Cautare




, Contributor

Timp liber |
|

Părinte, încotro? #3 Cum ne pregătim pentru vacanța cu copiii în anul 2021

Cum ne pregătim pentru mult așteptata vacanță cu copiii în anul 2021?! Pasul unu: urmărind emisiunea online „Părinte, încotro?” by Forbes Kids, ediția din 23 iunie, în care s-a discutat despre concediile în familie și bagajul de călătorie, despre testele RT PCR și cele antigen, despre stare de bine și experiențe de suflet.
Parinte incotro_ Carton_2021

Miercuri, 23 iunie, am fost din nou LIVE pe Facebook, cu o nouă emisiune „Părinte, încotro?” #3 Relații sănătoase și vacanțe în familie în anul 2021, alături de invitați de seamă: Dr. Valeria Herdea – Medic primar de medicină de familie; Dr. Antoanela Curici – Asistent Universitar, Medic primar medicină de laborator, Director medical Synevo România; Răzvan Pascu – Călător de meserie și Fondator Travel Communication România. Moderator: Raluca Michailov – Owner Forbes România.

 

De ce mergem în vacanță cu copiii

Vacanțele cu copiii nu sunt un moft sau, mai rău, motiv de adunat LIKE-uri pe Facebook. Pe lângă timp împreună pe bune, vacanțele ne ajută să ne redescoperim unii pe alții, ba chiar să ne refacem relația cu familia după o perioadă, știm cu toții, complicată atât pentru adulți, cât și pentru copii.

În primul rând, călătoria reprezintă o soluție de vindecare a sufletului, e de părere dr. Valeria Herdea. O ocazie bună să ne redescoperim valorile familiale, frumusețea, bunătatea, echilibrul sufletesc, valori care, de altfel, ne vor ajuta să ne reintegrăm. Și avem două variante: ori ne integrăm foarte rapid și ne reluăm viața (și nu neapărat din punctul din care am plecat, ci cu lecțiile pe care ar fi trebuit să le învățăm din această pandemie). Sau varianta în care rămânem cu traume serioase, atât noi – adulții, cât și copiii, susține dr. Valeria Herdea.

Cum ne pregătim de vacanța cu copiii

Un concediu bine pregătit înseamnă bagaje bine făcute, susține doamna dr. Valeria Herdea. Primul bagaj, bagajul de suflet, este copilul și nicidecum nu trebuie neglijat. Este important ca micuții să știe unde merg și ce vor face în vacanță. Apoi, cât mai mic să fie bagajul nostru, cât mai mare bagajul copilului, în care să punem tot ce credem noi că vom avea nevoie dar să sperăm că nu vom avea nevoie. Și nu în ultimul rând, atenție la trusa de urgență!

Când părintele are pregătită trusa de urgență, acel copil nu se îmbolnăvește, ne confirmă dr. Valeria Herdea. Trusa de urgență înseamnă o cutiuță sigură care se închide foarte bine și care conține remedii pentru combaterea febrei, pentru vărsături, pentru alergii, soluții antițânțari, săruri de rehidratare orală, termometru, mici bandaje, kituri cu dezinfectanți, dezinfectant de nas, cremă pentru răni, produse de protecție solară. Important este să avem notate toate informațiile necesare: data expirării, doza recomandată și alte indicații de la medic.

Pentru o vacanță liniștită în familie, ar mai trebui să fim grijulii la constanța în alimentație și în program a copilului, mai ales în primii săi trei ani de viață. Un program dat peste cap înseamnă un copil agitat și mofturos. Și cine își dorește acest lucru, mai ales, în perioada de vacanță?

Care sunt tipurile de teste solicitate în contextul călătoriilor

Călătoriile – fie ele lungi sau scurte – în timpul pandemiei nu sunt greu de organizat, atâta vreme cât ne informăm în prealabil care sunt restricțiile aplicate ȋn ţara de destinaţie. În multe cazuri, vaccinul sau prezentarea unui test negativ de coronavirus sunt parte din biletul de „drum bun” în vacanța mult așteptată.

La toate nelămuririle despre testele RT PCR și testele Antigen ne-a răspuns în detaliu doamna dr. Antoanela Curici – Asistent Universitar, Medic primar medicină de laborator, Director medical Synevo România.

Synevo Romania

„Indiferent de test – RT PCR sau Antigen, condițiile de recoltare sunt aceleași. Pentru testul RT PCR, recoltarea se face cu două tampoane din cavitatea nazală și oro-faringiană, iar în cazul testului antigen se recoltează doar din cavitatea nazală”, ne explică dr. Antoanela Curici.

IMPORTANT! În cazul testului RT PCR se impune respectarea mai multe condiții, cum ar fi  o pauză de minim 3 ore în care să nu se ingereze alimente sau apă, iar pentru copii se acceptă și o perioadă mai mică, de două ore. În caz contrar, rezultatul poate ieși fie echivoc, fie invalid. Din start, rezultatul invalid presupune o nouă recoltare, iar pentru copil acest proces înseamnă un disconfort suplimentar.

Synevo dispune de 96 de centre de recolatare, amplasate în 45 de orașe. Pentru efectuarea testelor pentru diagnosticarea COVID-19 este nevoie de programare în prealabil, online sau telefonic la numărul 0374708807. Buletinul de rezultate are cod QR și se eliberează atât în limba română, cât și în limba engleză.

În București, Ilfov și Timișoara – unde Synevo deține laboratoare care procesează astfel de teste – rezultatele sunt eliberate în maxim 12 ore, iar pentru restul centrelor de recoltare – 24 de ore, rareori 48 de ore. Testele Antigen SARS-COV-2, în schimb, sunt disponibile în câteva ore.

Unde mergem cu copiii în vacanță în 2021

Răzvan Pascu este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri români din travel, iar călătoriile cu soția și cei doi copii ai lor fac parte din stilul său de viață. Prin urmare, călătoriile cu copiii sunt posibile, cu o singură condiție – subliniază Răzvan – să nu fie părinții stresați. Mama, cu precădere.

„Pentru copii prea puțin contează destinația – că sunt la Marea Neagră în nisip sau pe cea mai frumoasă și scumpă plajă din Seychelles – este fix egal zero atâta timp cât sunt alături de părinții lor. Într-adevăr, eu călătoresc mult și în țări îndepărtate, dar ar fi pueril din partea mea să spun că copiii mei o să-și amintească toate locurile pe care le-au văzut. Ce-mi doresc, însă, este să se imprime în ADN-ul lor credința că tot mai puține lucruri rămân imposibil de făcut. Că lumea pare mare dar, de fapt, este foarte mică, și forate frumoasă, și merită cunoscută”, spune Răzvan Pascu, Fondator Travel Communication România.

Răzvan Pascu a reamintit în cadrul emisiunii „Părinte, încotro?” că Europa s-a redeschis, mai puțin Marea Britanie. Deci, avem undă verde la călătorii pe teritoriul UE și, inclusiv, de luat în calcul destinațiile turistice din România. Asia rămâne în continuare închisă aproape ermetic, cu câteva excepții cum este Maldive, de exemplu.

RECOMANDARE! De urmărit în permanență site-ul https://www.mae.ro/travel-conditions. Și, evident, să fim pregătiți că mai pot apărea schimbări peste noapte.

 

Emisiunea „Părinte, încotro?” #3 Relații sănătoase și vacanțe în familie în anul 2021 este disponibilă pe pagina de Facebook Forbes Kids, secțiunea video, și poate fi urmărită AICI.  

 

Mulțumim partenerilor strategici: TEILOR, TEX, Nordis Group, precum și Synevo România în calitate de partener gold.

 

Vacanță frumoasă în familie să aveți!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii