FacebookTwitterLinkedIn

Dacă în alți ani tema principală a PROIECTULUI EDITORIAL SPECIAL AL FORBES ROMÂNIA SUMMER PLANS viza obiceiurile și destinațiile de vacanță, anul acesta i-am provocat pe cei mai importanți manageri și antreprenori să răspundă unui scurt chestionar într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, deși pentru cei mai mulți dintre noi ar fi trebuit să fie o așteptată revenire la (noua) normalitate.

Va intra afacerea Dvs. în vacanță în această perioadă? Sau nu mai este vremea de „vacanțe” în contextul geopolitic, economic și social în care ne aflăm?

În perioada următoare, activitatea grupului Beltrame va fi una intensă. După achiziția recentă a activelor COS Târgoviște, ne aflăm în procesul de a reporni activitatea fabricii în această lună. Vom produce oțel-beton pentru piața internă, pentru a reduce dependența României de importurile din Europa și Turcia.

Avem în plan investiții în medie de 20 milioane de euro anual, în următorii 5 ani, pentru a moderniza echipamentele și utilajele COS Târgoviște, iar 80% din investiția totală se va îndrepta către reducerea nivelului de emisii de carbon, creșterea eficienței energetice și tranziția către o economie circulară, prin reutilizarea resurselor și reducerea la minimum a deșeurilor. De asemenea, intenționăm să venim cu capital de lucru de 30 – 40 milioane de euro.

În primă fază, combinatul va avea o capacitate de producție de circa 30.000 tone/lună, însemnând peste 300.000 tone/an. Aceasta va acoperi circa jumătate din nevoia actuală a României de oțel-beton pentru industria construcțiilor. Obiectivul este să livrăm clienților finali produse cu valoare adăugată. Ne-am propus să avem 450 de angajați până la final de iulie, iar până în al cincilea an al investiției vom genera aproximativ 1000 de locuri de muncă pe plan local.

Cele mai întâlnite teme în discuțiile pe care redactorii Forbes România le-au avut de-a lungul acestui an au vizat creșterea inflației, războiul din Ucraina, pandemia, problemele din lanțurile de aprovizionare, lipsa forței de muncă, creșterea explozivă a prețurilor la utilități. Care sunt preocupările Dvs. în următoarea perioadă?

Una dintre principalele preocupări în perioada următoare este aceea de a gestiona problema costului energiei pentru fabricile din România. În momentul de față, energia reprezintă circa 30 – 35% din costul de producție la combinatul Donalam Călărași, unde fabricăm bare de oțel și oteluri speciale pentru industrii precum oil&gas, auto, industria de echipamente mecanice și agricole. La prețurile actuale, este foarte dificil să concurăm cu produsele noastre pe piețele europene. Inflația industrială este de 3 ori mai mare față de nivelul inflației pentru consumatorul final.

O altă preocupare este legată de lanţul de aprovizionare, în special în România. Noi importăm materii prime precum țagla din Rusia, iar în contextul războiului, care a provocat ruperea lanțului de aprovizionare, suntem nevoiți să găsim alți furnizori de materie primă.

Ce vă îngrijorează, pentru perioada următoare, în domeniul/sectorul în care activați?

Pentru perioada următoare, mă îngrijorează criza energetică și modul în care aceasta va afecta capacitățile de producție, în condițiile în care marii consumatori industriali din România nu beneficiază de sprijin din partea statului pentru creșterea prețurilor energiei, spre deosebire de majoritatea celorlalte țări din UE unde guvernul acționează rapid. Alături de problema de pe piața energetică, conflicul din Ucraina a adus economia României într-o perioadă de stagflație, care paralizează dezvoltarea industrială.

Cum arată planurile Dvs. de business pentru finalul acestui an? Dar pentru 2023?

Pe lângă punerea în funcțiune a COS Târgoviște, ne aflăm în faza de autorizare pentru noul proiect al Beltrame care constră în construirea, tot pe amplasamentul de la Târgoviște, a unei fabrici noi de oțel-beton și sârmă laminată cu emisii reduse de carbon. Valoarea investiției va fi de peste 300 milioane de euro.

Urmează să efectuăm studiul de evaluare al impactului asupra mediului, care va dura aproximativ 9 luni, iar în acest timp vom finaliza comenzile cu furnizorii noștri de tehnologie și echipamente. Estimăm că fabrica va fi operațională până la jumătatea anului 2024. Odată cu finalizarea acestei investiții, vom avea o capacitate de producție de circa 800.000 tone de oțel-beton și sârmă laminată anual, în timp ce consumul intern este estimat la 1.5 milioane de tone în următorii ani.

În curând vom lansa și un brand de oțel „verde”, prin care ne dorim să promovăm sustenabilitatea produsului nostru din punct de vedere al mediului. Noul brand de oțel cu amprentă redusă de carbon va reprezenta un punct de referință atât pentru dezvoltarea companiei noastre, cât și pentru decarbonizarea industriei siderurgice.

Pentru 2022, ne așteptăm ca cifra de afaceri a grupului Betrame în România să se mențină la un nivel similar cu cel din 2021, de circa 140 de milioane de euro.