FacebookTwitterLinkedIn

Codrin Matei, Principal Partner, Crosspoint Real Estate

Forbes România i-a invitat pe unii dintre cei mai importanți manageri și antreprenori din mediul de afaceri local să vorbească despre lecțiile învățate sau trăite în anul 2022 și despre provocările anului 2023, într-un moment complicat din punct de vedere economic și social, în cadrul proiectului editorial #lecțiipentru2023.

Care este cuvântul ce caracterizează cel mai bine anul 2022? Argumentați.

Incertitudine, precauție. Marcat, în special, de conflictul Rusia-Ucraina, dar și de posibilitatea unei crize economice venite ulterior crizei sanitare, anul 2022 a fost un an al deciziilor calculate, al investițiilor cât mai puțin riscante, al pregătirilor pentru un viitor mai puțin sigur.

Care au fost motivele dvs. de îngrijorare pentru afacerea pe care o conduceți în anul 2022? Care sunt rezultatele activității companiei/grupului, comparativ cu estimările de la început anului?

Consider că mesajele negative transmise, în mod continuu, influențează uneori mentalul colectiv într-un mod mai nociv decât situațiile concrete prin care trecem. Ca și în cazul crizei COVID-19, am decis să abordez în mod pragmatic orice situație dificilă și să caut oportunități în momente în care am putea să cădem ușor pradă îngrijorărilor. Această atitudine a funcționat și în 2022. Am înregistrat o creștere a veniturilor care provin din segmentul rezidențial și industrial, am intermediat tranzacții pe zona investițională în valoare de peste 35 milioane de euro. În plus, ne-am extins echipa, un proces care va continua și anul viitor. Am adăugat biroului o zonă de relaxare cu un “floatation tank”, care are la bază tehnologia de deprivare senzorială, ce va ajuta echipa în demersul de concentrare și regenerare.

Cum a influențat războiul din Ucraina activitatea companiei dvs.?

Primele două luni de la începerea războiului au marcat o perioada destul de dificilă, în care atât clienții, cât și dezvoltatorii și-au amânat planurile pe care le aveau pentru acest an. Situația s-a îmbunătățit pe parcursul anului, însă au apărut alte provocări legate parțial de consecințele războiului, cum ar fi creșterea costurilor operaționale, determinată de prețul ridicat al energiei și carburanților.

Pe de altă parte, am reușit să relocăm cu succes în București două companii care își aveau sediul în Kiev și purtăm discuții cu diverși oameni de afaceri din Ucraina, care caută oportunități de investiții pe piața românească.

Care sunt puncte tari și punctele slabe ale mediului de afaceri din România?

Cred că principalul avantaj îl reprezintă oamenii bine pregătiți într-o gamă largă de domenii, în timp ce lipsa inovației și a digitalizării sunt unele dintre problemele semnificative cu care se confruntă mediul de business românesc.

Care credeți că sunt măsurile pe care guvernul României ar trebui să le ia pentru ca mediul de afaceri din România să treacă această iarnă fără pierderi majore? (falimente, insolvente, blocaje)?

Acordarea de subvenții pentru energie și combustibil, cel puțin pentru firmele mici și mijlocii locale, facilitarea și finanțarea accesului la consultanți specializați în restructurarea unui business pentru a evita insolvența, creșterea investițiilor în infrastructură pentru a stimula economia autohtonă, oferirea de stimulente pentru companiile care utilizează sau integrează energia regenerabilă în produsele sau serviciile oferite. 

Care considerați că vor fi cele mai mari provocări la nivel mondial, dar pentru industria/domeniul dvs. în anul 2023?

Există, în primul rând, riscul unei recesiuni globale, pe măsură ce băncile centrale vor fi nevoite să continue politicile de creștere a dobânzilor pentru a contracara ritmul alert de creștere a inflației, pe fondul unei crize energetice pentru care nu s-a găsit încă o rezoluție concretă.

Pentru sectorul imobiliar, la nivel global, s-au înregistrat deja scăderi semnificative ale volumului investițional. Descurajați de ratele crescute ale dobânzilor, investitorii care se bazează pe finanțări vor fi mai puțin activi pe piață decât în anii precedenți, iar cei care dispun de capitaluri proprii vor profita de acest lucru și vor căuta produse la prețuri reduse. 

Această abordare a investitorilor care dispun de cash se va observa și pe piața locală, deși, pe lângă faptul că aceste așteptări nu au un fundament economic real – costurile de dezvoltare continuă să crească – piața românească, în special cea din București, are și niște caracteristici speciale. Blocarea PUZ-urilor a dus la un pipeline limitat pentru perioada următoare, așa că o eventuală scădere a cererii va fi balansată de un stoc limitat, prin urmare o scădere drastică a prețurilor pe sectorul comercial, dar și pe segmentul rezidențial mid-to-high și high income, este puțin probabilă. Urmează, așadar, un joc al răbdării pe piața investițională care e posibil să se traducă printr-o stagnare a volumului de tranzacții pentru perioada imediat următoare.