FacebookTwitterLinkedIn

Există mult spațiu de creștere pentru ecosistemul local de antreprenoriat, mai ales că economia se dezvoltă într-un ritm rapid, cu atât mai mult cu cât numeroase oportunități de finanțare au apărut și în afara României.

O astfel de oportunitate este și ScaleIT, un eveniment anual, dar și o platformă care conectează afacerile de tip scaleup din industria IT din Europa de Sud-Est cu investitori și corporații internaționale. Programul a fost fondat în 2015, de italianul Lorenzo Franchini, un investitor de tip business angel care face parte din grupul Italian Angels for Growth.

Ideea din spatele ScaleIT a pornit de la o schimbare pe care Lorenzo Franchini  a sesizat-o la nivelul pieței de investiții, între anii 2012-2014. El spune că până atunci, ecosistemele antreprenoriale erau, în cea mai mare parte, îngrădite în interiorul granițelor naționale.

„Antreprenorii construiau companii în țările de origine și apoi căutau resurse la nivel local. Investitorii de asemenea, se concentrau pe țărilor lor de origine, iar investițiile transfrontaliere erau o nișă considerată de mare risc. După 2012-2013, însă, s-a produs o schimbare în industrie, am început să vedem antreprenori care își construiau companii locale, dar care participau în programe de tip „accelerator” în străinătate și strângeau apoi fonduri concomitent în propria țară, precum și în Londra sau San Francisco”, explică Lorenzo Franchini (foto), cofondator ScaleIT.

Cu un an înainte de a pune bazele platformei, Franchini a demarat o campanie internațională de cercetare care a presupus călătorii în jurul principalelor hub-uri de investiții din Europa, Asia și Statele Unite ale Americii, prilej prin care a stat de vorbă cu investitori pentru a înțelege ce așteptări au atunci când fac o investiție peste hotare.

„Din New York până în Hong Kong, investitorii caută companii care își pot dovedi succesul în piața de origine printr-un venit de aproximativ 100.000 de euro pe lună și care prezintă ceea ce numim „scalability”, potențial de creștere peste hotare, ideal prin faptul că au abordat deja o altă piață cu succes. Un investitor nu își va dori un parteneriat cu un campion local din altă țară, decât dacă acest campion se poate extinde”, Lorenzo Franchini, cofondator ScaleIT.

Lorenzo Franchini a pus bazele ScaleIT în 2015,  împreună investitorul italian Michele Novelli. Din cele câteva sute de aplicații primite în cadrul programului, un juriu selectează cele mai performante 15 afaceri de tip scale-up din Europa de Sud-Est. Finaliștii au oportunitatea de a-și prezenta business-urile în fața a 200 de investitori, prezenți în cadrul evenimentului anual marca ScaleIT, desfășurat la Milano.

Potrivit lui Lorenzo Franchini, ediția din 2018 s-a bucurat de„32 de fonduri internaționale participante și peste 100 de întâlniri unu-la-unu organizate între companii și investitori, o creștere medie a veniturilor de 177% și 48% de vânzări internaționale din partea afacerilor selectate de tip scale-up”. An de an, în cadrul programului de prezentare a businessurilor sunt prezente fonduri de investiții precum Accel, Amadeus Capital, Ardian, Cisco Investments, DN Capital, Draper Esprit, EarlyBird VC, Eight Roads, Highland Europe, Holtzbrinck Ventures, Idinvest, Index Ventures, Iris Capital, Partech Ventures. Totdată, la eveniment participă și companii precum Euronext, AWS, Salesforce, Silverpeak, Orrick, Badenoch & Clark, Poste Italiane, Ludovici & Partners și SisalPay.

România în ecuația investitorilor străini

Referitor la cele mai atractive țări din regiunea Europei de Sud-Est, Lorenzo Franchini este de părere că România, alături de Bulgaria și Slovenia sunt în prezent state în continuă dezvoltare, dar care prezintă potențial la nivel de de investiții. „O serie de companii de tehnologie de mare succes au ieșit din România, Bitdefender fiind unul dintre primele exemple. Împreună cu UIPath, aș spune că acestea sunt două dintre cele mai recunoscute din aria tech. Există însă multe alte povești de succes din spațiul fintech, AI, blockchain. România are o comunitate de tehnologie vibrantă, dezvoltatori talentați, mulți dintre ei formați în sectorul de near-shoring, care este mare. București, Cluj Napoca, Timișoara, Brașov, Iași sunt toate hub-uri de tehnologie de diferite mărimi”, explică investitorul italian.

El adaugă faptul că prin prisma calității resursei umane existente, România devenit o piață foarte bună în ideea de testare a unui concept, cu care să te poți extinde ulterior pe restul piețelor din Uniunea Europeană, ba mai mult, ce poate fi lansat și în Est, în Turcia sau Dubai.

Trebuie precizat, însă că există și „inamici” ai investitorilor, care se transpun în aspecte ce țin de instabilitatea și imprevizibilitatea la nivel de conducere statală. Un stat care se confruntă cu tensiuni la nivel politic, legislativ și fiscal, cum este și exemplul României, poate deveni mai puțin atractiv în ceea ce privește investițiile private. Infrastructura și investițiile sunt aspecte importante care ar trebui să fie prioritare în strategia de țară.

Totodată, „România (la care se adaugă multe țări din Europa de altfel), este în urmă în domeniul digitalizării, în domeniul public, dar și în cel bancar privat. Țări precum Marea Britanie și Estonia sunt exemple excelente în ceea ce privește ușurința investițiilor, totul este online și extrem de transparent”, menționează Lorenzo Franchini.

Anul acesta se va derula cea de-a cincea ediție a ScaleIT, în octombrie, în Milano (Italia), cu runde de finațare care variază între 3 și 30 de milioane de euro.

„Formatul evenimentului a rămas destul de consistent, cu mici schimbări. Nu ne dorim o creștere, întrucât numerele, maxim 200 de oameni, și proporțiile, aproximativ 10 investitori la un scale-up sunt rețeta succesului. Dar fiecare an este special prin faptul că putem vedea o creștere continuă în calitatea companiilor care aplică și în calitatea pitching-ului”, spune Lorenzo Franchini.

Termenul limită de înscriere este 30 iunie 2019, iar criteriile de eligibilitate pot fi consultate în cadrul platformei ScaleIT.