Când Joe Wickwire, fost Portfolio Manager la Fidelity Investments și în prezent Adjunct Professor la Bentley University, a urcat pe scena Forbes Business Bridges 2025, publicul a înțeles rapid că urmează o lecție de investiții autentică.
Cu o carieră de peste trei decenii petrecută în inima piețelor americane de capital, cu o gestiune de miliarde de dolari în numele acționarilor, Wickwire a oferit o perspectivă profundă și, mai ales, realistă asupra modului în care antreprenorii români pot construi parteneriate financiare de lungă durată în Statele Unite. „Este un moment extraordinar să fii antreprenor român.”
Pentru investitorul american, spiritul antreprenorial nu este suficient. Într-o lume financiară în care deciziile se bazează pe date, consistență și gestionarea riscurilor, carisma trebuie dublată de o strategie clară și de o comunicare onestă cu investitorii. „Ceea ce pot oferi astăzi este o perspectivă instituțională americană: cum să construiești parteneriate de succes pe termen lung cu investitori orientați pe termen lung. Trebuie să decideți: cine vreți să fie acționarii voștri? Cu cine vreți să vă asociați?”
Wickwire a vorbit despre diferența fundamentală dintre speculație și investiție, o distincție adesea ignorată de antreprenorii aflați la început de drum. „În cei 32 de ani în care am gestionat portofolii, am învățat că investiția reală este un parteneriat, nu o tranzacție. Nu e vorba de o operațiune rapidă, ci de o relație de încredere pe termen lung. Noi, ca investitori instituționali, nu pariam pe companii, noi colaboram cu ele.”
Această abordare presupune o schimbare de mentalitate: investitorii serioși nu caută profit imediat, ci coerență și predictibilitate. Iar antreprenorii care reușesc să transmită această stabilitate devin parteneri valoroși. „A vă asigura că aveți o propunere convingătoare de risc-recompensă pentru investitori, care vor rămâne cu voi prin vremuri bune și rele, este esențial pentru succesul pe termen lung. Nu este despre a impresiona, ci despre a inspira încredere.”
Cu un ton calm, dar ferm, Wickwire a explicat că testul cel mai mare al unui lider nu este creșterea, ci modul în care gestionează riscul. Într-un context global în care economiile G7 și China modelează fluxurile de capital, capacitatea de a demonstra controlul asupra riscurilor este ceea ce atrage investitorii serioși. „Atunci când vorbiți cu investitori instituționali din SUA, trebuie nu doar să prezentați oportunitățile, ci și să explicați cum gestionați riscul. Unii antreprenori spun că e în regulă să fii naiv în privința riscului. Vă pot spune că nu este. Aveți nevoie de o marjă de siguranță în povestea voastră și de un plan credibil pentru momentele în care piețele nu merg în favoarea voastră.”
Wickwire a punctat că investitorii americani respectă transparența și consistența. Companiile care raportează deschis își asumă greșelile și continuă să livreze rezultate tangibile în timp ce devin parteneri de încredere, chiar și în perioade dificile.
„Investitorii care vă înțeleg strategia și vă văd executând ceea ce ați promis sunt cei care vă vor susține atunci când alții nu pot sau nu vor investi. Și, de fapt, acela este momentul când se obțin cele mai bune randamente, când piața e nesigură, dar tu ești previzibil.”