FacebookTwitterLinkedIn

De 20 de ani, Adrian Buga (38 de ani), istoric, critic de artă și managing partner al companiei de consultanță în domeniul artei Argo Art, caută și descoperă pictori români uitați de marele public. Consilier al Casei Regale a României, Adrian Buga este un specialist care cunoaște o mulțime de istorii despre artiști. Poveștile sale sunt fascinante și le-a trăit familiarizându-se cu locuri pline de mister: podurile și pivnițele caselor, arhivele și atelierele artiștilor. Este obișnuit cu praful și cu pânzele de păianjen din aceste locuri. Dar zona de operațiuni (căutări) a lui Adrian Buga se întinde și în insule îndepărtate ale lumii.

Citiți aici poveștile celor 14 eroi prezenți la evenimentul Forbes Heroes 2016

Crezul profesional al istoricului Adrian Buga este relevant: „Salvează de uitare un Artist și salvezi Arta întreagă”. Raul Egon Lebel este primul pictor uitat pe care l-a descoperit Adrian Buga. În perioada interbelică, Raul Egon Lebel a fost un pictor celebru, dar a fost marginalizat pentru că era evreu, și-a pierdut familia în închisorile și lagărele din timpul regimului lui Antonescu și a fost deposedat de averea familiei sale (hoteluri și fabrici). A reușit să plece din România în 1960. În fapt, pictorul Raul Egon a fost cumpărat efectiv de prietenii săi din străinătate și așa a ajuns la Paris. A avut trei neveste. Cea de-a treia, o chinezoaică, l-a convins să plece în insula La Reunion, din Oceanul Indian. Artistul s-a stins din viață în 2006, la vârsta de 99 de ani.

Citiți aici poveștile celor aproape 50 de eroi prezenți la edițiile Forbes Heroes din 2014, 2015 și 2016

La șase luni după moartea lui Raul Egon Lebel, istoricul Adrian Buga a ajuns pe urmele pictorului în atelierul acestuia din insula La Reunion. A călătorit 18 ore cu avionul, două ore cu un microbuz și aproape o oră a străbătut jungla, înarmat cu o macetă și acoperit cu folii protectoare. Până la urmă, efortul a meritat, Buga ajungând la ultimul atelier al pictorului. Adrian Buga l-a descoperit pe Egon în 2003, la București, când prima soție a pictorului l-a chemat și i-a arătat în podul casei, la lumina unei lumânări, vreo 70 de lucrări. Adrian Buga a fost marcat puternic de coloristica pânzelor lui Egon și a reușit cu banii săi să cumpere acele pânze. Din acel moment, expertul în artă a început să-l descopere pas cu pas pe artistul Raul Egon. Adrian Buga și-a dedicat aproape șase ani din viață pentru a cunoaște universul artistic al lui Raul Egon. Recuperarea pictorului s-a materializat în cartea „Un secol de culoare”, apărută la Editura Igloo (2007).

Adrian Buga este genul de căutător atipic pentru lumea artelor plastice. În călătoriile sale este echipat cu rucsac, bocanci, sac de dormit și echipamente specifice muntelui. În fapt, Adrian Buga este un mesager al artiștilor uitați. „Pentru fiecare artist pe care l-am recuperat am încercat să-i aflu povestea vieții, să-l prezint cu o anumită identitate și să-l poziționez pe el înaintea mea. Mă consider doar un mesager al acestor artiști”, declară istoricul.

O altă experiență artistică deosebită pe care a trăit-o Adrian Buga a fost recuperarea lucrărilor unor pictori care au plecat pe frontul sovietic de răsărit, în Al Doilea Război Mondial. Aceștia au plecat pe front pentru a surprinde în desene momente de luptă. Un ofițer român din acea vreme a reușit să salveze aproape 650 de desene realizate cu eroism de acei pictori pe care Adrian Buga i-a studiat în arhive. Și această experiență a fost scrisă într-o carte: „Pictori români pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial”, Editura Militară (2008).

Adrian Buga este un cercetător care nu recurge la internet pentru documentare, fiind interesat numai de arhive și biblioteci. În acest fel, înțelege în profunzime subiectul care-l frământă și de care este interesat. „Îmi place praful și tot timpul sunt murdar în căutările mele. De multe ori m-am îmbolnăvit din cauza prafului”, mărturisește Buga. Cărțile pe care le-a scris despre artiștii pe care i-a recuperat îi dau senzația că a trăit mai multe vieţi paralele și, uneori, Adrian Buga simte că este „bântuit” de viețile altora.

Citiți aici poveștile celor aproape 50 de eroi prezenți la edițiile Forbes Heroes din 2014, 2015 și 2016