FacebookTwitterLinkedIn

Cu cele 57,2 de miliarde de lei cât a reprezentat PIB, Constanţa a fost la nivelul anului trecut cel mai puternic judeţ din regiunea Sud-Est, care mai include Brăila, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Vrancea. Salariul mediu net lunar a fost, în anul 2018, de 2.344 de lei, iar rata șomajului se situează sub media națională, fiind de 2,9%.

În privința turismului, județul Constanța rămâne lider absolut în România, la fel ca în ediția de anul trecut a topului Forbes 40 cele mai bune orașe pentru afaceri: în 2018, numărul de înnoptări în structurile turistice din județul Constanța a crescut semnificativ până la peste 5 milioane de înnoptări. Astfel, în pofida faptului că sezonul estival durează doar trei luni, județul Constanța depășește stațiunile montane din județele Prahova și Brașov, unde sezonul estival se întinde pe toată durata anului.

În orașul de pe malul Mării Negre, la începutul lunii aprilie, 11 proiecte de tip smart city erau în diverse stadii, reiese din raportul „Radiografia Smart City România”, realizat de integratorul de soluții inteligente Vegacomp Consulting. Astfel, Constanța intră și în topul orașelor din România, în funcție de numărul de proiecte de Smart City în plan, în curs de implementare sau livrate, prezentat de studiul citat. Dar proiectele pentru smart city impactează, încă, doar o mică parte din businessul derulat în oraș.

În zona Sala Sporturilor din oraș, există deja o parcare inteligentă cu 50 de locuri, proiect realizat în parteneriat cu Telekom și ZTE. Aceasta dispune de senzori plasați în asfalt, conectați la o platformă care procesează, în timp real, informațiile privind disponibilitatea locurilor, cinci stâlpi de iluminat care au la bază tehologia LED, un pilon multifuncțional care integrează nouă funcționalități (o cameră video cu un unghi de 360 de grade care poate transmite live, un ecran pe care pot fi afișate informații, un modul de analiză a condițiilor de mediu) și internet gratuit.

Citește aici: Topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România, ediția 2019

Vezi aici: Topul celor mai bune orașe pentru afaceri din România, ediția 2018

Portul rămâne o sursă importantă de venit. În ultimii cinci ani, Portul Constanța a fost lider între porturile europene în ceea ce privește traficul de cereale, operând anual, în medie, peste 18 milioane de tone, potrivit datelor Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 11,46 milioane tone (creștere de 4% față de anul anterior), iar cel fluvial a reprezentat 3,58 milioane tone (creștere de 53,87% față de anul precedent). Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri de trafic sunt: minereuri și deșeuri neferoase, produse metalice, minerale brute sau prelucrate, îngrășăminte, lemn și plută.

În plus, Portul Constanța beneficiază de o poziționare geografică avantajoasă, fiind situat pe rutele a trei coridoare de transport pan-european: Coridorul IV, Coridorul IX si Coridorul VII (Dunărea) – care leagă Marea Nordului de Marea Neagră prin culoarul Rhin-Main-Dunăre. Portul Constanța are un rol major în cadrul rețelei europene de transport intermodal, fiind favorabil localizat la intersecția rutelor comerciale care leagă piețele țărilor fără ieșire la mare din Europa Centrală și de Est cu regiunea Transcaucaz, Asia Centrală și Extremul Orient. De altfel, Portul Constanța are de doi ani un acord cu Portul chinez Ningbo-Zhoushan, unul dintre cele mai mari din lume când vine vorba de transportul de tip cargo. Colaborarea urma să înceapă cu schimbul de informații despre fluxurile de mărfuri pe relaţia Asia-Europa şi invers.

Investitorii străini au o puternică prezență în județul Constanța, cea mai cunoscută companie cu acționariat străin fiind Rompetrol Rafinare. OMV Petrom a anunțat că investițiile în valoare de câteva miliarde pentru începerea producției de gaze în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră vor fi amânate din cauza impredictibilității mediului legislativ actual, care nu pune la dispoziție premisele necesare pentru o decizie de investiție.

REGIUNE DE DEZVOLTARE: Sud-Est

Populație județ după domiciliu: 768.170

INDUSTRII PRINCIPALE: activitate portuară, construcție de nave, petrol, turism

PIB/capita în 2018 (mii lei): 57,2

Salariu mediu net lunar 2018 (lei): 2.344

ISD/capita (mii euro): 1.290

Șomaj la sfârșit de an 2018 (%): 2,9

Profit net per capita (euro): 864

Drumuri publice modernizate la 1000 de locuitori (km): 1,0

Căi ferate la 1000 de locuitori (km): 1,0

Firme active la 1.000 de locuitori: 32,3

Magazine Penny în județul Constanța: 9

Forbes Best Cities 2019 este un proiect susținut de termene.ro și PENNY Market, care are 9 magazine în județul Constanța.