Aproape fiecare persoană pe care o cunosc e ocupată și se plânge că e ocupată. Când nu are un program încărcat, se simte prost că nu are un program încărcat. Așa că ajunge să dea bani să-și încarce programul cu diverse activități aparent relaxante. Inclusiv vacanța ne stresează: programarea ei o dată, iar apoi absența pentru care vom plăti săptămâni bune după. Dar nu e ca și cum ne dorim să trăim așa; mai mult ne obligăm, prin viața paralelă pe care o construim, să părem și să fim ocupați.
Ne trezim dimineața devreme și vrem puțin timp pentru noi — facem sport sau citim; sau nu facem nimic, că nu avem timp. Apoi, ducem copilul la școală. E aglomerație, se circulă infernal. Întârziem la școală, întârziem la birou, întârziem la o ședință matinală pusă dimineață fix pentru a întârzia. Și dacă nu ducem copilul la școală, tot întârziem din cauza traficului sau pentru că ne-am trezit mai târziu: am lucrat până-n noapte. Și ne plângem că avem toată ziua ședințe și nu mai avem timp de nimic, ne plângem că pierdem mult timp în trafic, că stăm la cozi lungi. Și suntem obosiți.
28 de lucruri pe care le-am învățat până la 28 de ani
Acum câțiva ani, mă prefăceam că sunt ocupat până am devenit ocupat cu adevărat. Mi-am dat seama că dă bine să par ocupat, așa că am început să fac cât mai multe lucruri deodată. Primul pas a fost să-mi iau un job care să mă țină ocupat în cele opt ore. Apoi, am căutat un job care să mă oblige să fiu conectat non-stop. L-am numit un job „dinamic” într-o industrie asemenea. Dar nu eram atât de ocupat cât să dispar definitiv din propria viață, așa că mi-am făcut de lucru și pe lângă job: proiecte, hobby-uri și activități „relaxante” pe care le planific cu două luni înainte.
Am devenit acel prieten pe care-l inviți la bere și care nu-ți răspunde. În schimb, îți voi răspunde la mesaj cu o săptămână întârziere, cerându-mi scuze și propunând să reprogramăm. Așa că o invitație spontană devine o căsuță în calendar pe care oricum o voi muta la un moment dat. Acolo îmi înghesui viața, zilele și orele. Și mă plâng că sunt ocupat, deci obosit. Sunt ocupat, deci o persoană de „succes”.
De ce nu cred în marketingul cu influenceri
Dar am un plan îndrăzneț pentru un om ocupat: după birou, ajung acasă și nu fac nimic. Vreau să fiu leneș. Dacă vreau, încep un serial nou pe Netflix fără să am remușcări că nu fac nimic important pentru viața mea și societate. Sau accept o invitație spontană în oraș fără să mă gândesc că a doua zi trebuie să mă duc la birou. Ori pur și simplu mă uit în tavan. Și dacă e nevoie, adaug și în calendar: „O oră de holbat la tavan”. Ceea ce vă doresc și vouă: să faceți fix ce vă vine în timpul care v-a mai rămas fără să aveți remușcări că nu faceți ceva „notabil”. Să deveniți leneși și să vă rezervați, dacă e nevoie, un timp în care să nu faceți nimic.
Inspirația vine când ne odihnim creierul. Să o spun pe șleau: atunci când suntem leneși și nu ne concentrăm atenția pe o anumită activitate. În orice domeniu lucrăm sau indiferent de ce fel de viață ne dorim, e nevoie să fim puțin leneși și să ne mai dezocupăm viața de anumite activități pentru a nu face efectiv nimic.
Opiniile exprimate în cadrul acestui articol îi aparțin autorului, și nu angajatorului său ori oricărui alt brand sau companie cu care autorul se asociază indirect.
Laurențiu Ion lucrează de mai bine de opt ani în Digital Marketing. A fost inclus în Forbes 30 sub 30 în 2017 și este autorul a două cărți. În prezent lucrează în industria de FMCG ca Digital Marketing Manager. Poate fi contactat pe LinkedIn.
