Frații Vasile Didilă și Gruia Stoica, care controlează de 24 de ani afaceri cu transporturi feroviare în România și sud-estul Europei prin grupul Grampet, au reușit anul trecut să-și mărească afacerile, pe fondul cererii tot mai mari pentru transport.
Grup Feroviar Român (GFR), cea mai importantă companie a grupului Grampet, rămâne liderul pieţei de transport marfă pe calea ferată, cu o cifră de afaceri care a depăşit pragul de un miliard de lei anul trecut, în creștere cu 30% față de anul 2021 (771 milioane de lei), arată datele publice de la Ministerul Finanțelor. Compania şi-a crescut profitul la 44 milioane de lei anul trecut, un plus de 217% față de 2021, şi a ajuns la aproape 2.400 de angajaţi. Dar și restul afacerilor celor doi, din domeniul feroviar, au fost în creștere anul trecut.
GFR, care operează cu peste 400 de locomotive şi peste 16.000 de vagoane, a reuşit în fiecare an să aibă profit, faţă de compania de transport feroviar de stat. Astfel, CFR SA, compania care administrează infrastructura de cale ferată din România, estimează o pierdere de un miliard de lei în 2023, la o cifră de afaceri de 1,15 miliarde de lei.
Pierderea prognozată pentru anul în curs este aproape de nouă ori mai mare decât cea înregistrată anul trecut, conform instrumentului de motivare care însoțește proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). La stat, cheltuielile cu personalul reprezintă 44% din total.
Dar dacă salariile sunt bune și la operatorii privați, iar salariul unui mecanic de locomotivă poate ajunge şi la 2.000 de euro net pe lună, găsirea forţei de muncă în domeniul feroviar este o provocare.
O altă provocare a transportului feroviar este lipsa de vagoane și locomotive, iar investiţiile sunt mari în acest domeniu. De exemplu, o locomotivă electrică poate ajunge la patru milioane de euro.
Până în 2030, circa 75% din mărfurile transportului rutier ar trebui să fie transferate către cel feroviar sau naval. Uniunea Europeană și-a stabilit o ambiție îndrăzneață, de a dubla ponderea modală a transportului feroviar de marfă până în 2030, atât pentru a reduce emisiile de CO2 din sectorul transporturilor, cât și pentru a descongestiona conexiunile rutiere majore. Mărfurile transportate pe calea ferată ar crește de la 420 de miliarde de tkm (tone pe kilometri), astăzi, la aproximativ 1.000 de miliarde de tkm în 2030, o creștere anuală de 6,1%. În România, dublarea traficului în domeniul feroviar este însă imposibil de făcut în prezent și ar fi nevoie de investiţii de 40 de miliarde de euro în infrastructura feroviară, potrivit reprezentanților GFR.
Și eficienţa transportului feroviar de marfă din România lasă de dorit, fiind cu mult sub cea a ţărilor din regiune, iar trenurile de marfă circulă cu o viteză medie de 15‑17 km pe oră. După cum se precizează în raportul Organizației Patronale a Societăților Feroviare Private din România, starea infrastructurii feroviare s-a degradat în mod continuu, în special din anul 2001 și până în anul 2022 inclusiv, „din cauza subfinanțării sistematice a sectorului feroviar în favoarea celui rutier (în contradicție cu recomandările UE), precum și a faptului că an de an contribuțiile MTI pentru infrastructura feroviară au fost de numai 4-5% din suma aflată la dispoziția ministerului prin prevederile bugetare, în timp ce la drumuri s-au alocat constant peste 75% din sumele la dispoziția acestui minister”. În schimb, „privații” au estimări bune în ceea ce privește anul 2023, iar oficialii GFR se așteaptă la o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei.
Înființat în urmă cu mai bine de 20 de ani, Grampet este astăzi cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă și logistică din regiune. Structura sa cuprinde 16 companii, fiind concepută pentru a acoperi întregul lanț de soluții și produse de transport feroviar: transport feroviar de marfă, construcție, reparații și modernizare material rulant, producție de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordare de mărfuri, servicii logistice, precum și soluții informatice inovatoare pentru operatorii feroviari.
Grup Feroviar Român are o capacitate de transport feroviar de 22 de milioane de tone de marfă, din care 20% la nivel internațional, și deține un terminal de logistică – GFR Terminal București – cu o suprafață totală de 110.000 mp, în Chitila. Pe partea de transport de marfă, Grampet deține și Bulgarian Railway Company, Train Hungary, Eurorail Logistics Doo Serbia, Grampet Cargo Austria și TEF Logistica Feroviară.
Grupul oferă și expertiză logistică și soluții pentru gestionarea lanțurilor de aprovizionare în special în Europa Centrală şi de Sud-Est și colaborează cu societăţi din industrie, case de expediţie şi operatori licenţiaţi să execute transporturi feroviare de marfă în regiune. În această divizie se înscriu companiile Rolling Stock Company, care închiriază material rulant, Eurorail Logistics Germany, companiile Eurorail din Moldova și Ucraina, precum și GFR Brazi, un centru industrial pentru spălarea şi service-ul vagoanelor-cisternă folosite în transportul şi alimentarea cu produse petroliere şi pulverulente.
Alte companii din grup, Reva Simeria, Electroputere VFU Pascani, Reloc SA și Grampet Debreceni, dețin o cotă importantă pe piața de reparații a materialului rulant, iar Institutul de Tehnică de Calcul, parte a Grampet Group din 2008, este, începând din 2011, furnizor feroviar atestat de Autoritatea Feroviară Română pentru proiectare şi servicii informatice de comandă, monitorizare şi gestiune a resurselor de transport feroviar. O altă filială, Roserv Oil, se concentrează pe dezvoltarea națională a terminalelor logistice pe partea containerelor și a depozitelor de produse petroliere.
În luna iunie a lui 2023, Grampet anunța primul tren organizat pe Middle Coridor, care a traversat ruta China –
România – Ungaria, operatorii săi acoperind ultima secțiune, respectiv distanța Constanța – Budapesta. Proiectul, finalizat în urma unor luni intense de eforturi logistice și comerciale, a implicat șase țări (China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria), operatorii de stat din țările asiatice și Grampet, prin prisma statutului său de membru al asociației Middle Corridor – Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (TITR).
TITR vizează dezvoltarea unui nou coridor de transport multimodal care leagă Asia de Europa, iar Grampet a devenit prima companie europeană care a aderat la TITR, în septembrie 2018. „Marcăm astăzi încununarea unor eforturi care au început acum mai bine de patru ani, prin care am pus România pe harta celui mai mare proiect de infrastructură din istoria contemporană”, spunea la lansare Gruia Stoica, președintele și fondatorul Grampet – Grup Feroviar Român. „Momentul aderării la TITR a reprezentat un pas istoric atât pentru noi, ca lider regional pe piața transportului feroviar de marfă, cât și pentru România. Am spus atunci că această alianță poate transforma țara noastră într-o platformă logistică pentru Europa și Asia, generând în jur de 100.000 de noi locuri de muncă şi contribuţii la bugetul statului de peste un miliard de euro”, a adăugat el.
Gruia Stoica este acționar la șase companii și administrator la trei: Grampet SA (75,8%), GS Investment – Development (100%), GP Intermodal (1%), Stormatic SRL (1%), Grampet Logistics (100%) și Confero. În prezent, pe lângă Grup Feroviar Român, unde deține 9,95% din acțiuni, Didilă Vasile este acționar sau asociat în șapte companii, printre care Iprochim SA (17,45%), Grampet SA (24,26%), Trans Expedition Feroviar (99%), Rapid Com Rail (100%), Asertiv Film SRL (10%).
Locul 17
1,7 miliarde de lei
Gruia Stoica 55 de ani
Vasile Didilă 53 de ani
București
Transporturi feroviare, industrie, producție medicamente, imobiliare
Locul 17 în ediția 2022 a Forbes 500