De ce ai ales facultatea de teatru?
Nu am dat din prima. Am făcut, mai întâi, un an de sociologie la Cluj și, în acea perioadă, am mers mult la teatru. Până atunci, nu avusesem tangențe cu domeniul, dar a început să mă inspire. Cred că era ceva intrinsec, iar atunci a venit momentul să-l exprim. Am dat la actorie în Cluj, dar am picat. În toamnă, mi-am încercat norocul la București și am intrat printre primii. Am început actoria la UNATC, în 2005, la clasa profesorului Liviu Lucaci. Am avut parte de profesori extraordinari și am făcut teatru ca la carte. Domnul Lucaci a crezut, realmente, în mine și m-a susținut ori de câte ori am avut nevoie. Îl pot numi sincer mentorul meu. Am luat licența în 2008, iar în 2013 am terminat și un doctorat în pedagogie teatrală.
După ce ai terminat facultatea, în ce spectacole ai jucat?
Am jucat „A douăsprezecea noapte”, la teatrul Masca. Am mai avut un rol mic la Bulandra. Am făcut multe reclame și scurtmetraje. Am fost mai atrasă de film. Îmi place și scena de teatru, dar am nevoie de anumite condiții. Probabil că acest lucru se trage de la respectul pe care domnul Lucaci mi l-a insuflat pentru această meserie. Aspectul la care țin cel mai mult este ca oamenii să fie sută la sută implicați în ceea ce fac. Când văd altceva, mi-e foarte greu să accept.
Cariera ta a căpătat avânt la Londra. Cum ai luat decizia să pleci și ce s-a întâmplat după?
Am plecat în 2013. În acel an, pe 7 sau 8 iulie, aveam susținerea tezei de doctorat, iar pe 10 – biletul de avion spre Londra. Am ales să plec pentru oportunitățile de acolo, fiindcă mereu mi-am dorit mai mult. Am simțit că voi rata ceva mare dacă rămân în țară. Nu a fost o decizie ușoară. Toți cei care pleacă sunt apăsați de un sentiment de vinovăție și se întreabă, în permanență, de ce situația din România nu le poate aduce satisfacție. Am pornit pe acest drum alături de soțul meu, Nicholas Lupu. Ne-am căutat amândoi locuri de muncă. Eu am lucrat o vreme ca actor la London Bridge Experience and London Tombs, o atracție turistică înspăimântătoare. Apoi la Nespresso și la Ralph Lauren. Treptat, am început să-mi caut agent și să merg la diverse audiții.
Ai jucat-o pe regina Elisabeta a II-a. Cum ai obținut acest rol?
La un moment dat, mi-a spus agenta de o audiție pentru o producție care, în termeni specifici, se numește period drama, despre viața de la Palatul Buckingham. Căutau actori care să-i joace pe regina Elisabeta și pe prințul Philip în tinerețe, iar eu, se pare, semăn cu ea. Am pregătit un discurs pe care regina l-a ținut cu ocazia unui Crăciun, la BBC, despre eroii care au murit în cel de-al Doilea Război Mondial. Mi-a plăcut foarte mult și l-am adaptat situației. Serialul s-a numit Inside Buckingham Palace și s-a difuzat pe Chanel 5 și pe BBC.
Pentru că s-a bucurat de mare succes, producătorii au decis să lanseze ceva mai amplu despre întreaga viață a reginei Elisabeta a II-a. De data aceasta, s-a numit Inside Windsor Castle. Am început să o joc de la vârsta de 17 ani, când l-a cunoscut pe prințul Philip, și am trecut prin cele mai importante momente ale vieții ei. M-am oprit în jurul vârstei de 40 de ani. Povestea a fost împărțită în patru părți și a avut, de asemenea, mare succes.
Ai ajuns pe West End cu piesa de teatru BU21. Cum ai reușit?
BU21 este povestea unor supraviețuitori ai unui atac terorist. Se juca la 503, un teatru independent din Londra, iar eu interpretam o tânără aflată într-un scaun cu rotile și cu arsuri pe 70% din suprafața corpului. Mecanismul în Londra e următorul: dacă un spectacol dintr-un teatru independent are succes, este mutat pe West End. L-am jucat o vreme la 503, iar după aceea am ajuns pe West End, la Trafalgar Studios. Aborda un subiect foarte actual. La scurtă vreme, a avut loc atacul de la Westminster. Dincolo de prințese și regine, acest rol a reprezentat o experiență transformatoare pentru mine. În plus, când rămâi tu cu tine, într-o piesă de teatru sau într-un film realist și te confrunți cu toate problemele de conștiință, lucrurile sunt mult mai dramatice.
Cum te-ai descurcat să joci în engleză? Nu ai întâmpinat dificultăți?
Deloc. Mi-a plăcut dintotdeauna engleza. E a doua mea natură. Pe alocuri, mă simt mai liberă când vorbesc în engleză decât în română. În momentul în care vorbești într-o limbă străină, accesezi o altă parte din tine și, automat, te dezvolți mai mult.
Urmează să apară pe marile ecrane filmul „Regina Maria a României”, în care joci rolul principal feminin. Ne poți da câteva detalii?
Filmul redă eforturile pe care regina Maria le-a făcut la Conferința de Pace de la Paris, din 1919, pentru ca unirea României să fie recunoscută. Regia îi aparține britanicului Alex Cahill Sweet, iar scenariul lui Brigitte Drodtloff. Ea m-a cooptat în acest proiect. Este filmat în România, acum este în postproducție și urmează să fie lansat anul acesta.
Ce a însemnat pentru tine să o joci pe regina Maria, un personaj atât de cunoscut și de apreciat?
Este înspăimântător să joci o persoană care a trăit. Am simțit o responsabilitate foarte mare. M-am gândit serios dacă vreau să mă implic sau nu. Când joci o figură atât de emblematică, vrei să faci o treabă cât mai bună.
Gary Oldman, care l-a interpretat pe Winston Churchill, spune că experiența cea mai grea este să joci o persoană reală. Toată lumea are anumite păreri despre acel om și așteptări mari, ulterior, de la tine, ca actor. Indiferent cât de multă documentare ai face, nu poți ști cu adevărat cum era acea persoană.
Sunt convinsă că te-ai documentat mult. Cum era regina sau ce te-a impresionat cel mai tare la ea?
Este foarte greu să o definești într-un anumit fel. Când începi să vorbești despre oameni de talia ei, nu ai cum să nu spui clișee. A fost puternică, nonconformistă, charismatică, știa să pună problema și să vorbească cu absolut oricine. A realizat ce înseamnă puterea brandului cu mult înaintea noastră.
Cred că lucrul cel mai important pe care l-am învățat din toată această experiență este puterea de convingere, dar fără a forța mâna interlocutorului. Trebuie să te pliezi în funcție de caracterul fiecăruia, dar fără să renunți la principiile tale. Regina Maria a știut să facă fantastic de bine acest lucru, mânată de idealul de a înfăptui România Mare.
După aceste roluri regale, cum te-ai schimbat ca actor? Dar ca om?
Îmi place această întrebare pentru că eu am o vorbă după care mă ghidez: nu ești numai actor, ești om. Am descoperit că se pot face lucruri extraordinare indiferent de locul din care vii. Multora nu le vine să creadă că o româncă a putut să aibă aceste realizări. Dar toate aceste bariere de care ne lovim sunt doar percepții. Nicidecum realități. Contează să muncești, să crezi și să ai viziunea lucrurilor mari.
Există vreun rol anume pe care îți dorești foarte mult să-l joci?
Primul rol pe care l-am primit după ce am intrat la facultate a fost Hedda Gabler, din piesa cu același nume, de Henrik Ibsen. Mi-aș dori să o mai joc o dată pentru că este un personaj foarte interesant. Și Nora, tot din Ibsen, mă atrage. Ibsen mi se pare un dramaturg deosebit de vizionar pentru vremea lui.
Tu și soțul tău ați lansat, de curând, Arttis Academy. Despre ce este vorba?
În Londra, împreună cu Nicholas, am organizat workshopuri în școli și corporații. În atâția ani, am observat că sistemul de învățământ se bazează, în continuare, pe principii din epoca industrială. Înainte de a lansa proiectul, ne-am documentat mult și, de asemenea, ne-am inspirat din activitatea unor speakeri internaționali precum Marisa Peer, David Allen, Srikumar Rao sau Jordan Peterson.
Arttis Academy este o Academie de Învățare Continuă. Programele noastre pun accent pe relația minte-trup-suflet, astfel încât oamenii să fie mai bine pregătiți atât pentru viața profesională, cât și pentru cea personală. Misiunea acestui proiect este de a-i pregăti pe participanți pentru lumea în permanentă schimbare în care trăim, de a-i învăța ceea ce nu au aflat la școală și de a duce educația și dezvoltarea personală la un alt nivel. Toate informațiile sunt adaptate secolului XXI, dincolo de teorii perimate și sisteme de predare învechite. Programele și workshop-urile sunt create pentru corporații, organizații, universități și școli private, dar și oriunde există o dorință reală spre acest nou mod de a gândi.
Acest proiect înseamnă o întoarcere în România?
Nu ne-am întors efectiv în România. Am avut o lansare oficială aici, dar cât de curând o vom duce și în Anglia. Am hotărât să aducem acasă experiența acumulată în Londra. Multă lume nu realizează, dar Bucureștiul este un loc propice inovării. Fără să mai spunem că este mare nevoie.
