FacebookTwitterLinkedIn

Forbes: Care a fost impactul acestei crize asupra companiei dvs.?

Laura Țeposu: A fost o perioadă foarte încărcată și tensionată, și poate că provocare este cuvântul care se potrivește cel mai bine. Provocare a fost să achiziționăm un aparat de dezinfectare, măști, mănuși, dar și ce decizii și măsuri să luăm astfel încât să fim în siguranță atât din punct de vedere al sănătății, cât și din punct de vedere economic. Preocuparea principală a fost să asigurăm toate condițiile pentru a proteja sănătatea angajaților și a clienților.

Primul pas a fost să ne distanțăm social și la nivel de echipă. Pentru o parte s-a putut institui rapid munca de acasă, colegii noștri cu risc major au fost lăsați acasă, dar pentru partea de depozit, prezența oamenilor la punctul de lucru este obligatorie pentru ca livrările să continue. Aici a trebuit să luăm măsuri suplimentare, de lucru în schimburi, cu pauze între ture pentru dezinfectarea completă a spațiului.

Apoi, a fost o provocare pentru întreaga echipă, la nivel psihologic. Este dificil de făcut față disonanței cognitive care rezultă din asumarea mesajului că trebuie să stai acasă ca să te protejezi și responsabilitatea pe care o implică promisiunea făcută clientului, că se poate baza pe cărțile, pe jocurile comandate de la tine. S-a lucrat în condiții noi, iar colegii de la birouri au venit în timpul liber al colegilor din depozit pentru a-i ajuta să avanseze cu procesarea comenzilor.

Comenzile au fost mai multe ca de obicei, odată cu decretarea stării de urgență și recomandările de distanțare socială, românii, și în special tinerii, s-au orientat către achiziția online de carte. Astfel, Libris.ro a înregistrat în martie –aprilie 2020 o creștere de 30% a vânzărilor față de aceeași perioadă a anului trecut.


Forbes
: Care a fost creșterea procentuală a vânzărilor de carte ale companiei dvs comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut? (Comparație martie – aprilie 2020 versus martie – aprilie 2019)

Laura Țeposu: Am înregistrat un plus de 30% față de aceeași perioadă a 2019.

Recomandările de distanțare socială au fost respectate de mulți români, care au ales să-și petreacă în compania cărților timpul pe care înainte îl petreceau în afara casei. Pe lângă cititori care preferau să facă achizițiile în librării fizice, o parte dintre ei migrând către online, pandemia a adus în online cititori noi. Sperăm că odată cu relaxarea restricțiilor, pasiunea pentru citit să rămână și la finalul acestei perioade să avem în România un număr mai mare de oameni care citesc, astfel încât piața de carte să își revină rapid.


Forbes
: Care au fost categoriile de cărți care au înregistrat cele mai mari comenzi, în perioada martie – aprilie 2020, la compania dvs?

Laura Țeposu: Mai multe categorii au înregistrat creșteri accentuate și foarte interesante din perspectiva tendințelor și comportamentului de consum.

Pe segmentul tinerilor (18-24 ani) atât traficul, cât și rata de conversie au avut o dinamică pozitivă, care a dus la o creștere de 85% a comenzilor plasate. În consecință, au crescut vânzările în subcategoriile de Beletristică preferate de acest segment de vârstă, respectiv cartea Young Adult, cu un plus de 110%, și cartea SF&Fantasy, cu un plus de 145%.

Interesul publicului tânăr a fost o surpriză foarte plăcută și un semn că puterea cărților poate fi folosită la orice vârstă pentru combaterea izolării, extinderea orizontului, pentru călătorii în lumi și timpuri, pentru descoperiri prin intermediul lecturii. În astfel de vremuri, cărțile rămân un liant între oameni și o formă de conectare, în ciuda distanțării sociale.

Un alt segment unde s-au remarcat creșteri în această perioadă a fost în zona cărților pentru copii, dinamică alimentată de închiderea școlilor și grădinițelor. Părinții au încercat să reducă timpul petrecut de cei mici în fața ecranelor prin achiziții de cărți de activități și povești interesante.  Vânzările au fost cu 72% mai mari ca în aceeași perioadă a anului trecut.


Forbes
: Impactul acestei crize va schimba interesul și comportamentul cumpărătorilor de carte de România în următorul an?

Laura Țeposu: Efectele acestei perioade asupra consumatorilor va fi vizibil multă vreme după încetarea restricțiilor, credem ca sunt puțini aceia pe care pandemia nu i-a schimbat într-un fel sau altul.

Din perspectiva achizitiilor de carte, în mod cert mulți cititori au migrat către cumpărături online, mai ales că librăriile fizice au fost închise o bună perioadă de timp. O mare parte dintre cei care au cumpărat online, vor prefera și în continuare să comande astfel, datorită numeroaselor beneficii pe care le are achiziția online în general –economie de timp, confort sporit, control mai mare asupra bugetului, cu mai puține achiziții compulsive și multe altele.

Apoi, această perioadă a creat cititori, a starnit pasiunea pentru lectură. Multe persoane care nu își găseau timp pentru citit au început să aloce timp pentru această activitate, iar alții au substituit timpul petrecut în fața ecranelor cu lecturi captivante. Iar dintre aceștia, au fost mulți tineri, care au crescut vizibil vânzările pe categoriile lor preferate. Ei sunt marele câștig al pieței de carte în această perioadă, mai ales că știm cu toții în industie cât de dificil este să atragi publicul către lectură.

(12 iunie 2020)

Cele mai vândute cârți ale anului 2019