Cautare




, Contributor

Marketer și scriitor

Opinii |
|

Google este tatăl nostru

Să fie clar de la început: în România, corporația ar putea da naștere unei noi generații de tineri dezamăgiți și resemnați. Profesional, social și uman. Sau a unei generații de învingători, de tineri care nu se vor sfii să ceară ce li se cuvine: fie de la managementul unei multinaționale, fie de la clasa politică. Într-o sală de ședințe sau în stradă. Orice ar fi, o să fie documentat și dezbătut în Social Media.
Birourile Google din Zurich

Ora prânzului: Piaţa Victoriei este luată cu asalt de grupuri de tineri grăbiţi şi înţepaţi. Ne purtăm badge-ul ca pe-un însemn al companiei de care aparţinem. Lumea noastră de opt ore şi jumătate începe de la primul Starbucks de pe Calea Victoriei şi se opreşte la cel de pe Titulescu. În grupul nostru se remarcă cineva – este slabă şi îmbrăcată într-o rochie neagră, are părul lung şi drept. Ea este fata cu superputeri: într-o mână ţine cafeaua de la Starbucks, telefonul şi badge-ul, iar cu cealaltă mână ţine cel de-al doilea telefon la ureche. A venit în corporaţie să rupă norii.

Părinţii „fetei cu superputeri” locuiesc în provincie şi aşteaptă ca fiica lor să fie promovată. Nu-i mai trimit pachete cu mâncare ca-n perioada studenției, ea oricum s-a obişnuit să mănânce tagliatelle cu trufe la un restaurant italian, deşi abia are timp să ia prânzul în oraş. Munceşte mult. Şi noi, ceilalţi, poate că muncim la fel de mult.

Într-o multinațională, când cineva se arată favorabil ideii de a munci mai mult, nu-şi exprimă neapărat dorinţa de a ajuta la creşterea normei de performanţă a companiei în care lucrează, ci mai degrabă se declară favorabil nevoii de bani pe care o are. Aşa cum, de fapt, primul lui impuls nu este autodepăşirea, ci beneficierea de venituri confortabile pentru a-şi satisface în continuare pretenţiile mercantile. Asta scria Gilles Lipovetsky, filosof şi sociolog francez.

Dincolo de dorințele materiale pe care le-ar putea avea, tinerii care s-au format în anii ’90 și care au crescut odată cu apariția și evoluția internetului în România intră în corporație mai liberi decât i-ar vrea corporația însăși.

Câteva versuri, aparținând poetului Andrei Dosa, rezumă fidel spiritul generației din care fac și eu parte: „google este tatăl meu/ de la el am învățat cum se face/nodul la cravată// am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viața mea”.

Potrivit unui raport de cercetare realizat de CURS pentru Friedrich-Ebert-Stiftung România, tinerii născuți la puțin timp după Revoluție se simt mai liberi ca cei crescuți în ultimii ani ai comunismului. Și totuși, legenda spune că mai toate corporațiile alienează.

Acum ceva timp, am avut un interviu de angajare pe Skype la Facebook pentru o poziție în Digital Marketing. Purtam un tricou alb și una dintre primele întrebări a fost referitoare la numărul de tricouri pe care le am în garderobă. I-am spus că nu știu cu exactitate numărul, dar l-am asigurat că am îndeajuns de multe cât să port doar tricouri în biroul din Palo Alto. A râs și a început să-mi povestească despre partidele de ping-pong din timpul programului de lucru.

M-am gândit atunci că, dacă Facebook ar deschide birouri în București, lucrurile ar sta cu mult diferit în pofida culturii organizaționale. Cu siguranță, în top management, s-ar strecura oameni a căror gândire a rămas încă la nivelul unui SRL cu 10 angajați. Cum încă mai există, sunt sigur, în fruntea aproape tuturor multinaționalelor din România.

Și nu cred că exagerez dacă spun că unii tinerii părăsesc dezamăgiți corporația tocmai din cauza unor asemenea manageri. Tot mai multe studii și articole de specialitate vehiculează ideea potrivit căreia unul dintre cele mai frecvente motive ale demisiei în rândul tinerilor ar fi managerul direct.

Cu toate astea, într-un studiu realizat de IBM Institute for Business Value, se arată că peste 80% din tinerii americani până în 30 de ani și-ar da demisia de la actualul job dacă li s-ar oferi un loc de muncă mai bine plătit și un mediu în care să se dezvolte mai mult din punct de vedere profesional.

Există clar o ruptură între generații și se resimte, iată, până și într-o organizație. Nu doar la nivel de mentalitate, ci și în relațiile profesionale.

Chiar și în România, diferența fundamentală între tinerii născuți puțin înainte sau după Revoluție și cei crescuți și educați în anii comunismului ar fi competențele digitale. Și tot legenda spune, mai cu seamă studiul mai sus menționat, că suntem percepuți drept niște narcisiști leneși care vor să salveze lumea cu un click pe Facebook sau semnând petiții online.

Managerii ar trebui să știe că atunci când vorbesc cu angajații lor, vorbesc de fapt cu mii de oameni în același timp. Șansa ca un tânăr, care s-a simțit neîndreptățit de angajatorul său, să își exprime, în Social Media, opinia  este destul de mare. Cu toate implicațiile posibile și deși superputerile noastre, ca generație, au autonomia unei baterii de telefon.

De aici și victoria sau eșecul unei generații care își petrece tinerețea într-o multinațională după ce și-a setat principiile lumii ideale pe Internet, pe wall-ul profilului de Facebook, printre imaginile cu pisici și fotografiile din vacanță.

Carte de vizită

Laurențiu Ion este Nordic Digital Marketing Strategist la IBM și predă Digital Marketing la Universitatea Alternativă. A publicat două volume de versuri, „Destulă pace pentru un război” (Humanitas, 2010) și „Nouăzeci și unu” (Tracus Arte, 2014). În 2014, a fondat revista de literatură și fotografie SUBCAPITOL, ce promovează tinerii artiști.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii