Forbes România a solicitat liderilor de business aflați la conducerea campionilor ultimului deceniu să răspundă la un chestionar pentru a identifica rețeta de business care le-a permis detașarea față de competitori în ceea ce privește performanțele economice și financiare.
Grzegorz Grabowsk, General Manager BU România, Ungaria, Bulgaria și Moldova – Maspex Group
Lecția de business a ultimului deceniu
Cel mai reprezentativ cuvânt pentru activitatea desfășurată din ultimii 10 ani este continuitatea. În toți acești ani, am continuat să dezvoltăm proiecte de investiții ce susțin o dezvoltare durabilă a companiei, care ne consolidează poziția de lider pe piață și oferă un echilibru social și economic pentru comunitățile în cadrul cărora ne dezvoltăm activitatea.
În ultimul deceniu, ne-am însușit mai multe lecții de business, în special în contextul socio-economic nefavorabil al ultimilor ani, dar și în perioadele dificile, precum pandemia și declanșarea războiului din Ucraina. Una dintre cele mai importante măsuri a fost să ne ajustăm strategiile pentru a ne consolida poziția pe segmentele de piață în care suntem prezenți. Ne-am folosit constant de experiența acumulată în cele aproape trei decenii de activitate pe piața românească, dar și de capacitatea de adaptare pe care ne-am exersat-o permanent și am atins cifre de afaceri remarcabile, în permanentă creștere.
Suntem foarte atenți la ceea ce se întâmplă pe plan socio-economic, totodată, facem eforturi pentru a rămâne concentrați pentru a ne atinge obiectivele și pentru a rămâne jucători valoroși în industria din care facem parte.
Strategia de business
Maspex Romania este o companie cu experiență pe piață, cu un portofoliu diversificat, cu prezență în mai multe categorii, precum: băuturi răcoritoare, apă minerală naturală, cafea instant, snack-food, paste și cereale, ketchup, conserve de tomate și dulceață, băuturi alcoolice.
Deținem branduri apreciate de consumatorii români, precum: Tymbark, Tedi, Bucovina, Alcalia, La Festa, Salatini, Vălenii de Munte, dar și branduri internaționale incluse mai recent în portofoliu, precum brandul legendar polonez Vodka Zubrowka. Începând din 2019, în baza parteneriatului încheiat cu Nestlé Waters, avem drepturi exclusive pentru vânzarea produselor Nestea în România, Bulgaria și Ungaria, brandul fiind lider de piață în categoria ceai gata preparat.
În categoriile de produse în care suntem prezenți există subcategorii de produse cu rezultate foarte bune în anumite perioade, în funcție de sezonalitate de exemplu, care susțin vânzările. Ținând cont de aceste aspecte, ne-am adaptat strategiile astfel încât să putem crește categoriile ori subcategoriile consumului permanent, acestea fiind segmente care păstrează un raport favorabil de cerere-ofertă în perioadele cu inflație mare, dar și pe subcategoriile mainstream din portofoliu.
Totodată, ne bazăm pe o echipă implicată, unită, capabilă să transforme provocările în oportunități, să performeze la standarde înalte și să atingă obiective ambițioase.
Rolul profitului în strategia de business
Într-un mediu în care ne confruntăm cu inflație ridicată, taxe și noi reglementări, nu este sustenabil să ne concentrăm doar pe venituri, ci și pe menținerea profitabilității.
Profitul este esențial pentru a urma un parcurs ascendent, pentru a susține investiții permanente, importante în dezvoltarea unui portofoliu competitiv pe piață, pentru a atrage oameni valoroși și a forma echipe unite, pentru a face față perioadelor dificile, dar și pentru a crește. Tot el ne permite să ne adaptăm rapid la schimbările pieței, să ne menținem standardele ridicate de calitate și să continuăm să livreze valoare reală pentru clienți, parteneri și societate.
Diferențiatorii-cheie
Ne bucurăm să fim printre campionii businessului românesc din ultimul deceniu. În toți acești ani, am dezvoltat un portofoliu de produse care este apreciat de către consumatori, am investit în proiecte care susțin o dezvoltare durabilă a companiei, un echilibru social și economic al comunităților în cadrul cărora ne dezvoltăm activitatea.
Brandurile din portofoliu ocupă locuri importante în categoria de produse din care fac parte, dar și în conștiința consumatorilor datorită calității, diversității, modului în care inovăm permanent și ne raportăm la cererea pieței.
În ultimul deceniu, atât în perioada de pandemie, de conflicte politice majore la nivel global, cât și acum, în contextul climatului de instabilitate economică la nivel local și global, ne-am folosit de experiența acumulată timp de aproape 30 de ani în FMCG pe piața de la noi din țară, dar și de capacitatea de adaptare pe care ne-o exersăm constant pentru a ne atinge obiectivele propuse.
Strategia pentru următorul deceniu
Strategia Maspex Group se bazează, ca și până acum, pe o analiză atentă pentru înțelegerea tendințelor din piață și a nevoilor consumatorilor în concordanță cu viziunea companiei pe termen lung, aceea de a fi lider de piață european, de a ne consolida poziția pe piață prin inovație și calitate, la cel mai înalt nivel.
Dezvoltăm, în continuare, proiecte de investiții care ne permit să fim competitivi, orientați către nevoile consumatorilor și tendințele din piață și ne desfășurăm activitatea cu grijă pentru bunăstarea oamenilor și a mediului.