Cautare




, Contributor

Opinii |
|

Aurul și sănătatea, subiecte necesare

Două mari subiecte de discuție trebuie abordate la dezbaterea prezidențială a republicanilor, ultima de acest tip înainte de evenimentele din Iowa.
Steve Forbes

Primul subiect, desigur, îl reprezintă sănătatea, care de abia a fost menționată în dezbaterea de la mijlocul lunii ianuarie. Toți candidații vor să abroge programul ObamaCare. Dar cu ce anume, mai precis, vor să-l înlocuiască?

Al doilea subiect îl reprezintă politicile Sistemului Federal de Rezerve, care îngreunează creșterea economică. Circulația monetară instabilă afectează investițiile de producție. Acestea sunt precum ceasurile care nu mai afișează ora exactă. Deciziile fixe și măsurile sunt cruciale pentru o piață funcțională. Banii măsoară valoarea în același fel în care cântarul măsoară greutățile. Dolarul fluctuant și suprimarea ratelor dobânzilor – prețul împrumutului de bani – au afectat creditarea noilor afaceri de dimensiuni mici, cei mai mari furnizori de joburi.

Dolarul a fost asociat cu aurul timp de 180 de ani, din 1791 până în 1971. Aurul, în acest caz, este ca un precursor. Acesta îi păstrează valoarea dolarului. În lipsa monezilor de aur, există reforme sensibile care ar putea ajuta enorm economia.

Pace pentru două state devastate de război. Nu este prea devreme să începem să ne gândim la abordarea pe care S.U.A. ar trebui să o adopte în privința celor două zone ale lumii afectate, Ucraina și Afganistan, când ne vom alege președintele în ianuarie, anul viitor. Privind în trecut și la ceea ce s-a întâmplat între Belgia și Austria, putem să ne facem o idee cu privire la modul în care l-am putea îndruma pe viitorul nostru secretar de stat.

Va fi extrem de dificil să ne descurcăm cu Afganistan. Un angajament semnificativ al forțelor terestre americane suplimentare ar putea fi necesar o perioadă de timp pentru a preveni invadarea țării de către forțele extremiste.

Nu ar trebui să trecem cu vederea încercarea de a obține o soluție mai de durată: îndepărtarea țării din zona politicilor de putere. India, China, Pakistan și Iran sunt câteva din țările care împrejmuiesc acest tărâm. Fiecare dintre acestea susține facțiunile din Afganistan pentru a-și promova interesele împotriva dușmanilor. Scopul ar fi crearea unui stat afgan cu adevărat neutru, în care puterile interesate sunt de acord să nu se implice și să nu concureze pentru supremație. Țara care se pliază pe acest model este Belgia, cunoscută în Vestul Europei ca fiind una dintre Ţările de Jos, ale căror altitudini joase reprezintă pentru posibilii cuceritori o rută irezistibilă pentru invazie. Marea Britanie a fost cu adevărat îngrijorată în privința acestei zone întrucât are maluri ideale pentru a invada insula.

În 1830, Belgia a devenit stat independent de Țările de Jos. Pentru a se asigura că Franța (şi mai apoi Germania) nu va încerca să domine acest nou stat, diplomații britanici au întocmit un tratat multinațional care garantează neutralitatea Belgiei și care ține la distanță concurența marilor puteri. Toate părțile implicate au fost de acord: Jos mâinile! Acordul a fost valabil aproape trei sferturi de secol, până când Germania a intrat în război cu Marea Britanie în 1914, învadând Belgia, parte a strategiei de a face mișcări împotriva Franței. Cancelarul german Theobald von Bethmann Hollweg a vorbit la modul disprețuitor despre tratat ca fiind „o bucată de hârtie”. Opinia publică britanică a fost indignată; încălcarea flagrantă a neutralității Belgiei a determinat un guvern divizat să declare război împotriva Germaniei.

Ar fi destul de dificil, însă, țările din ziua de azi care se luptă pentru Afganistan ar putea la fel de bine să fie convinse că niciuna dintre ele nu ar putea fi capabile să transforme această țară în una subordonată și că ar fi în interesul tuturor să o trateze în același mod în care puterile din Europa au tratat Belgia timp de câteva decenii.

Este esențial pentru un astfel de rezultat ca S.U.A. să fie hotărâtă și unită. Aceasta este privită din nou ca fiind o țară viguroasă și inovativă, care impune respect, și nu în modul în care jalnicul președinte Obama a făcut-o să pară.

Modelul pentru Ucraina este Austria. După al Doilea Război Mondial, puterile aliate victorioase – S.U.A., Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Franța – au divizat Austria și capitala sa, Viena, în patru zone ocupate, situație asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat în Germania. Însă, odată cu debutul Războiului Rece, Moscova nu a vrut ca Austria să devină un aliat al Americii, iar S.U.A. nu a vrut ca Austria să devină un satelit al Uniunii Sovietice, așa cum s-a întâmplat cu țările din estul și centrul Europei. În 1955, din diferite motive, Washington și Moscova au căzut de comun acord: Austria va fi scoasă din competiția dintre S.U.A. și Uniunea Sovietică. Din punct de vedere diplomatic, această acțiune va fi una neutră. Nicio forță militară din cele două țări nu urma să staționeze acolo, cum nici Austria nu va face parte din NATO sau Tratatul de la Varșovia. Din punct de vedere politic, Austria avea un sistem de facto în cadrul căruia cele două mari state împărțeau puterea, indiferent de rezultatul alegerilor. Cheia era consensul.

Acordul a funcționat. În cele din urmă, Austria a devenit parte a Uniunii Europene doar după ce situația tensionată a Războiului Rece s-a diminuat și Moscova nu a avut nimic de obiectat.

Ar trebui să ne zbatem pentru un asemenea acord și în Ucraina: fără NATO, fără UE și fără niciun schimb în stilul Moscovei, echivalent cu Tratatul de la Varșovia. Rusia și-ar retrage forțele din acea zonă, iar noi nu am arma sau antrena forțele militare ucrainiene.  Ucraina, desigur, ar putea urmări un nou schimb cu oricine, dar nu ar opta pentru calitatea de membru în niciun grup precum UE.

Crimeea? Am schițat o posibilă soluție pe Forbes.com în martie 2014, conferindu-i acelei zone o independență virtuală și permițându-le, în același timp, Rusiei și Ucrainei să pretindă că sunt suverane.

Ar fi de acord Vladimir Putin cu acest lucru? Ar putea fi tentat dacă S.U.A. și-ar recăpăta statutul de care se bucura sub conducerea președintelui Reagan, dar și dacă ar fi reale costurile sancțiunii în măsura în care acesta nu ar fi de acord.

Putin trebuie să fie convins că noi nu dorim ca Ucraina să facă parte din NATO sau din UE și că nu vom încerca să plănuim o divizare a Ucrainei, cu partea vestică a acesteia integrată militar și politic cu Occidentul.

Chiar dacă evenimentele ulterioare ar putea face imposibile aceste demersuri cu Afganistan și Ucraina, cu siguranță ar trebui să fie încercate.

Traducere și adaptare de Raluca Lipoveanu.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii