FacebookTwitterLinkedIn

REGIUNE DE DEZVOLTARE: Nord-Vest

POPULAȚIE: 309.136

INDUSTRII PRINCIPALE: IT, producție, auto

Informaţiile despre dezvoltarea segmentului IT din Cluj-Napoca nu mai contenesc în ultima vreme. Recent, Cluj IT Cluster – principalul „vinovat” pentru dezvoltarea susținută a domeniului – a fost acreditat la nivel european, primind eticheta „Bronz”. ”Această etichetare este pentru noi o recunoaștere a eforturilor depuse de echipa de management a clusterului și de membrii organizației pentru a crea o structură viabilă care poate genera valoare adăugată la nivelul industriei de IT din Cluj și nu numai. De asemenea, ne afirmăm interesul pentru a parcurge cât mai curând pașii pentru treptele superioare de etichetare la nivel european”, spune Andrei Kelemen, directorul executiv al Cluj IT Cluster.


REGIMUL FISCAL: Angajații care obțin venituri din salarii ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator pot beneficia de scutire la plata impozitului pe venit. Sursa : KPMG


Crearea acestui cluster, în octombrie 2012, având ca membri 30 de companii de IT, patru instituţii de învăţământ superior și de cercetare, precum și 7 instituţii publice şi organizaţii catalizator, a condus la o adevărată efervescență în domeniu. „Cel mai bine conturat domeniu din perspectiva cererii locurilor de muncă în Timișoara și Cluj este IT-ul în general. Nivelul cererii în acest moment pare să-l depășească pe cel al angajaților disponibili, iar concurența între companiile angajatoare este din ce în ce mai mare. IT-iștii din cele două orașe sunt «răsfățații» pieței muncii, în sensul pozitiv al termenului”, declară, pentru „Forbes România”, Cătălin Ștef, CEO 3Pillar Global Romania, divizia 3Pillar Global, companie americană de servicii IT care are 200 de angajați la Cluj și 100 la Timișoara. „Un atu al Clujului în comparație cu Timișoara este numărul mai mare de studenți, implicit al absolvenților. În ambele orașe, numărul studenților care vor să rămână după finalizarea studiilor este ridicat, iar forța de muncă este mai loială, mai stabilă decât în Capitală.”

Așadar, după venirea masivă a investitorilor în cele șase parcuri industriale din județul Cluj, este momentul ca orașul reședință să beneficieze economic de pe urma unui alt domeniu, ceea ce va conduce la consolidarea poziției sale de Capitală economică a Transilvaniei. „Cluj-Napoca generează fluxuri dominante cu o serie de oraşe mari şi medii din regiunile de dezvoltare Nord-Vest (Baia Mare, Zalău, Bistriţa, Dej, Gherla, Turda), Centru (Tîrgu Mureş) şi Vest (Deva şi Hunedoara). Aria de polarizare a municipiului Cluj-Napoca este una regională şi cuprinde teritorii extinse din judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Hunedoara”, se arată în Planul de Dezvoltare Regională 2014-2020 elaborat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest.