, Contributor

ForbesLife |
|

DARCLÉE – privighetoarea din Carpaţi

Pe 26 decembrie 1890, la Scala din Milano, era aplaudată frenetic, noua stea a muzicii lirice - Darclée. Renumiţi compozitori ai vremii aveau să-şi găsească în marea artistă româncă interpreta ideală a eroinelor din creaţiile lor: Verdi - Violetta, Puccini - Tosca visurilor sale, Mascagni – Iris şi Santuzza, Catalani - Wally, Massenet - Manon,  Gomes - Odalea. Darclée i-a cucerit pe toţi!
1 - Hariclea Darclee portret - ONB

- Dar cine era Darclée? 

Hariclea, pe numele ei de botez, avea să vadă lumina zilei la 10 iunie 1860 în Brăila, într-o familie înstărită care avea rădăcini elene. Ion Haricli şi Maria Aslan, decid să se mute la Turnu Măgurele, nebănuind că aici aveau să treacă printr-o mare încercare, din care fetiţa lor va ieşi învingătoare în lupta cu o temută febră tifoidă, şi din care dr. Kalinderu nu credea că va scăpa cu zile!

Foto sus: Hariclea Hartulary – Darclée (sursa foto: Opera Națională București)

Micuţa Hariclea a dovedit încă de la începutul vieţii că este o biruitoare! Odată însănătoşită, e trimisă la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena, pentru studii. Aici, în capitala valsului, Hariclea a simţit şi primii fiori ai muzicii de operă, urzindu-şi şi primele vise după ce a admirat-o pe renumita soprană Adelina Patti, în rolul Violettei din La Traviata, de Verdi. Triumful Adelinei i-a stârnit adolescentei noastre mari ambiţii. Ce nu ştia e că, peste doar câţiva ani, avea chiar s-o depăşească pe Patti! O asculta impresionată, lăsându-se purtată în lumea fascinantă a muzicii, aşa cum avea să o poarte şi Strauss pe valurile Dunării Albastre, la un concert în Volksgarten.

Aceeaşi Dunăre avea să aducă însă prăpăd pe moşia părinţilor săi, nenorocire care le va scădea mult din avuţie şi-i va determina să se mute la Bucureşti. Revenită în ţară, după cei opt ani de studiu, Hariclea a început să participe la ceaiurile, seratele şi balurile boierimii, unde îi va cunoaşte pe compozitorii şi artiştii vremii, dar şi pe Elena Văcărescu, George Stephănescu şi mai ales pe Regina Elisabeta, care o va invita deseori la seratele de muzică pe care le organiza. Hariclea vroia mai mult, era în căutarea acelei emoţii pe care a simţit-o atunci când a ascultat-o pe Patti, la Viena. Căuta perfecţiunea în toate, dorea desăvârşirea!!

9 - Hariclea Darclee in Bucuresti 1880 -  ONB

Hariclea Darclée în București – 1880

(sursa foto: Opera Națională)

Din nefericire, găseşte mai întâi dragostea… în braţele locotenentului de artilerie Iorgu Hartulary, un bărbat divorţat, sărac, dar extrem de atrăgător! Degeaba s-au opus părinţii acestui mariaj! Hariclea l-a vrut pe Iorgu şi în luna februarie 1881 a devenit doamna Hartulary. Foarte curând însă avea să cunoască gustul amar al eşecului în căsnicie. Patima soţului ei pentru cărţile de joc şi pentru femei, au distrus mariajul. Deşi suferea în taină, Hariclea şi-a urmat soţul la Tulcea, la Brăila şi apoi la Iaşi. Datoriile şi lipsurile le băteau mereu la uşă, cu toată susţinerea financiară venită de la părinţii ei. Deznădăjduită, i-a cerut divorţul! Iorgu o „elibera” doar contra sumei de 12.000 franci. Nu-i avea, aşa că a rămas cu el. Şi-a găsit însă un sprijin în muzică. Dorea mai mult pentru că putea mai mult! Deşi află că este însărcinată, se decide să plece la Paris şi să izbândească. După multe greutăţi şi neajunsuri, reuşeşte să se pregătească cu Edmond Duvernois, pentru un debut la Opera Comică. Destinul însă a făcut ca tânăra soprană să fie ascultată, la o repetiţie, de Pierre Gailhard, director al Operei din Paris. Fascinat de timbrul ei, o invită la Opera Mare!

Se ivea în sfârşit şansa atât de râvnită! Eleva lui Duvernois îmbina calităţi excepţionale de timbru, omogenitate, volum şi fluiditate, cu un temperament scenic sugestiv, adică exact ce căuta marele Gounod la o artistă. Fericit, acesta va exclama: “Iată Julieta pe care am visat-o: e o adevărată privighetoare”. Tot el îi va da şi numele de scenă: DARCLÉE! Iar Juliette, în Roméo et Juliette de Gounod, Hariclea va deveni abia peste un an.

Gounod o pregăteşte între timp pentru rolul Marguerite din Faust. În decembrie 1888, pe scena Operei din Paris, Hariclea Hartulary, devenită Darclée, copleşită de emoţii, avea să-şi cucerească publicul încă de la primul său rol, fiind aplaudată de multe ori la scenă deschisă, cerându-i-se repetarea ariei Anges pures, anges radieux din ultimul act. Debutul tinerei românce era promiţător. Presa o plăcea. Le Journal des Débats avea să constate: “reprezentaţia de la Operă cu Faust de Gounod a consacrat definitiv succesul fermecătoarei artiste românce”. Succesul ei a ajuns rapid şi la urechile celor din ţară, făcându-l pe Vasile Alecsandri să scrie: “încă o stea română pe cerul artelor. Ea, cu cât va reuşi mai mult, cu atât ne va face cunoscuţi mai favorabil de naţiile străine, care ne cunosc puţin şi rău”. Încep de-acum să curgă contractele. În numai doi ani Darclée va susţine aproape 100 de spectacole!

Visul său însă era să ajungă la Scala di Milano! S-a pregătit intens pentru asta cu compozitorul Ruggero Leoncavallo, autorul operei I Pagliacci şi cel care o va iubi în taină! Destinul este iar de partea Haricleei! Şi face ca vocea ei să fie auzită de fraţii Corti, celebrii impresari, care treceau prin dreptul geamului ei. Au dat buzna la uşa ei şi i-au propus colaborarea!

Pe 26 decembrie 1890, la 30 de ani, Hariclea avea Scala di Milano la picioarele ei, dar şi presa. Interpretase superb rolul Chimène din opera Le Cid de Massenet. Belcanto-ul ei era unic. Hariclea nu mai avea limite: de la contraltă la soprană dramatică şi lejeră, cu acute strălucitoare, avea să farmece publicul de pretutindeni dar şi pe marii compozitori.

Cu Giuseppe Verdi avea să lege o bună relaţie de prietenie.

11- Verdi  - BAR

Compozitorul Giusepe Verdi – fotografie cu dedicație 1894

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

În 1892, la comemorarea lui Rossini, pe scena Scalei din Milano, Hariclea Darclée a cântat Inflammatus din Stabat Mater, alături de cei mai cunoscuţi artişti ai momentului, dar şi cu un cor format din sute de persoane (!!!) La supeul oferit de municipalitate, Verdi s-a ridicat în picioare şi a toastat: “pentru această stea care se ridică – Hariclea Darclée”. În 1901, autorul Aidei avea să se stingă din viaţă, la Grand Hotel de Milan, lăsând un mare gol în sufletul Haricleei dar şi amintirea unei frumoase colaborări!

8- Darclee in Tosca la Roma - 1900 autografata - M.N.

Darclée în rolul Floriei Tosca la Roma – 1900

(sursa foto: Mariana Nicolesco)

4- Darclee in Tosca - ONB

Darclée în rolul Floriei Tosca – opera „Tosca” de Giacomo Puccini

(sursa foto: Opera Națională București)

O adevărată relaţie de prietenie o va avea Darclée și cu Giacomo Puccini. La sugestia artistei, compozitorul introduce în actul al doilea al operei Tosca o romanţă – Vissi d’arte, vissi d’amore – adică momentul muzical culminant şi cel care avea să salveze premiera din 14 ianuarie 1900, la Teatrul Costanzi de la Roma. Premiera era aşteptată cu mare nerăbdare dar şi pândită de comploturi. În faţa unui public care parcă se încăpăţâna să rămână glacial, Darclée a strălucit ca un soare, dezgheţând complet toată suflarea când a intonat Vissi d’arte. I-a cucerit definitiv, i-a adus în delir, făcându-l pe Puccini să o numească “mia bella, brava Floria”. Puccini, care o considera pe Darclée şi “cea mai frumoasă şi mai perfectă Manon” avea să părăsească scena vieţii în 1924. La funeralii, Darclée îşi lua adio de la Maestru printr-un buchet de orhidee, la fel ca cel pe care acesta i-l dăruise artistei, cu un sfert de secol în urmă.

12 -Giacomo Puccini - BAR

Compozitorul Giacomo Puccini  – fotografie cu dedicație 1894

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

Darclée ţintea tot mai sus şi a ajuns acolo, unde a strălucit vreme de trei decenii… Prestigiul său artistic era atât de mare, încât autorităţile sud-americane o primeau cu un ceremonial aproape diplomatic, folosindu-se de prezenţa ei spre a inaugura monumente sau chiar teatre. Pretutindeni era întâmpinată cu bucurie, aplauze, flori, poezii, daruri, steaguri tricolore şi uneori chiar şi cu imnul nostru naţional. Erau cunoscute sentimentele sale patriotice şi în cinstea ei se lansau pe cer porumbei, care aveau prinse de picioruşe, steguleţe cu tricolorul românesc. La Lisabona s-a mers şi mai departe, i-au “îmbrăcat” loja cu tricolorul României, la dimensiuni impresionante! La toate banchetele ori seratele date în cinstea sa, nu lipseau culorile României şi nici toasturile pentru neamul său. Darclée avea să-i declare unui ziarist catalan: “Nu sunt numai originară din România, ci româncă de limbă şi sentiment”. Dintre toate epitetele cu care era onorată, nimic nu o emoţiona mai tare decât acela de “privighetoarea Carpaţilor”. Hariclea ştia că va veni o zi în care se va întoarce definitiv în ţară, dar până atunci îşi va continua cariera.

2- Darclee in Tosca - ONB

Darclée în rolul Floriei Tosca – opera „Tosca” de Giacomo Puccini

(sursa foto: Opera Națională București)

Destinul a făcut ca într-un turneu să-şi găsească şi… marea iubire. Cel puţin aşa spera ea, când a acceptat dragostea baritonului Eugenio Giraldoni. Între ei se declanşase o pasionantă poveste de dragoste, care a durat doar… câteva luni, deoarece artista a aflat cu stupoare că Eugenio era… însurat şi apoi că avea un copil… în Rusia!

13 -Eugenio Giraldoni - BAR

Baritonul Eugenio Giraldoni -

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

A fost o mare lovitură pentru Hariclea care trecuse în 1897 și prin divorţul de Iorgu Hartulary, soţ care s-a ales cu o rentă lunară de câteva sute de franci. Deşi visa la iubirea unui bărbat, Hariclea s-a despărţit imediat de Eugenio şi drumurile lor nu s-au mai intersectat de atunci. Darclée a fost adorată de mulţi dar nu a răspuns iubirii lor. Este ştiută, de pildă, dragostea care i-a purtat-o Regele Portugaliei, Don Carlos! Ani de zile acesta şi-a mărturisit iubirea în scrisorile care o urmăreau prin întreaga lume:

14 - Juan Carlos al Portugaliei - BAR

Regele Carlos al Portugaliei

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

 “dacă aş putea, te-aş păstra pentru mine şi te-aş pune mereu, mereu să cânţi”, “ce e adevărat, e că te iubesc şi te ador în genunchi”, “a fost scris să te întâlnesc şi să te pot iubi”. Ai venit rază de soare în mijlocul ceţurilor în care mă sbat. Amintirea ta mă arde”, “eşti plină de încântări şi mi-ai luat tot ce aveam mai bun: inima!”, “Santa Mia… Te iubesc, al tău Carlos”.

Darclée nu a cultivat însă sentimentul lui Carlos şi nici al altuia. Ea s-a dedicat singurei sale mari iubiri: muzica! Darclée era a tuturor şi a nimănui!

“Cântecul meu pare câteodată vaiet” îşi notase ea pe marginea unei hârtii. Suferea! Îi spunea unei amice: “noi, artiştii, trăim pentru lume, pentru galerie şi deloc pentru noi. Simulăm mulţumirea şi fericirea, dar numai Dumnezeu ştie câte supărări, câte deziluzii sunt închise în inima unei artiste. Aparenţele sunt atât de înşelătoare. Universul ne sărbătoreşte, publicul ne invidiază, trebuie deci să ne mulţumim, spunând că suntem fericiţi”.

Gloria este o sarcină grea, însă Darclée a ştiut s-o poarte, cu graţie, pe umerii săi fragili! A ajutat-o mult şi credinţa în Dumnezeu, păstrată în suflet încă din copilărie. Nu urca niciodată pe scenă înainte de a aprinde lumânări la icoana Maicii Domnului şi a Sfântului Nicolae.

În 1910, repertoriul ei ajunsese la aproape 100 de roluri.

5- Hariclea in rolul Iris - M.N.

Darclée în rolul Iris – opera „Iris” de Pietro Mascagni

(sursa foto: Mariana Nicolesco)

7- Darclee in La Wally - M.N.

Darclée în rolul Wally –opera „La Wally” de Alfredo Catalani

(sursa foto: Mariana Nicolesco)

Traversa lumea de la un capăt la celălalt şi era istovită. Îi mărturisea mamei sale într-o scrisoare: “recurg uneori la mijloace puternice pentru a găsi energia şi rezistenţa trebuitoare, stricnină, amoniac şi fosfor”.   

Dar eforturile ei au meritat. Publicul o venera. La Rio de Janeiro, studenţii au năvălit pe scenă şi au purtat-o în triumf până la bustul compozitorului Gomes, unde   i-au pus pe frunte o cunună de lauri confecţionată din aur! La Sao Paolo, unde a sosit cu trenul prezidenţial, Hariclea a trebuit să păşească pe un covor de crini şi anemone, fiind întâmpinată de primarul oraşului şi de o mulţime de oameni care-i aruncau la picioare petale de trandafiri şi fluturau nelipsitele steguleţe. Mare-i fu uimirea când a zărit pe cer un stol de privighetori, ce purtau la picioruşe… tricolorul românesc, de care Darclée era atât de mândră!

3- Darclee in rolul Odaleei - ONB

Darclée în rolul Odaleei – opera „Condor”  de Carlos Gomez

(sursa foto: Opera Națională București)

Directorul Operei i-a oferit o medalie, bătută cu profilul artistei pe avers, iar pe revers cu chipul lui Gomes. Hariclea a avut parte însă şi de o mare neplăcere la întoarcere: impresarul Sansone a dispărut cu o sumă considerabilă, din care trebuia plătită întreaga companie. Şi atunci, într-un gest de supremă generozitate, şi-a vândut bijuteriile pentru a-şi ajuta colegii să se repatrieze în Italia!

Cel mai greu îi era însă cu dorul de casă şi de cei dragi! Îi scria mamei sale în iunie 1906: “Tot ce fac este să câştig dreptul de a mă întoarce definitiv acasă… Dacă ai şti cât sunt de necăjită, tristă şi mâhnită că nu pot veni la Bucureşti”, “sunt obosită de atâta muncă şi abia aştept să mă întorc în ţara mea”. Respectul şi iubirea pentru tot ce era românesc a determinat-o într-o zi să rupă un contract, abia semnat, cu impresarul ei, deoarece acesta afirmase că “România este o ţară lipsită de cultură…”.

Încă dinainte de Primul Război Mondial, Darclée începe să-şi gândească retragerea de pe marile scene ale lumii, însă dorea s-o facă în plină glorie! De la primul ei spectacol de la Opera din Paris, din decembrie 1888, şi până la spectacolul de adio din luna mai a anului 1918, la Teatrul „La Pergola” din Florenţa, erau trei decenii pline. Dorea să rămână în amintirea publicului ei ca “cea mai ilustră divă din câte au urcat pe scenă”. Se pregătea acum să vină în ţara ei, unde spera să pună bazele unei şcoli româneşti de canto. A venit în România în septembrie 1935, împreună cu fiul său, Ion Hartulary. Chiar în Gara de Nord s-a întâlnit cu George Enescu, căruia i-a vorbit despre planurile ei. Se va caza la hotelul Bratu de pe strada Polizu şi va aştepta veştile bune care însă… nu vor veni! S-au zbătut mult George Enescu şi alte personalităţi ale culturii să-i obţină o catedră la Conservator, dar autorităţile au fost insensibile la rugăminţile lor. Pentru marea artistă care colindase un întreg mapamond, care a inspirat şi ajutat mari compozitori ai lumii, şi a făcut să fie rostit cu respect numele ţării noastre, nu se găsea niciun strop de preţuire! Ce câştig ar fi fost pentru studenţi o oră de canto cu Darclée!!!

10 - Hariclea si fiul ei Ion Hartulary - BAR

Hariclea Darclée și fiul său Ion Hartulary

(sursa foto: Biblioteca Academiei Române)

Cea care doar a dăruit în viaţa ei şi care în semn de preţuire avea numele încrustat pe o coloană de marmură din Teatrul Colon de la Rosario, în Argentina, dar şi cea care a înscris cu litere de aur numele României în paginile celor mai mari reviste din lume, nu era demnă să primească de la statul român nici măcar o pensie de onoare!

Cea pentru care s-au lansat stoluri de porumbei şi privighetori ce purtau în văzduh tricolorul României nu avea în ţara ei o statuie, o stradă, un teatru sau măcar un tablou, care să poarte amintirea ei! Degeaba „au strigat” un Cezar Petrescu, un Victor Eftimiu, un George Enescu să fie preţuite valorile neamului nostru! Statul român nu vedea, nu auzea!

Lipsită de orice venit, marea artistă a fost nevoită să recurgă la cel mai dramatic gest din viaţa sa: și-a cedat cavoul pentru a-şi “plăti pâinea amară a bătrâneţelor”, cum avea să scrie Cezar Petrescu, la 30 august 1938! Darclée şi-a închis apoi toate amintirile într-un dulăpior şi s-a internat la Spitalul Filantropia, pentru nişte investigaţii, fără să ştie însă că suferea de un cancer inoperabil al ficatului.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe 10 ianuarie 1939, o roagă pe asistentă să o ridice şi… începe să cânte… la început încetişor, apoi cu putere, învăluind în cântec întregul spital. Privighetoarea din Carpaţi îşi trăia ultimul şi micul său recital, într-o rezervă rece şi tristă, fără cortină, fără lumini şi fără aplauze… Se stingea uşor, lăsând în urma sa amintirea unei cariere artistice greu de egalat precum şi câteva rânduri notate pe un colţ de hârtie: “Celebritate, glorie, sunt ca strălucirea metalelor; se datoresc luminii din jur. Dacă s-ar putea, le-aş mai cuceri o dată”. Suntem convinşi de asta, Darclée!

6- Darclee in Tosca - M. N.

Darclée în rolul Floriei Tosca – opera „Tosca” de Giacomo Puccini

(sursa foto: Mariana Nicolesco)

Neşansa a făcut ca vocea marii soprane Hariclea Darclée să se păstreze într-o singură înregistrare, ce durează… nici trei minute! Este auzită în deschiderea fiecărei noi ediţii a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, evenimente de mare anvergură datorate celei mai prestigioase voci a României din zilele noastre, inegalabila soprană Mariana Nicolesco, Ambasador Onorific UNESCO, Artist UNESCO pentru Pace, care ştie să cinstească cu strălucire memoria Privighetorii Carpaţilor.

În numele câtor mari artiste ale trecutului au fost reunite vreodată, peste 2500 de tinere talente, din 50 de ţări şi 5 continente, aşa cum a reuşit să facă de două decenii încoace soprana Mariana Nicolesco, onorând numele marii predecesoare?

Şi cât de mândră ar fi Hariclea Darclée dacă ar şti ce scria despre manifestările de la Brăila, nimeni altul decât Josef Hussek, Director al Festivalului de la Salzburg: „Nu cunosc nici un alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele şi manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare, creată de Mariana Nicolesco, e mai mult decât un concurs de canto obişnuit, este totodată competiţie, master class şi adevărat festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă şi unică”!

*Aducem mulțumirile noastre Excelenței Sale Mariana Nicolesco, Bibliotecii Academiei Române și Operei Naționale București, pentru imaginile oferite.

dr. Anca Beatrice Todireanu


Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.
*

Comentarii

Nu există comentarii