FacebookTwitterLinkedIn

După cel mai bun an din istoria companiei, cel mai mare producător de carne de pui din România, Transavia, își propune investiții-record și achiziții din piață prin care să își consolideze poziția în regiune.

Noua strategie a unuia dintre cei mai cunoscuți jucători din industria locală a cărnii, Transavia, companie deținută de inginerul Ioan Popa, are drept scop întărirea poziției businessului la nivel național și internațional prin investiții masive în extinderea și eficientizarea operațiunilor și prin achiziții de noi jucători din piață. 

Astfel, în opinia reprezentanților companiei, în trei-patru ani, capacitatea de producție va atinge un nou nivel-record pentru sud-estul Europei, depășind borna de 200.000 de tone de carne de pui anual. „Știm exact unde vrem să ajungem pe termen mediu și lung, fiind deciși să ne extindem operațiunile cumpărând jucători din piață. De altfel, în acest moment, suntem deja angrenați în negocieri pentru astfel de achiziții”, declara dr. ing. Ioan Popa, președinte și fondator Transavia, înainte de celebrarea celor 32 de ani de la înființarea companiei. 

Transavia a investit în ultimul deceniu aproximativ 250 de milioane de euro din fonduri proprii în dezvoltare, în extinderea operațiunilor, în tehnologie și dezvoltarea echipei. Spre exemplu, anul acesta, compania va finaliza o investiție de aproximativ 35 de milioane de euro, din fonduri proprii, ce va permite producerea de până la 100% din energia necesară operațiunilor.

Afacerea de familie, cu capital 100% românesc, ce funcționează după modelul de business „de la bob la furculiță”, are în prezent o capacitate de abatorizare de 30.000 de capete/oră și exportă aproximativ 30% din producția sa în 27 de țări de pe mai multe continente.

În urmă cu un an, fondatorul companiei mărturisea într-o emisiune marca Forbes România că, pentru a-și asigura necesarul de energie, Transavia intenționează să amplaseze, până la finalul lui 2023, peste 22.000 de panouri fotovoltaice care vor produce energie verde. Prin această capacitate instalată, de 10 MWh, se va acoperi aproximativ 30% din consumul de electricitate al facilităților companiei. Practic, această etapă va elimina anual cel puțin patru milioane de kilograme de emisii de CO2, echivalentul emisiilor anuale provenite de la 1.778 de autoturisme, susțin oficialii companiei. „Panourile fotovoltaice vor fi instalate atât pe acoperișurile fermelor de pui, cât și pe teren, în funcție de structura construcțiilor și de poziția față de soare. În etapa actuală, vor fi amplasați peste 100.000 de metri pătrați de panouri fotovoltaice. Cei 10MWh pe care îi țintim pentru acest an sunt susținuți de investiția maximă pe care companiile cu care implementăm au putut să o absoarbă în condițiile actuale ale lanțurilor logistice, respectiv 10 milioane de euro”, explica la acel moment dr. ing. Ioan Popa. 

Suplimentar, pe lângă panourile fotovoltaice, compania promitea să implementeze și două proiecte de cogenerare de înaltă eficiență electrică și termică.

Astfel, în luna octombrie 2022, Electrica Furnizare anunța că va construi parcuri fotovoltaice pentru Transavia. Mai precis, Electrica Furnizare spunea că va realiza un proiect la cheie de 3,5 MWp, iar în prima fază a proiectului vor fi instalate 6.480 de module fotovoltaice în 10 amplasamente ale Transavia din zona Brașov.

Reprezentanții companiei au explicat, la acel moment, că montarea celor 6.480 de module fotovoltaice de 540Wp se va face atât pe sol, cât și pe acoperișul clădirilor din punctele de lucru Transavia. Parteneriatul dintre cele două companii va contribui la reducerea emisiilor de CO2 cu peste 963 de tone pe an. O lună mai târziu, în noiembrie 2022, apar în spațiul public informații despre un nou parteneriat realizat între E.ON Energie și Transavia. În cadrul acestuia, cele două companii spuneau că urmează să construiască şase centrale fotovoltaice pentru unităţi de producţie din Transilvania şi Banat, pe o suprafaţă de 4,5 hectare, valoarea totală a proiectelor de producere a energiei verzi depăşind suma de 2,9 milioane de euro. „Vor fi instalate, pe sol, 6.608 panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 3.568 kWp, în localităţile Unirea şi Pâclişa din județul Alba, Cristian din judeţul Sibiu, Gligoreşti din judeţul Cluj, Cristuru Secuiesc din judeţul Harghita şi Bocşa din judeţul Caraş-Severin. Cele şase centrale vor produce anual aproximativ 4.600 MWh energie electrică”, afirmau reprezentanții companiei de electricitate la acel moment. 

Potrivit acestora, cantitatea de energie electrică produsă de centrale este destinată autoconsumului în procesul de producţie, surplusul urmând să fie livrat în reţea. Prin punerea în funcţiune a acestor proiecte fotovoltaice, Transavia anunța că va proteja mediul înconjurător prin reducerea emisiilor de CO2 cu aproape 1.000 de tone pe an.

Dincolo de business, Ioan Popa este pasionat de golf și a reușit să facă performanță și în acest domeniu. În toamna anului 2017, în urma unei investiții de aproximativ 15 milioane de euro, Ioan Popa a inaugurat Theodora Golf Club, cel mai mare resort de golf din România. 

În prezent, Theodora Golf Club, folosește panouri fotovoltaice care generează peste 500 KWp instalați. Astfel, prin această investiție, resortul deținut de antreprenorul Ioan Popa a intrat în topul companiilor din turism din țară care generează energie electrică curată și contribuie la reducea emisiilor de carbon cu aproximativ 250.000 de kilograme de CO2 anual.

„Este o investiție semnificativă în viitorul resortului și al comunității locale, care demonstrează angajamentul nostru față de o economie mai durabilă și o lume mai bună pentru generațiile viitoare. Practic, panourile fotovoltaice instalate deja generează 500 KWp instalați, echivalentul plantării anuale a peste 11.000 de copaci. Reușim astfel să ne respectăm angajamentul de a ne reduce amprenta de carbon și de a asigura un viitor durabil pentru comunitatea noastră. În plus, suntem protejați de volatilitatea prețurilor energiei electrice (…)”, a explicat, în luna mai 2023, Theodora Popa, fiica antreprenorului, care este cofondator și vicepreședinte al Theodora Golf Club.

Situat în inima Transilvaniei, în Teleac, județul Alba, la câteva minute de autostrada care leagă Cluj-Napoca de Sibiu, resortul Theodora Golf Club este o destinație premium ce se întinde pe o suprafață de peste 62 ha în care golful, sportul nobil, și relaxarea se îmbină perfect.

Terenul de golf ce se întinde pe 56 ha, cu 18 parcursuri în lungime totală de 6.518 m, include și unul dintre cele mai lungi trasee din Europa: un par 6 de 735 m. Celelalte șapte hectare sunt ocupate de vilele resortului și alte facilități: 15 vile de lux cu 84 de camere de 4 stele, o sală de conferințe indoor de 150 de locuri, un pavilion outdoor pentru evenimente și o cameră panoramică ce oferă o priveliște a întregului teren de golf. Resortul a câștigat de două ori distincția BEST GOLF HOTEL decernată de International Hospitality Awards.

Transavia are aproximativ 2.300 de angajați în opt județe din România. În toamna anului trecut, compania deținea 31 ferme de creștere a păsărilor, patru ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, trei abatoare și o fabrică de procesare a cărnii. 

Anul trecut, Transavia a raportat o cifră de afaceri ce a depășit 991,4 milioane de lei, în creștere cu peste 
25 de procente față de cea înregistrată în 2021. Profitul net s-a majorat și el cu 45%, ajungând la 205,3 milioane de lei. În 2022, compania a avut un buget de investiții de 132 de milioane de lei, iar valoarea exporturilor a fost de 267 de milioane de lei.

Locul 18

1,6 miliarde de lei

Ioan Popa

66 de ani | Alba Iulia

Industria cărnii, agricultură

Locul 19 în ediția 2022 a Forbes 500