FacebookTwitterLinkedIn

A organizat singură un eveniment în cadrul căruia a invitat fete cu o carieră de succes în domeniul tech, pentru a încuraja liceenele să aplice în acest domeniu.

Teodora Moraru (23) este originară din Constanța, iar pasiunea pentru matematică, informatică și fizică și-a descoperit-o în perioada liceului. Anul acesta a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din București  (UPB) și este bursieră Google Generation 2021, membră în boardul Admin Tools, Autentica, Elergie, Access Capital și cofondatoarea startup-ului Tire2Tire, un proiect de cercetare UPB. 

Spune că îi place să accepte întotdeauna provocări din lumea tehnologiei, dar și din domeniul antreprenorial. A făcut parte din multiple echipe care au dezvoltat proiecte hardware și software premiate național și internațional, dar și la concursuri, precum International Space Settlement Design Competition 2016, Salonul Național de Inventică și Creație Științifică pentru Tineret 2017, Cansat 2017, Ericsson Innovation Awards 2019 și Thales Tech Challenge 2020.

În urma tuturor acestor experiențe, Teodora Moraru a decis alături de colegii săi să fondeze un startup. Astfel a luat naștere proiectul Tire2Tire, prin dezvoltarea unui dispozitiv hardware autonom amplasat la stațiile de alimentare, care să inspecteze vizual calitatea pneurilor tirurilor și să trimită statistici transportatorilor. Cu acest proiect a participat la pre-acceleratorul Innovation Labs 2020, unde a obținut premiul Best Smart Mobility. 

Iată cine sunt tinerii din promoția 2022 – Forbes 30 sub 30

Un an mai târziu, după crearea unui nou prototip și a unui MVP, Tire2Tire a primit Premiul I la competiția internațională Atos IT Challenge și a devenit oficial un proiect de cercetare, unde a lucrat în calitate de Undergraduate Research Assistant în cadrul Universității Politehnica din București.

De asemenea, din vara anului 2021, tânăra s-a implicat în activitatea companiei Admin Tools, mai întâi ca Software Developer Intern în tehnologiile nodeJS și VueJS, iar apoi ca Board Member și Software Engineer. Echipa Admin Tools lucrează intens la crearea celui mai mare network global de monitorizare a rețelelor, oferit prin intermediul unei platforme online dedicate atât administratorilor de rețele, cât și managerilor de companii. „Primele 3 servicii pe care le vom lansa în viitorul apropiat sunt de up-time monitoring, resource monitoring și RBL monitoring. În ceea ce privește investiția, aceasta va depăși un milion de euro până la finalul anului, fiind prioritizat procesul de creștere a echipei cu până la 20 de membri cu expertiză tehnică excelentă”, completează Teodora Moraru.

Vezi cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

În decursul ultimului an, Admin Tools a achiziționat compania de hosting Virtono, în special cu scopul extinderii rețelei globale de monitorizare. Virtono este un proiect înființat încă din 2014, care oferă servicii de găzduire web, servere virtuale și soluții cloud și deține 21 de locații pe plan mondial. În prezent, compania are un portofoliu de 13.000 de clienți și 7 angajați. „Datorită acestei colaborări și a noii viziuni pe care eu și întreaga echipă Admin Tools am adus-o în Virtono, ne mândrim că la jumătatea anului 2022 am depășit deja încasările pe anul precedent și estimăm până la finalul anului să avem încasări record de peste un milion de euro și încă 10 locații noi în rețea”, adaugă  Moraru.

Tot în decursul ultimului an a devenit Board Member al companiei Autentica, un start-up care dezvoltă o tehnologie de certificare a autenticității pentru digital assets. Viziunea companiei este de a crea un ecosistem ce permite creatorilor digitali să-și transforme operele de artă în NFT-uri autentice, fără a se expune utilizării frauduloase sau duplicatelor. Acest ecosistem tridimensional este format din tehnologia de autentificare, dintr-un marketplace în care utilizatorii pot cumpăra și vinde NFT-uri autentice și din lansarea token-ului $AUT. „În această perioadă m-am implicat mai mult în activitățile decizionale și în procesul de brand awareness. În etapa de pre-seed, compania a ridicat o investiție de 1,2 mil. euro, iar pe 15 iulie a avut loc lansarea platformei de tip marketplace”, punctează Teodora Moraru.

Recent, tânăra antreprenoare s-a implicat și în proiectul Elergie, care are misiunea de a construi încărcătorul electric cu cel mai mare return of investment pentru dezvoltatorii de infrastructură și cea mai bună experiență de încărcare pentru șoferii de mașini electrice. „În acest moment mă implic în procesul de design thinking pentru scenariile de utilizare a aplicației de mobil și a stației de încărcare. Ne propunem ca la 1 octombrie să avem un MVP funcțional, iar până la sfârșitul anului, produsul în forma finală, putând începe producția în primăvara anului viitor. Un cost estimativ pentru dezvoltarea produsului și a fabricii de producție se apropie de 2 mil. euro, cost ce estimăm că va fi recuperat în 4 ani. Produsul nostru este gândit pentru piața globală și plănuim să-l lansăm în România, iar apoi în Europa și SUA”, spune Moraru.

Nu în ultimul rand, Teodora Moraru este membră în Consiliul de Administrație la Access Capital, o Instituție Financiară Nebancară autorizată de curând de BNR, care se pregătește de lansare în perioada următoare. Tânăra a dezvoltat alături de o echipă un fintech propriu destinat analizei, aprobării și semnării 100% online de credite necesare afacerilor mici din România. Fintech-ul permite înregistrarea prin doi factori de autentificare a solicitanților de credite, apoi verificarea și analiza financiară se face automat prin interogări la principalele baze de date oficiale din România. „Avem un scoring propriu de analiză care ține cont atât de înțelegerea pieței, cât și de flexibilitatea deciziei de creditare. În final, semnarea contractelor se face prin semnătura electronică de la distanța cu certificat calificat. Dorim să intrăm în sectorul IMM din România prin 2 produse principale: factoring / scontare și credite specifice fiecărei afaceri”, conchide Teodora Moraru.