Îi dau acces la Internet?
Accesul la Internet poate să înceapă în jurul vârstei de 10 ani, pentru că de aici încolo, copiii pot înțelege atât lucrurile specifice, cât și pericolele legate de spațiul virtual. La această vârstă li se poate explica faptul că este normal să vrei să cunoști oameni noi, dar comunicarea cu ei poate crea nevoia firească de a-i cunoaște și în realitate, nu numai în rețelele de socializare. Ori acest lucru devine periculos, dacă cei mici nu se sfătuiesc cu părinții, care pot lua toate precauțiile necesare în astfel de cazuri. Interdicția categorică de a folosi rețelele de comunicare poate fi și ea extrem de periculoasă, pentru că devine un fruct oprit, mult mai interesant decât este poate în realitate. Accesul la Internet nu trebuie împiedicat de părinți, ci trebuie controlat, apelând la specialiștii care îi pot sfătui cum să o facă. Ideea pe care părinții ar trebui să și-o însușească foarte bine este aceea că nu pot evita riscurile Internetului, ci îi pot învăța pe copii cum să le prevină sau să le facă față, cu maximum de precauții.
Ce găsesc copiii pe net? Ce-i atrage?
Copiii găsesc pe net lucrurile pe care le găsesc și în viața reală, cu diferența că în spațiul virtual totul devine mult mai intens. Mai întâi, posibilitatea de a se juca „de-a ascunselea“: este ușor să-ți iei un pseudonim, să te dai mai vârstnic sau mai tânăr decât ești în realitate. Acest lucru este luat ca un joc în care adolescenții și preadolescenții, mai ales, exersează diverse ipostaze de viață. Și mai găsesc în rețelele online de comunicare multă atenție din partea interlocutorilor, o atenție de care, poate, nu se bucură în asemenea măsură, în familie. Și găsesc oricând persoane cu care să se joace, să vorbească, să împărtășească… Ceea ce ar trebui să știe foarte bine copiii este că Internetul permite, totodată, să păstrezi o distanță relațională față de toți necunoscuții cu care vorbești. În viața reală, relațiile sociale implică o anume angajare, dar pe net ai libertatea de a te distanța oricând. Cu un simplu click, poți să închizi canalul de comunicare, fără să te justifici și fără să mai fi deranjat. Un lucru deosebit este acela că în spațiul virtual copiii își pot povesti viața, o nevoie normală, care le permite să își valorizeze propria existență. Acesta este poate lucrul care atrage cele mai mari riscuri pentru o fac într-o manieră mult mai intensă și în orice moment.
Internetul, o formă de izolare?
Ai fi tentat, ca părinte să răspunzi imediat cu un da plin de convingere. E greu de răspuns la această întrebare. Pentru părinți, un copil în fața calculatorului este un copil singur. Și totuși, nu e singur, el comunică. Este în situația unui om care vorbește la telefon: nu e singur, ci comunică la distanță. Această comunicare la distanță devine din ce în ce mai frecventă, mai dominatoare, în epoca noastră. Este totuși foarte adevărat că un tânăr se poate izola pe Internet, dar într-un fel cu totul special: el închide fereastra realității înconjurătoare și deschide prin ecranul calculatorului, o altă fereastră, spre imaginar, dar și către persoane reale cu care interacționează imediat și fără limitare geografică. Spațiul virtual e o lume care duce fie către imaginar, fie către un anume tip de realitate. Aici intervine rolul părinților care trebuie să-și însoțească copiii spre zonele sigure ale „realității“ virtuale.
Vorbind despre pericolele Internetului, ne referim în primul rând la violență și sexualitate. Este această teamă justificată?
Da. Este justificată. Este nevoie să veghem asupra acestor lucruri, dar trebuie să reținem că violența și sexualitatea nu sunt mai rele pe internet, decât în viața reală. Și nici accesul nu e mai facil, decât aparent. Dar să facem o paranteză necesară referitoare la violență: ea este prezentă oriunde, pe stradă, la televizor, în școli, în parcuri… Este important ce-i spunem copilului despre toate acestea, cât de mult comunicăm cu el pe temele considerate încă de mulți părinți „incomode“, cât de deschiși suntem.
Cum să reacționez dacă copilul meu dă de o imagine șocantă?
Unui copil de 9-10 ani, poți să-i explici că și tu, ca adult, dai peste tot felul de lucruri șocante. Deși o asemenea situație i se poate întâmpla oricui, atunci când cei mici trebuie să ceară explicațiile de care au nevoie familiei.
Putem vorbi despre dependență de Internet și la copii?
Da, Internetul le poate crea dependență. De altfel, specialiști de renume în psihologie, medicină, educație au atras atenția de nenumărate ori asupra acestui lucru, prin studii din ce în ce mai detaliate și pe arii din ce în ce mai extinse. Concluzia este una singură : Internetul trebuie utilizat cu măsură, pentru că altfel devine extrem de periculos să lași copiii să exploreze spațiul virtual cu ajutorul acestei uriașe mașinării. Oricine explorează un spațiu, fie real, fie virtual, are nevoie de un ghid atent și apoi de educație, de principii, de valori morale pe care să le aplice la tot pasul.
Când trebuie să se îngrijoreze părinții? Ce semne spun că lucrurile au scăpat de sub control?
În primul rând, nu trebuie să aștepți să împlinească 15 ani copilul tău și să petreacă opt ore în fața calculatorului, ca să te îngrijorezi. De mic trebuie să aibă un program fix de utilizare a calculatorului. La 4-5 ani, nu se pune problema să petreacă mai mult de 20-30 de minute în spațiul virtual și nu pentru jocuri. Iar la 7-8 ani, o oră este suficientă. Timpul afectat jocurilor video trebuie încadrat în ora stabilită pentru utilizarea calculatorului, nu este un bonus. Și atenție! Regulile și timpul pentru ecran se stabilesc de la prima utilizare a calculatorului, nu dmai târziu, pentru că este foarte greu să smulgi din mâna copilului jucăria preferată, după ce tu i-ai dat-o și l-ai lăsat să se joace cu ea cât a vrut. Problema este că cei mai mulți părinți stau și ei timp nelimitat cu ochii în ecranul telefonului și modelul lor este cel mai simplu de urmat.
