Cautare




, Contributor

Marketer și scriitor

Opinii |
|

Celor care muncesc mereu în afara programului de lucru

Avem două situații: în prima, câțiva oameni se ridică de pe scaun și-și continuă viața din punctul în care au lăsat-o când s-au așezat pe scaun. În timp ce, în cea de-a doua situație, alți câțiva oameni aleg să rămână, uitând motivul principal, chiar ancestral, pentru care se așază zilnic pe acel scaun: pentru a trăi mai bine. Dar când să mai și trăiască?
Laurentiu_Ion_Forbes

Vine, pentru noi toți, un moment când ne uităm în urmă: la ce am construit— o familie, o casă ori doar un CV, și la ce mai avem de construit. Și ne dorim tot, o familie, casa noastră, jobul perfect și vacanțe asemenea. Avem impresia, la început, că ne-am găsit perechea așa cum, tot la început, credem că am găsit jobul perfect, după care, în ambele situații, relația începe să scârțâie, iar în urma noastră— o viață ce așteaptă să fie preluată din punctul în care a fost abandonată.

Omul nu mai e om. Omul a devenit jumătate om, jumătate spătar. O gură care doar vorbește, două mâini care doar tastează și picioarele care au uitat să mai fie picioare. Și eu, la fel ca ceilalți, am învățat ce înseamnă succesul la școală, din cărți, uitându-mă în jur, la cel care acuză corupția, dar e corupt, la cei care încearcă să ne învețe principiile fundamentale pe care ei însă nu le au. Și tot eu— nu știu dacă la fel ca ceilalți, mă ridic brusc și plec, pentru o perioadă, într-o lume care nu are legătură cu cea în care trăiesc zilnic. Plec să plantez copaci, să alerg într-un sat de munte unde nici măcar nu există o infrastructură de comunicații, plec pur și simplu. Iar, în restul timpului, aleg să nu fiu omul jumătate om, jumătate spătar.

ACCIDENTUL

Muncesc mult. Toți, poate, muncim mult. Dacă nu aș face-o, m-aș simți inutil, aș avea impresia, cumva, că pierd timpul. Deși, recunosc, uneori simt nevoia să pierd și timpul, dar — una peste alta, îmi refuz impulsul, uneori justificat, de a munci în afara programului. Muncesc cât trebuie, uneori mai mult decât trebuie, în timpul alocat lucrului. Și să fie clar de la început: o fac, dar atunci când se întâmplă, prefer să o fac într-un cadru stabilit de mine, cu propriile reguli, de-acasă, din mijlocul patului, de la o terasă sau în mijlocul pădurii dacă mă face fericit.

Într-o corporație trebuie să ne comportăm ca o corporație așa cum în natură, trebuie să ne comportăm ca însăși natura. Și nu văd nimic negativ aici, nimic descumpănitor. Dimpotrivă: e vorba de reguli, care ne învață lucruri mai importante decât parametrii după care chiar aceste reguli funcționează. Ne învață rigoarea, respectul, ne învață să fim serioși.

Nu spun, așadar, că nu ar trebui să muncim în plus sau în afara programului; spun că nu ar trebui să fie o obișnuință și că nu ar trebui să vină implicit, atașat unui job care poate chiar ne place. Mai ales că nu putem avea succes muncind 12 ore pe zi. Dimpotrivă, e dovedit științific, ține de capacitatea creierului uman de a rămâne concentrat și, în general, de a funcționa în parametri buni. Echilibrul între viața personală și cea profesională, chiar și privind timpul alocat fiecăreia, este cu atât mai important cu cât ne aflăm într-o țară în care oamenii muncesc legal mai mult ca alți europeni, dar au printre cele mai mici salarii.

MICROMANAGEMENTUL DISTRUGE CARIERE

Pe lângă știință, și studiile susțin că nu ar trebui să ne facem un obicei în a munci în afara programului de lucru și ar trebui să ne petrecem timpul rămas, cel personal, făcând altceva. Inspirația vine muncind, dar puterea de a o pune în aplicare vine din timpul personal.

CEO-ul pe care-l admiri își respectă timpul personal, de-aici își extrage puterea — poate din hobbyuri, din familie, din timpul petrecut singur. Tatăl sau mama care vrei să devii se întoarce acasă când trebuie, iar liderul tău— omul care ți-a marcat cariera în bine, poate și-a găsit forța ridicându-se de pe scaun și continuându-și viața din punctul în care a lăsat-o când s-a așezat pe scaun. Dacă vrei să pictezi în timpul personal, fă-o. Dacă vrei să cânți, să dansezi, să alergi, să joci tenis, să plantezi copaci sau să stai pur și simplu, la fel— fă-o. Asemenea jobului pe care-l avem, și timpul alocat nouă, familiei și prietenilor noștri, ar trebui să ne reprezinte și să ne formeze. Este timpul în care trebuie să trăim.

Opiniile exprimate în cadrul acestui articol îi aparțin autorului, și nu angajatorului său ori oricărui alt brand sau companie cu care autorul se asociază indirect.

Laurențiu Ion lucrează în Digital Marketing de la vârsta de 19 ani. A fost inclus în Forbes 30 Sub 30 în anul 2017 și, printre altele, a publicat două cărți, iar în 2014, a fondat revista de literatură și fotografie SUBCAPITOL. Timp de doi ani și jumătate, a predat Digital la Universitatea Alternativă. Crede că Digital Marketingul e ca sushi: toată lumea spune că-i place, dar mai nimeni nu știe din ce e făcut. În prezent, lucrează ca Digital Marketing Team Leader pentru IBM. Îl puteți contacta pe LinkedIn.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii