FacebookTwitterLinkedIn

Forbes România a solicitat liderilor de business aflați la conducerea campionilor ultimului deceniu să răspundă la un chestionar pentru a identifica rețeta de business care le-a permis detașarea față de competitori în ceea ce privește performanțele economice și financiare.

Enikő Peter, Managing Director al Uniprest Instal

Lecția de business a ultimului deceniu

Dacă ar fi să rezumăm evoluția Uniprest din ultimul deceniu într-un singur cuvânt, acela ar fi „construcție”. Construcția nu doar a unei rețele de distribuție, din ce în ce mai puternice, ci mai ales a unei comunități solide de parteneri, clienți și colegi care cred în aceleași principii de business ca și noi: profesionalism, seriozitate și respect pentru meseria bine făcută. Pas cu pas, această construcție ne-a adus în punctul în care suntem astăzi: dezvoltatorul primului ecosistem dedicat profesioniștilor în instalații, HVAC și echipamente de încălzire-răcire din România. Un ecosistem gândit să-i ajute pe oameni să lucreze mai bine, mai ușor și să găsească în Uniprest un sprijin real, nu doar un distribuitor B2B.

Pentru noi, lecția de business cea mai importantă din ultimul deceniu a fost că, indiferent de schimbările din jurul nostru, fie că vorbim despre provocări economice, tehnologice sau de piață, fundația a fost, este și va rămâne relația umană.

Am învățat că tehnologia ne ajută să accelerăm, dar încrederea și respectul construite pas cu pas sunt cele care ne-au ajutat ca anul acesta, în data de 8 aprilie, să aniversăm 16 ani de activitate.

Strategia de business

În ultimul deceniu, strategia noastră a fost să construim un ecosistem în care profesioniștii din instalații, HVAC și echipamente de încălzire-răcire să găsească nu doar produse, ci mai ales soluții tehnice reale și sprijin profesional constant.

Am avut câteva direcții clare: diversificarea portofoliului în funcție de nevoile pieței, parteneriate solide cu producătorii, investiții continue în digitalizare, în logistică și în formarea echipei.

De-a lungul anilor, ne-am încăpățânat să nu facem compromisuri la calitate și să păstrăm atributele care ne-au adus încrederea clienților: seriozitate, calitate, promptitudine, respect pentru industrie. Am integrat soluții digitale, am făcut procesele mai rapide și mai eficiente și ne-am uitat tot mai atent la sustenabilitate.

De-a lungul timpului, am înțeles că în această industrie succesul nu depinde doar de prețurile mici sau de stocurile mari, ci de abilitatea de a fi aproape de client. Astfel, am pus accent pe construirea unor relații de business durabile, nu pe tranzacții punctuale. În esență, scopul nostru nu a fost niciodată doar să vindem mai mult, ci să ajutăm mai mult.

Profitul – creștere sănătoasă, nu spectaculoasă

Pentru noi, profitul a fost și este un semn de sănătate, nu un scop în sine. Degeaba cifrele arată bine pe hârtie, dacă în spatele lor nu există eficiență, echilibru și decizii bine ancorate în realitate sau dacă businessul nu are o fundație solidă. Pentru noi, constanța profitului, chiar și în ani complicați, se traduce în faptul că echipa ia deciziile corecte, la momentul potrivit.

În strategia noastră, profitul nu este un obiectiv în sine, ci mai degrabă un rezultat firesc al felului în care ne facem treaba: investim în oameni și tehnologie, ne adaptăm continuu, construim relații de durată cu partenerii. Putem spune, deci, că alegem să creștem sănătos, nu spectaculos.

Diferențiatorii companiei

Am investit constant în tehnologie, soluții noi și în digitalizare, pentru ca oamenii care lucrează cu noi să simtă că lucrurile merg mai ușor și mai bine. Am investit în formarea continuă a echipei și am construit un mediu de lucru în care performanța merge mână în mână cu respectul și dezvoltarea personală.

Am construit relații de încredere pe termen lung, atât cu clienții, cât și cu furnizorii, bazate pe transparență, seriozitate și sprijin real.

Ne-am adaptat constant: într-o piață volatilă, am învățat să ascultăm și să găsim soluții personalizate, chiar și în momentele dificile.

În final, ceea ce credem că ne-a menținut pe drumul creșterii sănătoase a fost capacitatea de a construi relații durabile, cu tot ce presupune acest efort. Un astfel de demers necesită răbdare, perseverență și angajament constant.

Planurile de viitor

În următorii ani, intenționăm să ne concentrăm pe trei direcții clare: digitalizare, pentru a face lucrurile mai simple și mai eficiente pentru toți partenerii noștri; produse și servicii care răspund nevoilor reale din piață și ajută la dezvoltarea responsabilă a industriei; și investiția în oameni, pentru că o rețea de profesioniști bine pregătiți este esențială pentru un viitor împreună.

Vrem ca ecosistemul Uniprest să fie un sprijin real pentru profesioniștii care lucrează în instalații, HVAC și echipamente de încălzire-răcire, dar și o sursă de idei, soluții și încredere, pe termen lung, pentru întreaga industrie.