așa-numitele „legacy industries” – în comparație cu societățile de tehnologie. „Nu în ultimul rând, absența listării pe Bursă a societăților private românești înseamnă un acces restricționat la piețele de capital și aceste companii nu sunt confruntate cu exigențele acestor piețe în ceea ce privește transparența, succesiunea și strategia de business. În plus, constatăm absența societăților românești private de pe piața de M&A în calitate de cumpărători în alte piețe natural mai mici.”
La fel ca în anii anteriori, sectorul retailului și distribuției domină topul celor mai dinamice afaceri – atât prin prezența multinaționalelor (Lidl, Kaufland, Carrefour, Mega Image, Rewe România, Interbands Orbico), cât și prin forța firmelor autohtone (Dedeman, Altex România, Fildas Trading). Doar o companie din domeniul industrial se află în top 10 – multinaționala Robert Bosch.
În zona companiilor industriale apar nume solide internaționale sau locale precum Terapia, Bilka Steel și Thyssenkrupp Bilstein, iar în sectorul tech – puțin reprezentat – se remarcă în continuare IBM Romania sau Cognizant Technology Solutions Romania SRL.
Dintre companiile mari, cel mai mare ritm de creștere l-a avut compania Scala Assistance din Cluj, iar Simtel Team este compania antreprenorială românească cu cea mai mare creștere medie anuală între afacerile mari. În topul celor mai dinamice 10 companii mari se mai află și alte companii românești, precum SMAG Group sau Intertranscom Impex. Dintre cele mai dinamice 10 companii mijlocii din ultimul deceniu, cele mai mari afaceri le-a avut Simtel Team.
Acești campioni aflați pe lista Forbes Business Champions nu au crescut peste noapte. Au investit, au riscat și au construit sisteme care funcționează în orice climat. Iar dacă vor continua să-și optimizeze guvernanța, să caute și să găsească surse de finanțare mai sofisticate și să își asume expansiunea internațională, România ar putea să exporte nu doar produse și servicii, ci și modele de business.
*Lista a fost realizată pe baza informațiilor publice și vizează companiile care au realizat permanent creșterea cifrei de afaceri în ultimul deceniu. Au fost incluse în calcule doar companiile care au înregistrat permanent profit în ultimii 10 ani pentru care există date disponibile complete (2014-2023) și au fost excluse cele care au consemnat, fie și pentru un singur an, pierderi. Pentru relevanță, în ediția tipărită au fost luate în calcul doar companiile care aveau la finalul anului 2023 o cifră de afaceri de cel puțin 50 de milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro). Lista completă a companiilor cu afaceri de 10 milioane de lei (aproximativ două milioane de euro) o puteți regăsi pe forbes.ro.
Le-am solicitat liderilor de business aflați la conducerea campionilor ultimului deceniu să răspundă la un chestionar pentru a identifica rețeta de business care le-a permis detașarea față de competitori în ceea ce privește performanțele economice și financiare.
Chestionarul a inclus următoarele întrebări:
1. Sumarizați într-un cuvânt evoluția companiei din ultimul deceniu! Care a fost lecția de business a ultimului deceniu pentru dumneavoastră? Detaliați, vă rog!
2. Care au fost principalele puncte ale strategiei de business a companiei dumneavoastră care au permis creșteri permanente ale afacerilor în ultimul deceniu? Care au fost elementele de strategie care s-au păstrat și care dintre ele au fost ajustate/modificate? Detaliați, vă rog!
3. „Veniturile sunt vanitate, iar profitul sănătate.” Ați reușit să înregistrați permanent profit în ultimul deceniu. Cum ar trebui să privească liderii de business profitul? Care ar trebui să fie „locul” profitului în strategia de business a unei companii?
4. Care sunt diferențiatorii care au permis prezența companiei între campionii businessului românesc în ultimul deceniu?
5. Care sunt principalele trei puncte ale strategiei de business a companiei pentru a menține succesul în următorul deceniu?
Liga campionilor în business – Ediția 2025
Liga Campionilor în Business 2025 – Alina Marinescu (Catena)
Liga campionilor în business 2025 – Raul Filip (ALTEX)
Liga campionilor în business 2025 – Zoltan Szigeti (The Group)
Liga campionilor în business 2025 – Voicu Oprean (AROBS)
Liga Campionilor în Business 2025 – Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu (One United Properties)
Liga Campionilor în Business 2025 – Narcis Horhoianu (Carrefour România)
Liga Campionilor în Business 2025 – Silvia Sticlea (Nestlé România)
Liga Campionilor în Business 2025 – Dragoș Pavăl (Dedeman)
Liga Campionilor în Business 2025 – Diana Ilie Crăciunescu (DIANA)
Liga Campionilor în Business 2025 – Irinel Gheorghe (Sipex)
Liga Campionilor în Business 2025 – Lucia Costea (Secom)
Liga Campionilor în Business 2025 – Vanya Panayotova (L’Oréal România)
Liga Campionilor în Business 2025 – Emil și Vasile Goța (Elis Pavaje)
Liga Campionilor în Business 2025 – Enikő Peter (Uniprest Instal)
Liga Campionilor în Business 2025 – Grzegorz Grabowski (Maspex Group)
Liga Campionilor în Business 2025 – Pablo Banki (BAT)
Liga Campionilor în Business 2025 – Laurențiu Niculae (AD Auto Total)
Liga Campionilor în Business 2025 – Valer Hancaș (Kaufland România)
Liga Campionilor în Business 2025 – Nikolay Kolev (PHOENIX Group)
Liga Campionilor în Business 2025 – Olga Drăguinea (Lidl România)
Liga Campionilor în Business 2025 – Görkem Oran (Edenred România)