FacebookTwitterLinkedIn

Medicai atrage cel de-al doilea bridge round din partea ROCA X, parte din Impetum Group. Prin această rundă, investiția ROCA X în Medicai atinge pragul de 400.000 de euro.

Scopul acestui bridge round este de a oferi companiei un runway extins pentru consolidarea poziției pe termen scurt. Ulterior, Medicai vizează atragerea unei noi runde de investiții pentru scalarea internațională.

,,Acesta este al doilea bridge round de anul acesta, după cel pentru XVision și arată că noi, ROCA X ,,we walk the talk”, ne păstram angajamentul față de fondatori și le oferim susținere agilă și flexibilă atunci când demonstrează tracțiune accelerată, iar cifrele vorbesc de la sine. MedTech este una dintre verticalele noastre în a cărei evoluție și parcurs de creștere credem cu tărie și vom continua să investim pentru că adresează o parte importantă a calității vieții”, declară Alexandru Bogdan, CEO ROCA X.

Medicai țintește expansiunea internațională, piața target fiind cea din SUA. Start-up-ul se află deja într-un parteneriat cu Element Blue, o companie din Austin Texas specializată în integrarea de software medical.

La această rundă de investiții, alături de ROCA X au mai participat fondurile de investiții D Moonshot și Cleverage. Investițiile totale în Medicai se ridică la peste 1 milion de euro în ultimii 2 ani.