FacebookTwitterLinkedIn

În plus, Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație (APPE) și platforma de e-learning SchoolMate lansează și manuale de educație financiară în format digital.

“Proiectul SchoolMate.ro a fost gândit și construit atât pentru a-i ajuta pe profesori să își perfecționeze cursurile, cât și pentru a-i ajuta pe copii să învețe într-un mod atractiv și plăcut. În acest moment lucrăm și la aplicația mobilă pentru a minimiza necesarul pentru desfășurarea cursurilor on-line. Nu toate familiile dețin un Laptop sau un PC, în schimb 80% dintre elevi au acces la cel putin un telefon mobil de tip Smartphone. Facem tot posibilul ca toți copiii să beneficieze de cele mai bune experiențe de învățare, iar în parteneriat cu doamna Ligia Goloșoiu, am reușit să aducem această disciplină, Educație Financiară , la zi cu un design nou și cu informații actualizate. De asemenea, cărțile pentru învățământul preșcolar au sport audio în curs atât pentru copiii care încă nu știu să citească cât și pentru copiii cu dizabilități. Suportul de foaie este frumos și plăcut și îl încurajăm, dar totuși trebuie să acceptăm că lumea se schimbă iar noi dorim să facem parte din această schimbare.”, afirma Mihai Dumitrescu, fondatorul SchoolMate.ro

În primii șapte ani școlari de derulare a proiectului s-au înscris peste 500.000 de elevi și dascăli din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal din cele 41 de județe ale țării și Municipiul București.

“Mi-am dorit foarte mult ca Educația Financiară să fie o materie obligatorie sau predată interdisciplinar/utilizând metoda integrată. Aceasta are rolul să îi învețe pe copii cum să se dezvolte în viața de zi cu zi și să formeze niște tineri care pot fi independenți financiar, care știu ce înseamnă bugetul personal, cum să cheltuiască responsabil puținii bani de care dispun, cum să economisească, să investească sau să devină generoși.

În opinia mea, manualele de educație financiară reprezintă o bază, o temelie a educației financiare din România și, în acest fel, elevii vor putea acumula noi cunoștinte în domeniu și vor fi în măsură să ia decizii responsabile cu privire la bugetul personal. Vor deveni mai chibzuiți/responsabili și respectuoși față de munca părinților, față de bani, de persoane și chiar de instituții. Trecerea de la manualele fizice la cele digitale este un pas important și îmi doresc ca în fiecare an tot mai mulți elevi și cadre didactice să beneficieze de acestea”, spune Ligia Goloșoiu, Președintele APPE.