Când ați descoperit această formă de manifestare artistică numită sand art?
În viața artistică și nu numai, există un moment când apare o invenție, inovație, creație dintr-un impuls de a acoperi un necesar, o nevoie imediată de exprimare plastică. În 2009 a fost prima dată când am facut publică pasiunea mea de a desena în pulberi sau alte materiale. Mă pasiona această idee din 1980 când am văzut filmele de animație ale lui Ion Popescu Gopo, unde se foloseau noi tehnici de animație: mișcarea acelor de gămălie, a firelor de tutun, animarea obiectelor, etc.
În acea perioadă eram producătorul general al televiziunii Euro Channel TV si Euro Kid TV și, cum într-o zi nu puteam să difuzez un material video pentru că reporterul nu adusese materialul la timp, am desenat subiectul în nisipul ce se găsea în găleata de la punctul de stingere a incendiilor. A fost un început testat pe telespectatori și o mare bucurie am avut când am primit rugăminți să mai fac astfel de desene.
Cum v-a ajutat background-ul ca scenograf și regizor în găsirea unei semnături personale în această formă de artă?
Ani de zile am făcut scenografii de teatru, operă, TV. Au fost momente așa cum a fost Emisiunea de revelion din 2008 la Antena1 când seara desenam decorurile platourilor de filmare iar dimineața le ștergeam și desenam alte imagini. Atunci printurile pe dimensiuni mari erau foarte scumpe. Încadrarea într-un buget și timpul scurt m-au făcut să exersez grafica la dimensiuni mari și, astfel, am propus să desenez grafica pe o suprafață de 600mm x 700mm cu ajutorul pulberilor sau pur și simplu în diferite tehnici. Ceea ce desenam se putea proiecta pe ecranul central din spatele scenei, platoului de filmare și pe ecranele laterale iar această tehnică nouă a devenit una foarte apreciată.
Cât de des credeți că trebuie să se reinventeze un artist?
Un artist este o genă care nu se naște definitiv în momentul nașterii biologice. Artistul adevărat trebuie să ardă în fiecare clipă. Să transforme totul în jur ca și cum ar respira. Banalitatea cotidianului din lucrurile mici trebuie să se transforme cu rapiditate în imagini, mirosuri, senzații. Altfel fiind spus să aibă o semnătură unică, să fie acel ou magic obsedant a lui Dali sau Constantin Brâncuși. Nu cred că mi-a rămas ceva străin în arta plastică. Am făcut trofee pentru Callatis, Școala Vedetelor, Dakino, Femeia anului, Umberto Eco. Am luat medalia de aur la Bruxelles pentru o lucrare din cristal. Am făcut articole vestimentare speciale, vitralii, colaje. Toate editate într-o regie de autor total.
Care vă sunt sursele de energie, ce vă pasionează și ce vă motivează în discursul artistic?
Energia mea este acea fremătare de decembrie, starea de săgetător activ care țintește sus cu un arc făcut dintr-un material nou inventat. Sunt miile de ore de observație, analiză, desen, admirație și dorință să pot transmite această stare de bine revărsat în imagini. Nu am granițe atunci când îmi place o temă sau când descopăr ceva ce mi se pare nou sau inedit.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ați întâmpinat-o până acum în discursul artistic?
Scenografiile de operă. Sunt cele mai complexe și grandioase, au povești pline de filozofie. Idomeneo, Re di Creta, compoziția marelui Wolfgang Amadeus Mozart la Opera din Cluj. Am lucrat o lună, cinci zile și cinci nopți fără întrerupere la terminarea costumelor și decorurilor pentru a scoate premiera la data planificată. Rezultatul a fost minunat, o provocare în a-mi depăși limitele.
Alt exemplu este cel când am realizat filmul despre Constantin Brâncuși într-un proiect Institutul Cultural Român din Republica Cehă în februarie 2016 unde, prin tehnica animației din portretul scultorului am reușit să recompun toate operele lui din desen în desen. Este fantastic să dai nisipului consistența bronzului sau a pietrei!
Cum v-ați dori să primească sau să înțeleagă privitorul mesajul pe care îl transmiteți prin arta pe care o creați?
Ca o bucurie împărtășită a frumosului. Ca un antidot la tot ce este cenușiu, rău și plin de fals. Ca un duș spiritual ce ar vrea să curețe îmbâcsirea și saturația de urât într-un impas de exprimare artistică.
