FacebookTwitterLinkedIn

Subiectele pe temeticile cu pricina sunt încă abordate timid pe piața autohtonă pentru că multe companii le prezintă mai mult la nivel declarativ, și nu faptic, mai ales în condițiile în care încă există multe proiecte prin  care se subvenționează activități ce încurajează producerea de energie poluantă.

Așadar, specialiștii în domeniu nu se așteaptă la o schimbare fundamentală în următoarea perioadă.

„Nu mă aștept să se schimbe ceva la nivel revoluționar, cred însă că de fiecare data când traversăm o perioadă mai dificilă ne gândim că trebuie să schimbăm ceva ca să supraviețuim. Consider însă că după acest episod pandemic, unele lucruri se vor schimba în bine, la fel de bine precum mulți dintre noi ne vom întoarce și la unele obiceiuri nu tocmai demne de laudă”, a punctat Mihai Toader-Pasti, Cofounder & General Manager EFdeN, care este de părare că în acest domeniu, românii tind să exagereze cu raționamentele negativiste.

Potrivit acestuia, nu trebuie să prezentăm subiectele încălzirii globale și ale schimbărilor climatice ca pe ceva tragic pentru că acest lucru nu conduce spre o direcție clară. Trebuie să ținem cont că problemele vin din zona lipsei predicitibilității, susține Mihai Toader-Pasti.

Iar singura soluție fiabilă în acest moment este cea a protestelor. De multe ori, au fost schimbate legi datorită presiunii create de către societatea civilă prin protestele organizate.

„Ce am observant în ultimii ani este că cea mai mare schimbare în zona aceasta de sustenabilitate și climate change a survenit în urma unor proteste. În mod indiscutabil, populația poate crea la nivel de societate o presiune asupra autorităților, a companiilor mari chiar. Schimbarea trebuie să vină de jos, dar să se concretizeze întotdeuna sus”.

O altă mare problemă pe care o mai înregistrează România la acest moment este cea legată de programul destinat panourilor fotovoltaice. La mai bine de un an de la lansare, acesta este încă blocat. „Genul acesta de întârziere și faptul că a fost anunțat cu mult timp înainte să se concretizeze au blocat piața de fotovoltaice și zona aceasta de mici întreprinzători pe acest segment pentru că toată lumea a așteptat banii de la Stat”, a specificat Mihai Toader-Pasti.

În opinia acestuia, astfel de programe trebuiesc foarte bine puse la punct din perspectiva clarității, dar și din cea a birocrației, în caz contrar un program bun se transformă într-un eșec care blochează un sector întreg. „Trebuie să fim responsabili cu astfel de proiecte ca să nu încurci o piață întreagă. Și, din păcate, din acest punct de vedere, nu mă aștept ca în următorii doi ani să se schimbe foarte multe lucruri, cel puțin nu unele notabile și de impact. Tot ceea ce noi ne dorim în acest moment este să creștem această piață și să avem mulți jucători de bază”.

Pentru ca acest sector să evolueze pozitiv este necesar să se apeleze la educația cetățeanului pe această nișă, astfel că, pentru specialiștii din domeniu următoarea prioritate este aceea de a crește nivelul de familiarizare cu aceste proiecte.

„Ne-am propus să convingem cât mai multe persoane să opteze pentru facturile la energia electrică pe zona de energie regenerabilă. De cele mai multe ori cererile în acestă zonă lipsesc cu desăvârșire din cauza lipsei de educație. Mulți oameni nu știu că există o tehnologie mai bună și mai prietenoasă cu mediul pentru că în X ani lucrurile s-au desfășurat doar într-un anumit fel. Nu exista o alternativă”, a mai punctat Cofounder & General Manager-ul EFdeN.

Dincolo de efectele ei negative asupra sistemului sanitar, dar și al celui economic, pandemia de coronavirus vine cu statistici pozitive în ceea ce privește înregistrările emisiilor de dioxid de carbon.

Datele raportate de Centrul pentru Cercetare asupra Energiei şi Aerului Curat (CREA) arată că acestea s-au redus în aceeaşi perioadă cu 25% în Republica Populară Chineză, iar în timpul carantinei din Italia, o serie de date înregistrate prin intermediul sateliţilor arată o scădere în emisiile de dioxid de azot în Lombardia, zona de nord a ţării.

Conform CREA, în India una dintre cele mai polate ţări din lume, procentul dioxidului de azot a ajuns în martie la cel mai mic nivel înregistrat vreodată în timpul primăverii.