Activismul social în România, exprimat prin activitatea Organizațiilor Neguvernamentale (ONG), se află într-o etapă de maturizare. Implicarea ONG‑urilor în „viața cetății” a crescut în ultimii ani, dar influența acestora atât în mediul politic, care controlează și ia deciziile majore în România, cât și în rândul cetățenilor este destul de redusă. Mesajele și faptele bune ale celor mai importante ONG-uri au un impact minor la nivel național și caracterul lor formativ este adeseori ignorat. Asta în ciuda dezvoltării rețelelor de socializare, ce reprezintă principalul mijloc de promovare și dezbatere, folosite de ONG-uri pentru a-și face cunoscute pozițiile, inițiativele și activitățile. Rețelele de socializare dețin un rol primordial în schema de funcționare a unui ONG, poate mai important decât sursele de finanțare ale respectivei organizații. Un ONG care nu este prezent pe aceste rețele nu există în conștiința internauților, cu atât mai puțin în mediul cetățenesc pe care-l vizează. În anul 2019 s-a dovedit, în dese rânduri, că temele sau acțiunile propuse de un ONG au căpătat amploare și notorietate. Presa (electronică, radio și televiziune) este selectivă și nu poate acoperi majoritatea acțiunilor ONG-urilor din România. Trebuie să ai prieteni și „pile” ca să răzbați prin hățișurile presei pentru a ieși la vedere, așa încât rețelele de socializare rămân „gura de oxigen” pentru mesajele și inițiativele organizațiilor neguvernamentale. Evoluția activismului social în anul 2020 va continua, sprijinindu-se pe facilitățile și oportunitățile oferite de rețelele de socializare.
Dacă mijlocul de comunicare rămâne la fel de deschis ca până acum, o problemă cu care se vor confrunta majoritatea ONG-urilor va fi, în acest an, identificarea și obținerea surselor de finanțare. Banii sunt vitali pentru existența unui ONG, mai mult, pentru realizarea proiectelor propuse. Pentru că un ONG fără resurse pentru proiecte rămâne doar o „formă fără fond”, care face câteva mișcări de „balet” pe rețelele de socializare și bloguri. Majoritatea banilor din sectorul neguvernamental provine de la Uniunea Europeană, din cotizațiile membrilor, din donații și din cota direcționată de 2% din impozitul pe venit. Statul român nu se implică financiar în acest domeniu. Pentru următoarea perioadă, fondurile UE destinate proiectelor organizațiilor neguvernamentale sunt estimate să scadă, ținând cont că Brexit-ul va avea un impact important în bugetul Uniunii. O eventuală criză economică în România, pe fondul deficitului bugetar, ar frâna direcționarea cotei de 2% din impozitul pe venit. Instabilitatea economică, în ciuda estimărilor optimiste de creștere economică, ar afecta și sectorul organizațiilor neguvernamentale, care nu va reuși să-și finalizeze proiectele și programele propuse.
Partea bună este că, în 2020, ONG-uri au nou partener de dialog la Palatul Victoria. Guvernul Orban pare mai dispus să-și aplece urechea către mesajele societății civile decât fosta guvernare PSD, care s-a dovedit (prin fapte și vorbe) că a avut o atitudine arogantă și chiar recalcitrantă. Dar să nu ne grăbim! Politicienii își urmăresc interesele, sacrificând orice bună relație care nu le folosește pentru atingerea obiectivelor. Guvernul Orban ar putea să-și compromită relațiile bune cu societatea civilă într-o situație în care nu se va ridica la așteptările și aspirațiile cetățenilor. Dar membrii ONG-urilor serioase știu că nu se pot baza pe mediul politic și mai bine își văd de treabă.
În România sunt două categorii de ONG-uri: cele care fac și cele care nu fac. Cu alte cuvinte, sunt organizații care se implică profund în anumite segmente ale societății, având un portofoliu impresionat de activității care conduc la îmbunătățirea sau ameliorarea unor situații, și organizații care doar „dau din gură”, adică sunt „vocale” pe rețelele de socializare, bucurându-se de audiență, ca un influencer. Dar și în această ultimă categorie, judecata nu trebuie aplicată reducționist, în alb și negru, rolul unui ONG fiind și acela de a influența mentalități, idei, principii, în direcția cea bună. Este adevărat, sectorul neguvernamental nu se poate substitui instituțiilor fundamentale ale statului și nici nu i poate imputa că n-a făcut… totul. Există circa 90.000 de ONG-uri în România, potrivit studiilor recente, din care 45.000 sunt active, depunându-și bilanțurile la ANAF. Este mult, este puțin? Este un număr corect pentru România. Cu siguranță, acest număr va crește în următorii ani. Trei sferturi din numărul ONG-urilor active sunt înregistrate în mediul urban. Din păcate, mediul rural este un teritoriu care nu este acoperit așa cum trebuie de ONG-uri. Ar fi necesare aici mai multe organizații care să se implice în activități de educație, sănătate, îngrijire a bătrânilor și a altor categorii vulnerabile. Satul românesc este ocolit în continuare de ONG-uri. Dificultățile financiare și complexitatea acțiunilor sunt principalele cauze ale acestei situații. În ONG-urile active lucrează în jur de 120.000 de oameni, majoritatea fiind tineri. Și aici se resimte criza forței de muncă, iar anul 2020 nu va rezolva acest deficit.
Printre cele mai importante ONG-uri din România, care și-au câștigat reputația prin seriozitate, consecvență, tenacitate și un volum mare de muncă, se numără Asociația MagiCAMP, Fundația Regală Margareta a României, Salvați Copiii România, Asociația „Dăruiește Aripi”, Casa Bună și „Asociația Dăruiește Viață”. Organizația „Dăruiește Viață”, condusă de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, a lansat în decembrie 2017 lucrările de construcție a primului spital de Oncologie și Radioterapie pentru copiii bolnavi de cancer din România. Este un proiect ambițios, demarat în 2015, în curtea Spitalului „Marie Curie” din București și realizat exclusiv din donații și sponsorizări. Spitalul va fi o investiție totală de 26 de milioane de euro (16 milioane de euro sunt estimați pentru construcție și 10 milioane de euro pentru echipamentele medicale). „Planurile noastre sunt să facem din spitalul Marie Curie un centru de referință măcar pentru Europa de Est, pentru că România e cazul să aibă parte de un astfel de centru”, a declarat Oana Gheorghiu, co-fondatoare „Dăruiește viață”. Dacă acest spital la standarde europene va fi inaugurat așa cum își doresc inițiatoarele proiectului, acesta va reprezenta, dincolo de succes, de bucurie, dovada clară că totul este posibil prin muncă și tenacitate. Va fi nu numai o victorie personală, dar și o izbândă a sectorului neguvernamental din România, fiind o încurajare puternică și pentru alte proiecte de anvergură.
Desigur, atât ONG-urile amintite mai sus, cât și altele din țară au făcut și vor face lucrurile remarcabile pentru diferite comunități din societatea românească. Mult peste realizările unor primari sau miniștri. Din nefericire, pentru realizarea proiectelor, aproape toate organizațiile importante au avut parte de „ciocniri” cu birocrația, cu obtuzitatea și aroganța politicienilor, dar asta este o altă poveste…
Maturizarea organizațiilor civice este departe de a fi încheiată în România. Dar fiecare proiect concretizat reprezintă o treaptă urcată și o nouă experiență câștigată în acest proces complex de modernizare a României. Mesajul către români al ONG-urilor este simplu și direct: nu mai sta de-o parte, implică-te!
