FacebookTwitterLinkedIn

 Organizația este formată astăzi din membre provenind din Corpul Diplomatic acreditat în România, dar și din comunitatea civilă, culturală sau de afaceri, reprezentând peste 40 de țări. International Women’s Association – asociație non-guvernamentală și non-profit – militează, în primul rând, pentru caritate, socializare și explorarea Bucureștiului.

La început, asociația s-a axat pe socializare și explorare, iar mai apoi sensul acesteia a luat o altă direcție. În anii ’90, IWA (International Women’s Association) era considerată unul dintre cei mai importanți sponsori ai comunității, iar SMURD, Salvati Copiii, OvidiuRo, Light into Europe, Hospice Casa Sperantei, White Yellow Cross, Casa Ioana, Casa Shaom au fost câteva dintre organizațiile susținute de Asociația Internațională a Femeilor, amintește Delia Sfetcu, Director de Caritate.

Pentru a avea constanță în oferirea de fonduri s-a creat un eveniment caritabil anual, „Bazarul de Craciun” precum și alte evenimente restrânse, care au același scop de strângere de fonduri.

La Bazar participă toată comunitatea diplomatică din România, iar asociația susține toate cauzele ca sponsor. „La Baciu” susține standul României de nouă ani prin donarea tuturor încasarilor din vânzările obținute în ziua târgului.

Balul Venețian a fost creat cu scopul de a susține comunitățile vulnerabile din București. Evenimentul a fost organizat de Gillian Adamson pentru a-i ajuta pe copiii străzii, iar în 2019, IWA a organizat Stejarii Bucharest Charity Fashion Show împreună cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria, unde s-au strâns 100.000 euro pentru două cabinete stomatologice destinate persoanelor fără venituri și celor cu dizabilități.

Fondurile obținute din vânzarea biletelor de la bal au fost folosite pentru a reface sistemul de încalzire pentru Fundația Parada.

„M-am alăturat IWA pentru caritate, așa că, atunci când am devenit vicepreședinte, am dorit să găsesc ceva prin care să se conștientizeze scopul caritabil al Asociației și care să adune fonduri pentru românii mai puțin norocoși decât noi.

(…) Într-un oraș plin de evenimente și baluri, am vrut să creez ceva diferit, unic, memorabil, ceva la care oamenii ar dori să participe. Cu asta în minte și un oraș plin de clădiri fantastice și palate deosebite la dispoziția mea, am avut rețeta unui eveniment unic. Astfel s-a născut primul Bal Venețian la Palatul Brigadiru. (…)

A fost viziunea mea de a informa oamenii despre evenimentul nostru caritabil (…), iar cel de-al II-lea Bal Venețian va avea loc pe 6 februarie 2021”, mărturisește Gillian Adamson, vicepreședintele IWA.

 Foto: MOtography by MBN