Cautare




, Contributor

ForbesLife |
|

Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu – prima femeie doctor în drept din lume și o feministă desăvârșită

De curând s-au împlinit 150 de ani de la nașterea celei care avea să devină prima femeie doctor în drept din lume și prima femeie avocat  din Europa!
1 scan foto cu Sarmiza din Cartea ei  (1)

Fiica Mariei Georgian și a lui Dumitru Bilcescu (unul dintre întemeietorii și directorii Băncii Naționale), avea să se nască și să crească, în tradiția românească a Revoluției de la 1848, părinții ei fiind buni prieteni cu Ion Ghica, cu Rosetti, cu Goleștii și mai ales cu Brătienii.

2- scan foto cu Sarmiza din Cartea ei (3)

Maria Bilcescu și fiica ei Sarmiza

(sursa: Mihail Stoica, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Ed. Cartea Românească)

Micuța a fost botezată Sarmiza, după Sarmisegetuza, nume propus probabil chiar de nașul său, Alexandru Golescu. Miza, așa cum era alintată de cei apropiați, va face primii pași în București, în casa din strada Sălciilor. Moștenind de la maica sa pasiunea pentru artă, va lua aici lecții de pian, cu nimeni altul decât reputatul profesor și compozitor Eduard Wachmann, însă „gamele și exercițiile la pian nu i-au scos din preajmă, sunetul doinelor și al horelor auzite în sate”, în vremea copilăriei ei, când „jocurile țărănești îi sunau mereu în urechi…”. De educația sa s-a ocupat însă severul dascăl Vasile Păun, dar a primit îndrumări și de la Spiru Haret, Frederic Dame, Francudi și mai ales de la mama sa. Un timp a frecventat chiar și Colegiul Sf. Sava.

3 scan foto cu Sarmiza din Cartea ei (7)

Casa din Bilcești

(sursa: Mihail Stoica, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Ed. Cartea Românească)

Dar timpurile copilăriei și ale adolescenței petrecute în strada Sălciilor sau la țară la Moroești, la Florica vor trece, și în 1884, la 17 ani, fata înaltă cu părul și ochii negri, cu fruntea bine conturată și cu mâini frumoase, va fi una dintre primele fete bacalaureate din România, după domnișoarerele Cristofi și Sabina Brătianu. Atrasă de artă și literatură, se înscrie fără nicio dificultate la Facultatea de Litere din Paris, însă de teama holerei izbucnite acolo, se întoarce în țară, după doar 6 săptămâni.

Pentru a-și administra mai bine averea, tatăl său Dumitru o va convinge însă să se pregătească pentru cariera de avocat. A-ți trimite fiica la Drept, în acele vremuri, era o noutate revoluționară!!! Dacă înscrierea Mizei la Facultatea de Litere s-a făcut fără dificultăți, nu putem spune același lucru și despre înscrierea la Facultatea de Drept din Paris, care era de așteptat să provoace reacțiuni caracteristice.

La sfârșitul secolului al XIX-lea mai existau prejudecăți. Francezii aveau încă, concepția vechiului lor drept, după care „femme se doit garder lˈautel, le feul et les enfants” și erau incapabili să înțeleagă transformările fatale ce se petreceau sub ochii lor. Propunerile lui Léon Bourgeois și a lui Viviani în Parlament, relative la crearea unui statut legal pentru exercitarea profesiunii avocațiale de către femei, vin cu mult mai târziu și sunt primite cu indiferență! În Statele Unite, în statul Iowa, femeia putea exercita avocatura din 1869! Dar în Franța, situația femeii era precară din acest punct de vedere. Țara Marii Revoluții a drepturilor omului și a cetățeanului, nu era încă gata să reverse binefacerile acestor drepturi și asupra femeii! „Mai mult chiar, excesele feminismului extremist produceau o rezervă pronunțată și chiar ostilitate în burghezia franceză, așezată și cuminte, oarecum dezgustată de revoluții și fantezii inovatoare. Acesta este mediul și momentul în care tânăra studentă își începe cariera de „antemergătoare a feminismului”, cum i-a spus Sabina Cantacuzino.

În decembrie 1884, într-o atmosferă ostilă, Sarmiza Bilcescu, tânăra româncă de nici 18 ani, încurajată de mama sa, s-a prezentat la examen. Examinarea ei a durat două săptămâni… adică 14 zile de discuții și exegeze ale statutului femeii și de controverse asupra capacității ei juridice și sociale!

Exasperată, mama Sarmizei îl înfruntă într-o discuție pe A. E. Pichard, secretarul Facultății de Drept, exprimându-și revolta în termeni drastici. „Sosesc dintr-o țară îndepărtată însă unde nu se contestă femeilor dreptul de a-și face educația. Cum este posibil, domnule, ca într-o țară unde și pe porțile închisorilor e scris Libertate, Egalitate și Fraternitate, Dvs. să împiedicați o femeie de a se instrui?

Impresionat de tonul și argumentele Mariei Bilcescu, secretarul a relatat Consiliului, convorbirea avută. În urma dezbaterii, Senatul Universitar a aprobat înscrierea Sarmizei la examen, însă nu în unanimitate! Juristul Beudant s-a opus vehement… dar degeaba! Când NU se accepta o femeie pe băncile Facultății de Drept, Sarmiza – UNE FEMME ROUMAINE, a învins! Miza a tratat cu foarte mare seriozitate studiile, în cei cinci ani de studenție lipsind doar o singură zi, și asta din cauza unei intoxicații.

La primul examen, profesorii se feresc să mă privească! Primul îmi pune o întrebare dificilă. Răspund. Profesorul insistă. (…) intru atunci în toate detaliile, analizez excepțiunile, vorbesc timp de un sfert de ceas. Fața profesorilor se luminează: bine Domnișoară, foarte bine. Examenul continuă timp de aproape trei sferturi de oră și se termină. Ies din sală. Peste două minute vine ușierul și mă invită din nou în sala de examen”. Sarmiza își uimise examinatorii! „Din acel moment profesorii au avut pentru mine acea considerațiune, pe care o rezervă elementelor de elită”!

Același A. E. Pichard, secretarul Facultății de Drept care-i declarase Mariei Bilcescu, în 1884, că femeile nu au drepturi să se înscrie la cursuri, a eliberat în toamna lui 1885 următorul certificat:

Subsemnatul secretar al Facultății de Drept din Paris, certific că d-ra Bilcescu Sarmiza, născută la București (România) la 25 aprilie 1867,  a dat la 3 și 4 august 1885 primul examen de bacalaureat și că rezultatul scrutinului a fost pentru admitere cu elogii (unanimitate de bile albe). Paris 5 august 1885.  A. E. Pichard.” 

Deși în primul an de studiu profesorii au fost extrem de glaciali cu studenta noastră româncă, la sfîrșitul lui, Colmet de Santerre, profesorul de Drept Civil, a ținut să le mulțumească studenților pentru respectul acordat Sarmizei și pentru că „au respectat-o ca pe o soră… studenții acoperind cu un tunet de aplauze aceste cuvinte”.

În toți cei cinci ani de studii, Maria Bilcescu și-a urmat fiica peste tot, inclusiv la cursuri! Au stat într-un apartament din Rue de Fleurus, ca „două studente”, unde Miza a „împăcat” Dreptul cu pasiunea sa mai veche, Muzica, continuîndu-și lecțiile de pian cu celebrul profesor Marmontel.

Pe 12 iunie 1890, la Paris, știrea cea mai senzațională a zilei, o reprezenta trimful Sarmizei Bilcescu! Pentru prima dată în istoria Universității, o femeie își susținea Teza de Doctorat la Facultatea de Drept din Paris! Avea doar 23 de ani!

4 scan foto cu Sarmiza din Cartea ei (4)

Sarmiza Bilcescu susținându-și Teza de doctorat

(sursa: Mihail Stoica, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Ed. Cartea Românească)

Nicio femeie până atunci nu pătrunsese în sanctuarul juridic al concepției tradiționale a Dreptului Român și Francez: Facultatea de Drept din Paris. O femeie doctor în Drept la Universitatea din Paris însemna deschiderea triumfală a ultimei porți în drumul revendicărilor feminine. Atenția întregii lumi culte fu atrasă în acel moment spre actul solemn din modesta sală a Sorbonei juridice”. Cercurile feministe din toate țările au considerat clipa examenului Sarmizei drept dată istorică, în lupta lor de afirmare a drepturilor femeii!

Întreaga presă mondială, nu doar cea franceză, s-a ocupat pe larg de strălucita carieră universitară a Sarmizei Bilcescu. Evenimentul devenise senzația momentului! Faptul ieșea din comun, stârnea curiozitatea publicului. Tânăra studentă româncă își susținea Teza de doctorat, înconjurată fiind de reporteri și fotografi!!! A doua zi, toate ziarele pariziene dădeau amănunte despre examenul Mizei, publicând fotografia candidatei, note biografice etc. Vedem în „Paris Instantanée” pe „domnișoara Bilcescu pătrunzând în Universitate”, sau în altă parte „sosind acasă”. Același lucru îl găsim în toate ziarele europene și americane. Chiar și ziarele din Australia îi reproduceau fotografia și scriau articole despre neobișnuitul eveniment. „O tânără venită din România a reușit să dobândească pentru prima dată în analele universitare, cea mai înaltă distincțiune a Facultății de Drept din Paris”. Era nu numai o victorie a feminismului ci și a țării noastre, o afirmare a posibilităților ei intelectuale.

„LˈIllustration” îi consacră în numărul său din 21 iunie 1890, o gravură pe o pagină întreagă, înfățișând-o pe tânăra candidată româncă, susținându-și teza de doctorat în fața profesorilor: Lyon-Caen, Colmet de Santerre, Garsonnet și Leon Michel. Un articol amplu, care spune că de 10 ani sunt în Franța, licențiate în litere sau științe, profesoare agregate sau doctorițe în medicină. Singură până acum, doar Facultatea de Drept părea să nu fi exercitat nicio atracție asupra aspirantelor la diplomele școlilor noastre, până când „O tânără și frumoasă fată, aparținând uneia dintre cele mai bogate familii din România, care pentru prima oară în Franța și-a susținut în fața Facultății de Drept, teza sa de doctorat”.

Subiectul tratat în teza sa, se afla într-un volum de 506 de pagini și era următorul: „Despre condițiunea legală a mamei în dreptul român și francez”.

5 scan foto cu Sarmiza din Cartea ei (5)

Foaia de titlu a Tezei de doctorat

(sursa: Mihail Stoica, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Ed. Cartea Românească)

A fost un document care a promovat ideea egalităţii femeii cu bărbatul în căsnicie şi în privinţa drepturilor asupra copilului. „Teza sa de doctorat înfățișează nu numai o concentrată analiză juridică ci și o atitudine de viață. Studiind condițiunea legală a mamei în dreptul român și francez, Sarmiza avea ocazia să-și definească și poziția ei în marea dezbatere a actualității și în fond în destinul și cariera permanentă a femeii în lume”.

Primul comentator al tezei sale la noi, a fost Constantin Dissescu. Recenzia pe care o face în „L’ Indépendence Roumaine din 14/26 februarie 1891, scoate în relief faptul că autoarea privește „din punctul de vedere al organizațiunii sociale” materia tezei ceea ce, spune Dissescu,  „constituie un progres față de tezele de drept din acel timp circumscrise exclusiv în cadrul juridic”. Elogiul lui Dissescu, făcut în editorialul ziarului, aducea la cunoștința publicului român, cu mai multă precizie, evenimentul excepțional al afirmării Sarmizei ca prima femeie doctor în drept a Universității din Paris.

În toamna anului 1890 Miza avea să se întorcă acasă, unde va fi întâmpinată, cu multă căldură, de societatea bucureșteană.

6 Sarmiza Bilcescu - foto BAR (2)

Sarmiza Bilcescu alături de tatăl său (?) (în rândul din mijloc).

7 Sarmiza Bilcescu - foto BAR (4)

Sarmiza Bilcescu alături de tatăl său (?) (în rândul din față).

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

Îi veneau invitații de peste tot. Eleva lui Marmontel și a lui Wachmann nu și-a uitat însă marea ei dragoste, muzica, afișându-se deseori la diferite reuniuni muzicale. Astfel, ziarul „Le Menestrel” din Paris, îi informa pe melomani, la 26 aprilie 1890, despre viața muzicală extrem de intensă din București. Aflăm că inegalabila Darclée cânta la Teatrul Național, în prima ei reprezentațiune, rolul Santuzzei din „Cavaleria Rusticană”, iar la Conservator, Sarmiza susținea un concert de Rosenhain! Însă tânăra noastră a lăsat la iveală și alte talente, ea remarcându-se și ca o bună pictoriță și … dansatoare (viitoarea Regină Maria, îi aprecia atât de mult talentul încât, uneori, oprea toate celelalte perechi pentru a o vedea dansând LANCIER-UL, cu Adrian Magheru). Devenite bune prietene, Regina va ajunge să ia lecții de limba română, chiar de la Sarmiza!

Citește și DARCLÉE – privighetoarea din Carpaţi

Deși nu este decisă să profeseze încă, Sarmiza depune totuși o cerere, la 26 iunie 1891, către Baroul din București, care va fi acceptată în unanimitate. Situația era chiar inedită: până la acel moment, nu exista în nicio ţară din Europa vreo femeie avocat!

Sarmiza își va plăti regulat taxele de avocat clasa I, însă nu va pleda, cum aflăm din corespondența cu o franțuzoaică. „Mă mărginesc să dau consultațiuni și pot chiar – grație lui Dumnezeu și părinților mei – să am marea bucurie de a le da gratuit”.

Citește și Elena Văcărescu – „ambasadoarea sufletului românesc”

Va păstra cu regularitate corespondența cu prietenii și profesorii din timpul studenției, unora trimițându-le chiar și daruri, precum costume naționale sau tablouri pictate de ea. Profund impresionat de gestul său, un profesor îi va răspunde: „Am primit cu mare bucurie fermecătoarea priveliște din tablou… M-ai întinerit cu șapte ani”… Succesele d-tale la Facultate au onorat Franța și Școala de Drept din Paris și au împrospătat vechea afecțiune ce ne leagă de România … Iar acum, când ne-ai părăsit, ne apari ca eroina unei legende!

Miza primește necontenit invitații de la diferite Societăți feministe: The worldˈs Congress Auxiliary of the Worldˈs Columbian Exposition din Chicago care îi cere să intre în Consiliu său, „Queen Isabella Association” din Chicago o roagă să participe la Congresul ei din august 1893; The Advisory Board of the Womenˈs Branch of the Worldˈs Congress Auxiliary on Gouvernment Reform, o invită ca membră; Lyon Caen îi scria o scrisoare (22 iulie 1899) prin care o ruga să se înscrie în „Société des Amis de lˈUniversité de Paris”, fondată sub președinția lui Casimir-Périer; la 15 aprilie este invitată de International Congress of Women, să vorbească despre Poor Law ș.a.

Sarmiza răspunde acestor chemări și va urma de-acum o carieră dedicată vieţii de familie și luptei pentru drepturile femeilor, pentru creşterea gradului de educaţie în rândul femeilor, dar mai ales se va implica în săvârșirea actelor de caritate .

La 18 martie 1894, împreună cu Marica Sion, Elena Duca, Lucreția Lupașcu, Zoe Racotă, Elena Rătescu, Maria Peretz, Estela Aslan, Constanța Rătescu, Frosa Arion și Elisa Peretz înființează „Societatea Domnișoarelor Române”, rolul său fiind aici și cel mai important: strângerea de fonduri pentru unitatea culturală a Românilor! Dar pe Sarmiza o găsim implicată și în „Federația Femeilor Universitare Române”sau la Azilul „Regina Elisabeta”, (pe care le conducea în calitate de președintă); o întâlnim ca membră în juriul general al Expoziţiei Cooperatorilor din ţară, expoziţie patronată de Alteţele Regale, cât și în multe alte locuri. Ei i se datorează totodată și instituirea în București, a Consiliul Superior al Industriei Casnice (iunie 1913) cât și ridicarea în 1909, a unei școli pentru bogați și săraci, în Muscel – Comuna Bogătești, care va purta numele „Dumitru Bilcescu”.

8 scan foto cu Sarmiza din Cartea ei (9)

Școala „Dumitru Bilcescu”

(sursa: Mihail Stoica, Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu, Ed. Cartea Românească)

Foarte preocupată se va arăta însă față de tradiția și arta populară românească. Până la ea, Felicia Racoviță și Ana Davila au strâns în jurul lor mii de sătence, ca să reînvie vechile cusături și țesături românești!

În vara lui 1897 devine doamna Alimănișteanu, prin căsătoria cu un om deosebit și un excepțional inginer, Constantin Alimănișteanu. Luna de miere și-au petrecut-o la Petersburg, unde avea să se țină și Congresul Petrolului. Oprindu-se în drumul lor și pe la Berlin, inginerul Alimănișteanu a studiat proiectele de înființare ale unui Institut Geologic la noi în țară precum și harta geologică a României. Un an mai târziu, o mare bucurie avea să le încânte sufletul: se năștea fiul lor Dumitru, ceea ce o făcea pe neobosita Sarmiza să se simtă pe deplin împlinită! Grija pentru creșterea copilului îi umplea întreaga existență.  Dar cum moartea alege de multe ori și dintre cei buni și tineri, la doar la 45 de ani, tânărul inginer avea să se stingă din viață într-un accident nefericit din munții Lotrului. Sarmiza nu s-a lăsat doborâtă și s-a afundat și mai tare în acțiunile ei sociale. A creat centre pentru lucrul costumelor naţionale și ateliere de cusătorie în mediul rural, iar în anii ’30, o găsim înscrisă pe listele Partidului Naţional Liberal, cochetând cu politica…!  O face însă pentru scurtă vreme, deoarece, nimic nu-i plăcea mai mult Sarmizei decât să-i ajute pe oamenii sărmani.

9 Sarmiza Bilcescu - foto BAR (9)

Sarmiza Bilcescu

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

Licențiata noastră în Drept îi ajuta necontenit pe țărani și deseori, străbătea neobosită mahalalele Bucureștiului, pentru a împărți discret, sprijin moral și material celor săraci. Organizează Serviciului de ajutor al Primăriei și împreună cu Pia Alimănișteanu, va înființa cămine și cantine studențești. A creat și oferit totodată și numeroase burse particulare din averea ei, cu care mulți studenți săraci au putut să-și continue studiile, mai ales în străinătate. Pentru actele de caritate şi ajutorul dat celor din jur, este numită „mama celor necăjiţi şi lipsiţi; sprijinul studenţimii“ .

Dar toate acestea, Sarmiza obișnuia să le facă într-o totală discreție. Mulți și-o doreau în preajmă și o căutau. Chiar și Ionel Brătianu, în vremurile de grea restriște în Moldova, îi cerea deseori sfatul. Bătrânii din Azilul „Regina Elisabeta” cât și orfanii de la SocietateaLeagănul” o așteptau cu drag și  nu rămâneau niciodată nemângâiați și neajutați de văduva lui Alimănișteanu.

Sarmiza nu ar fi reușit să fie prezentă în atât de multe locuri și să ajute necontenit, fără o disciplină riguroasă! Își începea ziua la ora 6 și și-o încheia la miezul nopții. La moșia sa de la Căscioarele din Ilfov, în timpul verii se trezea chiar la 3 dimineața si de ducea la balta Greaca, pentru a supraveghea pescuitul.

10 Sarmiza Bilcescu - foto BAR (6)

Sarmiza Bilcescu și Pia Brătianu

(sursa: Biblioteca Academiei Române)

Dar în vara anului 1935, Sarmiza este nevoită să se retragă la țară, bolnavă. O afecțiune a ficatului o silește să lase grijile de-oparte. În satul Românești, în Muscelul copilăriei, parcă presimțindu-i sfârșitul, vine să o vadă prietena ei dragă, Regina Maria. Au depănat amintiri frumoase… dar septicemia, deja instalată, îi scurtează zilele și se stinge din viață, în seara zilei de 26 august 1935.

Je ne puis croire que ma chere vieille amie nˈest plus”, avea să-i scrie cu durere Regina, lui Dumitru, fiul Sarmizei.

Cea care a militat pentru dreptul femeii la educaţie şi pentru egalitate între femei şi bărbaţi, își încheia misiunea cu succes, sub florile Muscelului, înveșmântată în frumosul port românesc, privegheată fiind de Patriarhul României, maicile de la Nămăieşti-Muscel, familie și prieteni, dar și de câteva mii de țărani musceleni, veniți să-i aducă un ultim omagiu… Totul s-a petrecut într-o simplitate și o liniște deplină, așa cum și-a dorit Sarmiza… adică… la fel cum și-a trăit și întreaga viață:  în smerenie, credință și tăcere!

 

*Aducem mulțumirile noastre Bibliotecii Academiei Române pentru punerea la dispoziție a materialului fotografic.

Anca Beatrice Todireanu

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii