Forbes: Care sunt primele trei evenimente majore de pe piața editorială din România în anul 2015?
Mihail Penescu: Anul 2015 a fost anul oii, conform zodiacului chinezesc. Plictisitor. Nici măcar nu ne-am mai certat pe timbrul literar. Cum spun copii din spatele blocului: „A rămas ca-n gară.”
La noi, toată lumea păcăleşte pe toată lumea, deci fiecare e păcălit la rândul său, ca în „Las Fierbinţi”, deja vestitul serial de televiziune.
Sincer, eu nu am înregistrat nici un eveniment editorial special în 2015. Nu a mai avut loc nici măcar Conferinţa Națională a Editorilor și Difuzorilor de Carte, care ar fi ajuns astfel la ediția a doua. Apatie, inerție, sărăcie. O luptă surdă cu nişte realităţi implacabile.
VEZI AICI OPINIILE EDITORILOR ȘI DISTRIBUITORILOR DESPRE PIAȚA EDITORIALĂ DIN ROMÂNIA, ÎN ANUL 2015
Poate că singurul eveniment de reţinut este ceea ce se numeşte acum „editura Penitenciarul”. Un fenomen eminamente românesc. Câteva sute de cărţi, scrise în câteva zeci de ore. Un nou record. Tirajele şi valoarea acestor opere vor contribui la media tirajelor şi la valoarea globală a creaţiei ştiinţifice românești.
Forbes: În 2015, potrivit informațiilor dvs., a crescut consumul de carte în România? Care sunt nișele de carte care au crescut și au scăzut în 2015?
Mihail Penescu: Aş zice că se manifestă o uşoară creştere a consumului de carte. Cred că multe edituri au avut creşteri în 2015.
Din păcate, breasla noastră nu a reuşit în aceşti 27 de ani să instaleze un sistem civilizat de măsurare a pieţei de carte. Nimeni nu are informaţii concrete. Ne dăm cu părerea de 27 de ani. Nu ştim ce nişe sunt în creştere sau în scădere. Credem că se vinde bine cartea pentru copii. Apare o preocupare tot mai vizibilă a editurilor pentru cărțile de istorie.
Pe de altă parte, experienţa mea de 25 de ani în publicarea cărţilor de istorie îmi zice că, mai degrabă, această piaţă a scăzut continuu. Probabil că oprirea scăderii lasă impresia unei creşteri. Mi-e greu să spun. Totul e relativ.
VEZI CARE AU FOST CELE MAI VÂNDUTE CĂRȚI ALE DISTRIBUITORILOR ÎN 2015
Poate că existenţa reţelelor de socializare stimulează interesul publicului pentru evenimentele de politică internațională. Și de aici consumul mai mare de carte cu acest gen de conţinut, pe care multe edituri îl titrează simplu, istorie.
Forbes: Cine are de câștigat de pe urma reducerii TVA la carte de la 9% la 5%, începând cu 1 ianuarie 2016: editurile, distribuitorii sau publicul?
Mihail Penescu: Orice reducere de taxe conduce la beneficii generale. Nu se poate spune că avantajul relativ creat are un singur destinatar. O reducere de taxe înseamnă o stimulare a economiei în general sau a unei anumite branşe din economie, în anumite situaţii.
În cazul de faţă, reducerea de TVA a avut loc simultan în toată economia. Dacă estimăm industria cărţii din România la 150 milioane de euro, înseamnă că o sumă de circa 5 milioane de euro nu mai merge la buget în 2016, ci ramâne în piaţă.
Eu cred că cea mai mare parte a acestei sume va ramăne în industrie, adică la librării, edituri, autori și tipografii, ca să descriu sintetic lanţul de producţie. Din această sumă circa 30% merge pe fondul salarii (bani împărţiţi între angajat şi stat cam juma-juma), iar restul către materiale și utilităţi (care poartă alte salarii și taxe).
O creştere a venitului produce întotdeauna o creştere a consumului și deci a producţiei, şi în ultimă instanţă a fondului de salarii, prin noi locuri de muncă. Cred că rezultatul nu va fi o reducere a preţului, ci o creştere a puterii de cumpărare, pe ansamblu, lucru mult mai benefic, de altminteri.
Dacă e să intrăm în detalii tehnice, lucrurile sunt şi mai complicate. În cazul industriei noastre, cea mai mare parte a cărților de pe piaţă este deja facturată la librării cu TVA 9%, iar acest TVA a fost deja plătit de edituri. Aşa că doar noua producţie beneficiază de altă conjunctură financiară. La fel, tot ce este pe stoc a fost produs în mediul economic precedent.
Desigur, individual, fiecare jucător din piaţă îşi va gestiona această situaţie diferit. Vor apărea pe piaţă, pentru scurt timp şi cărți care în loc să coste 29,90, vor costa 28,80 lei/exemplar. Vor exista și cărți cu două preţuri în diverse locuri sau chiar în aceeaşi librărie, ceea ce va bloca vânzările.
„Într-o lume în care instrucţia, educaţia şi cultura nu oferă nici o recompensă, ci mai degrabă insuflă un sentiment de izolare, consumul de carte este descurajat.”
Forbes: Unii scriitori români se plâng de câștigurile lor mici de pe urma cărților și că nu pot să trăiască din scrisul lor. Același lucru se întâmplă și cu traducătorii. Ce mesaj le-ați transmite celor două categorii de creatori de conținut?
Mihail Penescu: Este perfect adevărat, veniturile obţinute din traduceri și drepturi de autor sunt extrem de mici în România.
Dar să facem o estimare simplă. Eu sunt fizician şi gândesc în modele care simplifică. Pe o asemenea schematizare putem face următoarea estimare.
În Germania industria cărții are o cifră de afaceri, la preţ de copertă, de circa 10 miliarde de euro şi se publică circa 70.000 de titluri. Această sumă generează drepturi de autor de circa 600 milioane de euro. Dacă jumătate reprezintă producţie autohtonă, înseamnă că autorii din Germania încasează circa 300 milioane de euro. Dacă împărţim această sumă la 35.000 titluri apărute într-un an, rezultă o medie de circa 8.600 euro/titlu.
CEI MAI MEDIATIZAȚI ROMÂNI LA TÂRGUL GAUDEAMUS 2015
Aceleaşi cifre replicate pentru România arată astfel: o piaţă de 150 milioane de euro și 18.000 titluri, poartă drepturi de autor de 9 milioane de euro, din care jumătate merg la autorii români. Dacă împărţim 4,5 milioane de euro la 9.000 de titluri anual (adică jumătate din titlurile publicate), rezultatul este de 500 euro/titlu.
Acelaşi calcul se poate face în multe feluri. Se poate vedea că un titlu generează, în Germania, circa 142.000 euro venit total, iar în România avem numai 8.000 euro/titlu venit mediu total.
„Mesajul meu pentru autori este unul foarte clar: vă rog să scrieţi și veţi fi publicaţi. La noi se scrie foarte puţin, în toate domeniile”
Principalele motive ale unei consum de carte atât de redus în România sunt puterea mică de cumpărare și lipsa unei motivări a lecturii. Lectura este motivată de necesitatea de instrucţie și educaţie care sunt impuse de nivelul de dezvoltare al societăţii. Într-o lume în care instrucţia, educaţia şi cultura nu oferă nici o recompensă, ci mai degrabă insuflă un sentiment de izolare, consumul de carte este descurajat.
Plata traducătorilor este mică, în comparaţie cu ţările din vestul Europei, din aceleaşi motive. Aici însă raportul este ceva mai bun, fiind apropiat de raportul general al salariilor. Adică, veniturile traducătorilor sunt de 4 ori mai mici în România decât în ţările vestice, și nu de 18 de ori mai mici, ca în cazul autorilor. Asta apare mai ales pentru că tarifele de traducere nu depind de tiraje.
Mesajul meu pentru autori este unul foarte clar: vă rog să scrieţi și veţi fi publicaţi. La noi se scrie foarte puţin, în toate domeniile. În România se publică circa 70 – 90 de romane pe an, iar în Franţa, la o populație de 4 ori mai mare, se publică circa 900 – 1.000 de romane pe an. Avem o producţie proprie infimă de carte pentru copii. Puteţi vedea că piaţa este dominată în proporţie de peste 80% de traduceri.
Nu se scriu cărţi de istorie, nu se scriu cărţi de management sau economie și se scriu puţine cărţi de medicină. Este foarte greu să găseşti autori de non-fiction sau ilustratori de carte pentru copii. Pot enumera multe proiecte editoriale care nu se realizează din lipsă de autori. Suntem într-un cerc vicios, cumva. Este o industrie puţin ofertantă din punct de vedere financiar și ca urmare duce lipsă de autori dar și de profesioniști.
Nu există în industria noastră posibilităţi de pregătire profesională la nivel de top. Nu avem şcoli de publishing, de management în domeniu, de redactori, traducători sau corectori, de marketing cultural, de social media, de librari și multe altele specifice.
Această spirală descendentă întreţine un anume diletantism în industrie, care începe să fie tot mai evident. Editurile şi librăriile sunt slabe din punct de vedere financiar și pentru că sunt conduse de oameni ca mine, fără o pregătire serioasă de management şi afaceri.
Dacă facem o trecere in revistă vedem că majoritatea editurilor sunt conduse de persoane fără o pregătire serioasă de management: profesori, ingineri, medici, fizicieni, filosofi, matematicieni. Nu prea ştiu manageri de profesie în fruntea editurilor sau a reţelelor de librării.
„Toţi cei din industrie ştiu că o librărie, care să vândă numai carte, nu poate fi menţinută pe linia de rentabilitate”
Forbes: În prezent, care credeți că este gradul de acoperire al librăriilor la nivel național? Ce soluții propuneți pentru creșterea numărului de librării în România?
Mihail Penescu: Nici măcar numărul exact de librării nu este cunoscut. Se vorbeşte despre 400 de librării. Eu aş zice că sunt numai vreo 200 de librării şi alte 200 de puncte de vânzare carte. Oricum un număr ridicol de mic.
Referindu-ne din nou la vestul Europei, acolo există mii de librarii în fiecare ţară. Toţi cei care au călătorit, cât de cât, ştiu asta. Noi avem judeţe în sudul ţării, unde nu există nici o librărie sau există cel mult o librărie în reşedinţa de judeţ. Sunt nenumărate oraşe care nu au deloc librării. Judeţul Prahova, cel mai populat din ţară, şi un judeţ relativ bogat, are extrem de puţine librării.
VEZI CĂRȚILE RECOMANDATE DE DAN C. MIHĂILESCU ÎN 2015
Toţi cei din industrie ştiu că o librărie, care să vândă numai carte, nu poate fi menţinută pe linia de rentabilitate. De aici şi modele mixte Diverta, Cărtureşti, CLB sau Centrul de Librării Iași.
Chiriile în România sunt, în general, exagerate şi cu atât mai mult în Bucureşti. În domeniul chiriilor librăriile nu pot concura cu băncile sau cu farmaciile. Efectul este evident. O deformare a comerţului stradal dusă la ridicol. Pe o porţiune de 200-300 de metri din zona Crângaşi am numărat 8 sau 10 farmacii și vreo 12 oficii bancare. Nu are nici un rost să spun că nu există nici o librărie.
„Dacă s-ar da facilităţi fiscale pentru chiriile de librării ne-am putea trezi cu încă 1.000 de librării în următorii doi ani”
Întotdeauna există soluţii, dacă există voinţă şi interes al celor care conduc. Adică, voinţă şi interes politic. Deci, iar ne întoarcem la politică. E imposibil de evitat. Politicienii ultimilor 75 de ani nu au avut niciun interes în creşterea nivelului de instrucţie și educaţie a votanţilor. Este un truism pe care îl repetăm la nesfârşit şi care a început să sune ca o tinichea spartă, ca orice lucru repetat fără rost.
Cea mai directă soluţie, în orice problemă economică, este intervenţia fiscală. Dacă s-ar da facilităţi fiscale pentru chiriile de librării ne-am putea trezi cu încă 1.000 de librării în următorii doi ani.
Dacă s-ar crea facilităţi fiscale pentru comerţul cu carte e posibil să înregistrăm creşteri record ale industriei. S-ar putea renunţa la impozitul pe chirie pentru spațiile de librării. S-ar putea acorda subvenţii prin compensarea de taxe şi impozite pentru fiecare metru de librărie. Aceste facilităţi se pot acorda pe un număr de ani, în anumite condiţii, în aşa fel încât pe termen mediu statul să nu piardă nimic, ci dimpotrivă, să aibă de câştigat prin efecte secundare – mai multe locuri de muncă, un nivel de instrucţie mai ridicat.
Întrebarea este în interesul cui s-ar face asta? Marii noştri oameni de afaceri și politicieni, din Parlament și penitenciare, nu au nici un interes. Ar beneficia doar câteva mii de oameni care lucrează în industria cărţii şi câteva milioane, probabil mai ales tineri, care ar avea un acces mai facil și mai ieftin, la educaţie, informaţie și cultură.
