Cautare




, Editor Coordonator

Explorator. De vocație, om. De profesie, povestitor. www.georgianaciofoaia.ro

ForbesLife |
|

La cafea cu… Edmond Niculușcă

Provenind dintr-o familie bucureșteană de câteva generații, Edmond are, la doar 27 de ani, reputația unui salvator de amintiri și pe cea a unui povestitor îndrăgostit de Capitală. Cum aș fi putut să rezist tentației de a nu-l invita la cafea, să povestim despre munca și bucuriile lui?
3O5A4089

Experiență oferită de Nespresso

Edmond, cum îți place să bei cafeaua?

Beau cafeaua de două ori pe zi, la oră fixă, prima dată la 9 dimineață și apoi la ora 4 după-amiaza. Când aveam timp, aveam tabieturi. La ora 9 îmi luam cafeaua, mergeam la birou și citeam ziarul Dilema Veche. După-amiaza la 4 beau cafeaua și stau cu mine, e un timp al meu în care mă gândesc la ce am de făcut. Lucrez mult de acasă și atunci îmi pot permite acest lux.

Care ți-e cea mai veche amintire legată de cafea?

Se duce undeva spre cinci-șase ani, și îmi aduc aminte că, în casa noastră, bunicul meu se ocupa de cafea: el o cumpăra, el o râșnea, el o prepara. Se trezea primul dis-de-dimineață și țin minte că, deși dormeam, mă trezea parfumul acela inconfundabil. Era un sentiment de siguranță; mă trezeam dimineața când miroasea a cafea în toată casa și adormeam liniștit înapoi.

Povestește-mi puțin despre tine, cel de acum, și despre ceea ce faci în prezent.

Mi-e foarte greu să vorbesc despre mine. Suntem doi Edmonzi, care nu se împacă. Unul vrea să viseze, altul e foarte pragmatic. Unul este foarte serios și celălalt e jucăuș. Ce face Edmond acum? Face ceea ce a învățat de 10 ani încoace, și anume să lupte pentru diverse cauze pe care el le consideră cu adevărat importante. În general, mă ocup cu seducția aș putea spune. Am sedus oamenii cu orașul, vreau să-i seduc cu poezia. Sau, mai bine spus, sunt instrumentul seducției: orașul este seducător, poezia este seducătoare, iar eu sunt maestrul traducător al acestor lucruri.

Aproape tot timpul meu este dedicat proiectului ARCEN în încercarea de a salva clădiri, bucăți din oraș, memoria orașului. Mai nou de a schimba legi pentru oraș prin inventarul pe care îl realizăm acum – Catalog București, un proiect care va dura până în 2020 și care va însemna inventarierea tuturor celor 98 de zone protejate ale orașului, ceea ce înseamnă aproximativ 15.000 de fișe, una pentru fiecare dintre imobilele din zonele istorice ale Bucureștiului, fie el imobil nou sau vechi. Între timp, pregătim Nocturnele de poezie contemporană, care au fost un fenomen din 2015 când le-am lansat. În general, evenimentele de poezie contemporană adună 20-30 de oameni, însă la noi vin și 300 de persoane într-o seară. Conceptul nostru este poezie, muzică și vin, deasupra orașului. Sau într-o grădină de vară, pentru că anul acesta se va întâmpla în două spații: pe Magheru One și la Rezidența Scena 9, în încercarea de a-i seduce pe oameni cu poezia contemporană, atât de frumoasă și de valoroasă.

Edmond, dacă tot am ajuns în pavilionul valorilor, povestește-mi despre Școala Centrală, primul tău proiect. Ce înseamnă să salvezi un loc pentru memoria orașului?

Școala Centrală am numit-o „locul începuturilor mele“. Mi-am dat seama după ce am salvat-o că a fost un demers care a salvat „centrul lumii mele“ și că anual adun oameni aici, la Școala Centrală, fără ca ei să-și dea seama că acest loc este „centrul lumii mele“. Ei vin aici, serbând acest loc: anul acesta, la Noaptea Muzeelor am avut 8.000 de participanți, iar în Noaptea de Sânziene au fost peste 1.000 de oameni.

Sunt ceea ce sunt astăzi sau fac ceea ce fac astăzi pentru că am reușit să salvez Școala Centrală. Dacă n-aș fi reușit asta atât de devreme, probabil că mi-ar fi luat mai mult să mă conving că se pot face lucruri în țara asta. Înțeleg că a existat o șansă de a fi salvat un monument istoric grupa A și de a fi deblocat șase milioane de euro la 18 ani, dar tocmai asta e minunat: că niște oameni fără experiență, care la vremea aceea nu știau ce înseamnă un monument istoric, au reușit să facă ceva ce oamenii mari nu reușiseră.

Citește și La cafea cu… Mihaela Navrea

Cumva, am lăsat lucrurile așa: le-am deblocat și am plecat, m-am dus la facultate și, credeam atunci, m-am desprins. M-am întors pe șantier alături de colegii cu care salvasem școala și șeful de șantier ne-a spus: „Mă băieți, ați salvat școala pentru încă 100 de ani!“. A însemnat ceva pentru mine să aud cuvintele acestea și mi-am spus că, dacă am reușit să fac acest lucru acum, cu atât mai multe aș putea realiza mai târziu.

Nu am mai reușit această performanță de fapt – să mai salvez ceva atât de important. Pot spune că am avut o contribuție majoră la salvarea Bisericii cu Sfinți, din Calea Moșilor, monument din 1724. Acolo nu am fost eu factorul de decizie, dar l-am influențat pe când eram consilier al ministrului culturii, Corina Șuteu, în guvernul tehnocrat. În cinci zile s-a putut salva un monument de secol 18, mărturie a drumului istoric medieval, Calea Moșilor veche.

Îmi închipui că bătălia pentru București nu este una ușoară, însă ce te motivează în demersurile tale?

Pot spune că nu mă motivează absolut deloc banii. Am experimentat proiectele ARCEN ani de zile fără niciun ban. Se întâmplă de multe ori să mă demotiveze. Acum le-am înțeles sensul și mă supun acestei realități. Ce mă motivează? Mi se pare incredibil cât de multe lucruri sunt de făcut în acest oraș. Vorba lui Carol I atunci când a sosit în București: „În țara asta e totul de făcut“. Din 1866 până astăzi nu s-a schimbat nimic în sensul asta, a rămas totul de făcut.

Edmond, ce îți place cel mai mult să faci, ce te bucură, care îți sunt încântările?

Mă încântă când văd oameni care înțeleg mesajul pe care îl transmit, oameni care sunt motivați să lupte pentru o cauză. Mă încântă să citesc poezie deasupra orașului, pentru că nu am citit până în 2015 poezie contemporană, iar în după-amiaza în care am descoperit volumul „Și cuvintele sunt o provincie“, al Adelei Greceanu, am zis „Doamne, ce frumos!“. Și așa am avut bucuria de a descoperi poezia contemporană. Îmi place să mă plimb. Mă plimb pentru mine, pentru ceilalți, mă plimb ca să mă eliberez de gânduri, dar și ca să văd ce se mai distruge, ce mai trebuie apărat. Mersul e terapeutic, mai ales noaptea. Ah, și îmi place să spun povești.

Ai o poveste preferată pe care o spui zilele astea?

Nu, acum nu am o poveste pe care o spun, pentru că sunt în căutarea sensurilor unor povești pe care le-am trăit.

Dar ce locuri pot descoperi bucureștenii în plimbările lor nocturne, de vară?

De pildă, din Calea Victoriei, peste drum de Palatul Știrbei, există o stradă care se numește Biserica Amzei. Dacă mergi din Calea Victoriei, pe stânga, puțin înaintea Bisericii Amzei este un gang. Dacă intri în acel gang și treci de o poartă de fier, o să găsești ceva frumos: Așezămintele Brătianu, o casă superbă neo-românească, făcută de Petre Antonescu, cu un spirit al locului minunat. Merită descoperită.

De asemenea, în apropiere de Grădina Icoanei, pe strada Eremia Grigorescu, peste drum de strada Cristofor Columb este o intrare numită Intrarea Sfatului. Acela e un colț minunat de București. Oricărui turist care ajunge prin București i-aș spune să treacă prin Mântuleasa, Negustori, Plantelor, până în Piața Rosetti. Bucureștiul nu se descoperă în trei zile, nu se descoperă la muzeu, la Casa Poporului, în Centrul Vechi sau în baruri, ci se descoperă în multe zile, la pas, în labirintul puținelor străzi vechi care au mai rămas întregi.

Îmi spuneai că-ți place să citești. Ce citești acum?

N-am timp să citesc. Sunt nefericit din cauza asta. Totuși, acum citesc „Phaidon“, de Platon. M-am întors la Platon pentru că am nevoie de lucruri – le spun eu – fundamentale. Și întotdeauna Platon m-a ajutat să mă simt un pic mai bine. Ani de zile le povesteam oamenilor ce bine m-am simțit după ce am citit Platon și despre cum oamenilor le cresc aripi din umeri atunci când se îndrăgostesc. Și despre cum îndrăgostirea este calea către cele mai importante lucruri pe care le avem în viață.

Citește și La cafea cu… Sonia Năstase

Ce cărți le-ai recomanda unor „viitor-îndrăgostiți“ de București?

Le-aș recomanda „Întoarcere în Bucureștiul Interbelic“ și „În intimitatea secolului XIX“, ambele cărți ale Ioanei Pârvulescu, care nu sunt neapărat istorie, ci o istorie povestită frumos, deci literatură. Sunt o bucurie acele cărți. Pentru cei care vor mai istoric, „Podul Mogoşoaiei. Povestea unei străzi“, de Gheorghe Crutzescu. De aici începe și povestea mea cu Bucureștiul, care mi-a revelat că orașul este un decor în care trăim și care este același pentru mai multe generații, chiar dacă noi nu mai suntem.

Edmond, unde ne inviți vara aceasta pentru desfătări culturale?

Între 14 iulie și 15 septembrie, în fiecare vineri, o să fie a treia ediție a proiectului de poezie contemporană: 21 de Nocturne. Vor fi mulți poeți care vor citi și vor vorbi despre poezie contemporană. În august reluăm ediția a opta a proiectului „Cu bastonul prin București“, unde vom face un traseu nou prin cartierul Icoanei, cu povești noi, istorii noi, învățându-i pe bucureșteni arhitectura locului, istoria locului, probleme locului și ce se poate face pentru ele.

Îți mulțumesc mult, Edmond, și ne vedem curând, într-o seară de poezie sub cerul liber.

Adresa:

EMTE, Calea Floreasca nr. 77

Parteneriatul dintre Forbes și Nespresso, denumit sugestiv ‘La cafea cu…’ se bazează pe legătura inepuizabilă dintre inspirație și frumos, dintre emoție și sensibilitate. Nespresso este prin definiție un brand inspirațional ce caută în permanență să îmbogățească calitativ timpul pe care ni-l dedicăm, clipele de liniște și evadare din cotidian. De aceea, savurarea unei cafele Nespresso este o experiență inegalabilă, iar textura bogată și aromele inconfundabile ale cafelei Nespresso sunt alegerea perfectă pentru aceste momente speciale care ne aduc idei și inspirație. Nespresso și Forbes vă invită să savurați o cafea excepțională în compania unor povești extraordinare, pline de inspirație și frumos.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii