FacebookTwitterLinkedIn

Într-o lume în care distanțele par tot mai mici, dar diferențele culturale și economice pot fi încă provocatoare, Forbes Business Bridges și-a reafirmat misiunea: aceea de a conecta idei, oameni și oportunități dincolo de granițe.

A doua ediție a evenimentului Forbes România, organizat în inima Manhattanului, a reunit unii dintre cei mai importanți lideri de business din România, dar și internaționali, într-o zi dedicată dialogului strategic, colaborărilor economice și noilor direcții de dezvoltare globală.

În clădirea Forbes on Fifth, lideri din tehnologie, investiții, real estate, logistică și producție au discutat despre cum arată viitorul afacerilor într-o lume redefinită de inteligența artificială, inovația sustenabilă și nevoia de reziliență.

De la deschiderea oficială, în care Kerry A. Dolan, Assistant Managing Editor, Global Editions, Forbes, a reamintit tradiția de peste un secol a brandului Forbes – aceea de a celebra antreprenoriatul și leadershipul cu sens –, până la discursul Simonei Florea, consul general al României la New York, care a subliniat importanța parteneriatelor strategice între România și Statele Unite, tonul evenimentului a fost unul optimist și vizionar.

Cele patru paneluri tematice au explorat transformările-cheie care vor modela economia globală în următorii ani: AI și frontiera digitală, de la automatizare la „context engineering”, investițiile și strategiile de protejare a capitalului, în dialog cu experți americani, producția și lanțurile de aprovizionare ale viitorului, într-o eră în care tehnologia și sustenabilitatea devin avantaje competitive, și, nu în ultimul rând, piața imobiliară globală, unde speakerii au adus o perspectivă comună: viitorul aparține celor care combină inovația cu viziunea pe termen lung. Pe lângă panelurile tematice, discuțiile one-to-one au adus claritate și profunzime.

Forbes Business Bridges 2025 a fost, din nou, mai mult decât un forum de idei, a fost un spațiu de întâlnire între lumi: între investitori și fondatori, între antreprenori români și mentori americani, între cei care cred că viitorul se construiește nu doar cu capital, ci și cu un strop de curaj și colaborare.

„Valorile noastre mutuale de inovație, leadership și excelență se reflectă în misiunea noastră de a împuternici oamenii și afacerile să atingă succesul”, a declarat Raluca Michailov, Owner Forbes România & Moldova și gazda evenimentului.

Pe măsură ce România își consolidează poziția în ecosistemul transatlantic, Forbes Business Bridges rămâne un simbol al colaborării inteligente, al gândirii strategice și al credinței că podurile cele mai puternice de business se construiesc între oameni care împărtășesc aceleași valori.

Mulțumim partenerilor: Automobile Bavaria, Catena – Farmacia Inimii, TEILOR, CPI Property Group, International Alexander Holding, Global Vision, Chronolink, One United Properties, Ijdelea & Associates, Gociu Lawyers, Nazzuro Aqua, ELI Parks, CG Tech Labs, Alma Health & Spa Retreat, Turkish Airlines, Austral Trade și UNIKA.

Citește aici articolele speakerilor de la Forbes Business Bridges 2025:

Raluca Michailov, la Forbes Business Bridges 2025: Când influența devine acțiune și viziunea devine realitate

Simona Florea, Consul General of Romania in New York: O viziune comună

Kerry A. Dolan, Assistant Managing Editor, Global Editions la Forbes U.S.: O nouă economie

Adrian Gociu, Lawyer, Founder & Managing Partner Gociu Lawyers, Founder LoContemporary.com: Viitorul legii se scrie în timp real

Marian Anghelache, Head of Technology and Innovation Global Vision: Puterea coordonatelor exacte

Constantin Gorgan, Founder CG Tech Labs & Co-Founder and CTO Giles AI: O nouă frontieră

Andrada Morar, VP Customer Experience & Global Partners UiPath: Dincolo de hype

Mihai Ivașcu, Founder and Board Member of Modex – Co-Founder of .Lumen – Co-Founder of Aeronews – Board Member of Rayscape.ai – Managing Partner I64 Capital: AI, cu responsabilitate

Florin Enache, Owner TEILOR: Din zi în zi mai buni

Anca Damour, CEO & Partner DCraig Real Estate and Executive Board Member ELI Parks: Epicentrul cererii europene

Simona Pelin, CEO S&P Group: Investiții concrete

Oana Ijdelea, Managing Partner, Ijdelea & Associates: Un potențial uriaș

Mirela Dogărescu, Co-Founder Alma Health & Spa Retreat: Un vis devenit realitate

Aaron N. Block, Co-Founder & Managing Partner MetaProp: Rețeta potrivită pentru succes

Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties: From Bucharest, with Growth

Craig Nassi, CEO BCN Development: O bază sănătoasă

Rebecca Rose Woodland, Founding Partner Lonuzzi & Woodland, LLP: Un plan de echipă

Joe Wickwire, Adjunct Professor at Bentley University, Former Portfolio Manager Fidelity Investments: Investitorii serioși nu fug de risc, îl înțeleg

Nunzio De Filippis, Co-CEO CargoTrans Licensed Customs Broker: Noul peisaj comercial

Bjorn Bengtsson, Chief Product and Supply Chain Officer Untuckit LLC: În expectativă

Bob Knakal, Chairman & CEO BKREA: O radiografie a pieței imobiliare newyorkeze

Kent M. Swig, President Swig Equities, LLC: Tot mai sus, pe verticală