FacebookTwitterLinkedIn

Tradiția Casei Roberto Coin a început în 1996. Brandul are o asemenea faimă astăzi, încât pare să fi avut o prezență mult mai îndelungată în peisajul luxului internațional. Numele lui Roberto Coin constituie una dintre atracțiile majore ale târgurilor de giuvaiergerie, fie că vorbim despre Baselworld, Vicenza Oro sau altele la fel de prestigioase. Prezența mărcii sale în mai mult de 60 de țări reprezintă un alt indicator al influenței pe care Roberto Coin o exercită azi în lumea bijutierilor.

Itinerare culturale

Pentru Roberto Coin, identitatea estetică a brandului este crucială, însă ea nu se traduce nicidecum prin monotonie, ci printr-o fecunditate creatoare cum rar găsești chiar și în lumea bijutierilor. În cele două decenii și jumătate nu am văzut rupturi stilistice; temele anunțate în anii ’90 s-au dezvoltat armonios, s-au rafinat, cerând, totodată, redefinirea abordărilor tehnice. Să luăm exemplul bijuteriilor de influență barocă: pentru a realiza volutele ample ce înconjoară nestematele sau modelul funie de aur a fost nevoie de îmbogățirea tehnicilor meșteșugărești – metodele de prelucrare a aurului caracteristice anilor ’30 s-au bucurat de un bine-venit aport de tehnologie contemporană. „Mie îmi place când lucrurile se anunță dificile. Ce am reușit noi din punct de vedere manufacturier nu are egal niciunde”, declara Roberto Coin într-un interviu. Spune mereu că își dorește să fie privit drept un excentric ale cărui propuneri sunt radical diferite de tot ce oferă celelalte Case de giuvaiergerie.

„Încă din 1996, mi-era clar că brandul meu va reprezenta diversitatea, știam că diversitatea va deveni una dintre coordonatele identității lui.” Cele mai importante dintre colecțiile sale ne arată că orice drum către originalitatea autentică, aceea care durează și contează, pornește într-un fel sau altul de la tradiție. Barocul nu este singurul mare curent artistic celebrat de Roberto Coin; lui i se adaugă, de pildă, estetica Art Déco ori viziunile goticului venețian, așa cum pot fi descifrate într-una dintre glorioasele sale expresii, superba fațadă a Palatului Dogilor.

Lui Roberto Coin îi place nu doar să se joace cu geometriile, ci și cu finisajele, și cu nuanțele aurului. Strălucitor sau satinat, alb ori în subtile tonuri de roz ori galben, aurul dă formă, cu o incredibilă versatilitate, fiecărei noi idei. De la piesele de inspirație clasic-istorică la cele cu un puternic aer contemporan, ce mizează pe spiritul unei feminități îndrăznețe, Roberto Coin ne arată că o mare Casă trebuie să aibă o ofertă generoasă. Complementare, aceste direcții intră în dialog; vei regăsi, de exemplu, floarea cu patru petale a goticului venețian atât în colecția cu iz istoric Palazzo Ducale, cât și în linia sentimental-modernă Princess.

Un rubin pe care-l știi doar tu

Lansând anual nu mai puțin de cinci colecții, Roberto Coin reușește să întrețină curiozitatea permanentă a clientelei internaționale pentru marca sa. Fiecare dintre aceste colecții propune o altă viziune a frumuseții. Pe toate însă le leagă o poveste comună, cea mai cunoscută dintre cele spuse de Roberto Coin. Este povestea rubinului misterios, încastrat în fața ascunsă a fiecărei piese. Rubinul secret reprezintă semnătura lui Roberto Coin. Fascinația aceasta pentru forța simbolică a nestematei izvorăște din interpretări culturale multiple. Egiptenii antici credeau că, în contact nemijlocit cu pielea, rubinul își dezvăluie întreaga sa putere vindecătoare. Tradițiile sud-estului asiatic spun că rubinul este protectorul absolut; de aceea, birmanii îl purtau drept talisman pe câmpul de luptă. Piatra este, de asemenea, expresia speranței, potrivit datinilor hinduse. Rafinând toate aceste interpretări, Roberto Coin a făcut din rubinul ascuns una dintre cele mai originale semnături stilistice din întreaga giuvaiergerie contemporană.