Cautare




, Contributor

Scriitor, traducător și cronicar literar.

Lifestyle |
|

Dieta eco-anxioşilor

Omenirea cunoaşte acum o nouă frică: eco-anxietatea. Conform Asociaţiei Americane de Psihologie, 56% din americani şi-au schimbat stilul de viaţă pentru a combate anxietatea cauzată de conştientizarea schimbărilor climatice. Asta înseamnă că, din cauza poluării şi a manifestărilor severe ale fenomenelor naturale, oamenii învaţă sau chiar încearcă să evite plasticul şi să recicleze mai mult, economisesc apa şi curentul, aleg maşini electrice sau folosesc bicicleta, renunţă să mai mănânce carne ş.a., fiecare după convingeri şi posibilităţi.
 aboneaza-te
Marius Chivu_Contributors_Irina Gache_2

Din anii ’60, vreme de jumătate de secol, adică ceva mai mult de o generaţie, omenirea a trăit, în bună parte, cu cele mai puţine griji din istorie. De la pilula contraceptivă încoace, oamenii au fost mai liberi decât oricând, pe toate planurile. Lucrurile s-au precipitat însă în ultimul deceniu, odată cu efectele evidente ale industrializării şi ale consumerismului: trăim pe o planetă masiv poluată şi cu fenomene meteo imprevizibile (temperatura planetei se află deja între coordonatele erei Eemiene de acum 120.000 de ani, ultima dată când Pământul a fost la fel de cald ca acum), care şi-a pierdut aproape 70% din speciile animale şi ale cărei resurse sunt la limită din cauza creşterii demografice, a nivelului de trai şi a exploatării bogăţiilor naturale. Abundenţa, diversitatea şi excesul au caracterizat lumea ultimei jumătăţi de secol. Acum suntem conştienţi că e nevoie de cumpătare şi, în anumite cazuri, de restricţii.

Iată o întrebare complicată: la ce-ai renunţa să mănânci pentru a salva planeta? Căci mâncatul pare să fi devenit, dintr-o preocupare personală, o problemă globală. Pe de o parte, obezitate, diabet, boli cardiovasculare, diverse tipuri de cancer – prin urmare, cheltuieli ridicate în sistemul de sănătate – şi chiar moarte. Pe de altă parte, emisii de carbon, defrişări, resurse epuizate, poluarea mediului.

Dacă e să credem cifrele, industria cărnii, având nevoie de extinderea suprafeţelor agricole, este responsabilă cu până la 90% din defrişările amazoniene, spre exemplu; iar în următoarele două decenii emisiile de carbon sunt estimate să atingă o creştere de până la 80%. Dar la această creştere contribuie inclusiv agricultura organică, adică acele legume şi zarzavaturi menite să substituie carnea din meniu. Fermele organice, arată acum studiile, consumă foarte multe resurse naturale pentru a produce puţin. Organismele modificate genetic sunt, în acest moment, mai profitabile pentru planetă şi omenire în termeni de costuri (mici), poluare (redusă) şi producţie (mare).

O problemă o reprezintă însă obişnuinţele de consum. Un supermarket danez vinde, la jumătate de preţ, numai produse vătămate şi expirate. Asta pentru că numai în Danemarca se aruncă 700 de tone de produse care nu se vând în termenul de valabilitate. La nivel global, o treime din mâncare rămâne nevândută şi se aruncă. Astfel, ajunge la gunoi un triliard de dolari în fiecare an.

Câteva miliarde de oameni se hrănesc astăzi într-un fel care nu este sustenabil, capacitatea de regenerare a planetei fiind depăşită de stilul actual de viaţă al omenirii, astfel că s-a pus deja problema necesităţii unor acte legislative care să limiteze consumul de carne, în ideea că numai o astfel de schimbare masivă în obiceiurile noastre alimentare ar putea reduce semnificativ efectele devastatoare ale carnivorilor asupra mediului înconjurător. „Şi mâncatul este un act politic!”, spunea un activist britanic, care consideră că ar trebui să mâncăm cu responsabilitate climatică.

Dar lucrurile nu sunt atât de simple pentru că nu doar industria cărnii poluează şi are efecte negative majore. Dacă e să ne luăm după amprenta ecologică, adică acea unitate de măsură a impactului asupra mediului, la fel de mult precum folosirea autoturismului sau a zborului cu avionul, o opţiune accesibilă acum, practic, oricui (ambele consumă combustibil obţinut din petrol şi cresc emisiile de carbon din atmosferă), la fel poluează şi creşterea unui câine de apartament (care consumă hrană obţinută din produse animale), la fel poluează şi creşterea vitelor (păşunile se obţin din defrişări, iar eliminarea metanului prin digestia bovinelor contribuie la deteriorarea atmosferei), la fel poluează şi folosirea apei îmbuteliate în recipiente de plastic (a cărora producţie consumă apă şi petrol) ş.a.

(Apropo de plastic: oamenii de ştiinţă au descoperit pe fundul oceanului, la 6.900 de metri adâncime, într-unul dintre cele mai adânci locuri de pe Planetă, un amfipod de mărimea unei monede complet necunoscut până acum. În stomacul micuţei şi necunoscutei creaturi, cercetătorii au descoperit însă ceva extrem de familiar: o microfibră de polietilenă tereftalată, adică o bucăţică de PET. Micul amfipod, care a cunoscut plasticul înainte ca oamenii să-l cunoască pe el, a fost botezat Eurythenes plasticus.)

Rezumând şi reducând la extrem, atâta vreme cât nu există industrie nepoluantă, pentru a salva planeta ar trebui să mâncăm doar verdeţuri sălbatice, să mergem pe jos şi să bem apă din râuri, adică să ne întoarcem în epoca preistorică, abandonând o bună parte din câştigurile şi din confortul a ceea ce numim civilizaţie.

Cineva spunea foarte frumos – şi, da, l-am mai citat în această rubrică – că planeta nu e moştenită de la strămoşii noştri, ci e împrumutată de la urmaşii noştri. Dar dacă această nouă eră a schimbării climatice este o fatalitate, iar oamenii nu sunt altceva decât nişte avatari ai dinozaurilor?! Pentru că am evoluat în fiinţe dotate cu inteligenţă şi conştiinţă, avem orgoliul de a crede că suntem ultima verigă a lanţului trofic. Un savant premiat cu Nobel a fost întrebat odată ce şi-ar dori ca oamenii să conştientizeze, iar răspunsul lui a fost că ar fi foarte important ca oamenii să-şi dea seama că nu reprezintă decât o etapă în cele câteva miliarde de ani de evoluţie încă neîncheiată.

Am câţiva prieteni vegetarieni, din diverse motive: din dragoste şi compasiune faţă de animale, din preocupare pentru propria sănătate, din grijă pentru resursele planetei. Unii o duc excelent cu un meniu fără carne („Mă simt bine, sunt sănătos, nu resimt nevoia cărnii„), alţii se pregătesc să devină vegetarieni („Mănânc din ce în ce mai puţină carne şi oricum mai mult peşte„), alţii au renunţat între timp la o astfel de restricţie alimentară („Ajunsesem să iau un pumn de suplimente pentru a compensa anumite lipsuri din organism„). Cred că e normal ca opţiune personală. Dar public shaming-ul că nu eşti încă vegetarian mi se pare o formă de
eco-bullying, iar o lege care să interzică consumul de carne ar face parte din sfera distopiei, la fel de oripilantă precum sugestia acelui autointitulat filosof-nutriţionist care propunea canibalismul asistat ca soluţie deopotrivă pentru suprapopularea planetei şi epuizarea resurselor ei naturale.

Scria Andrei Pleşu în Dilema veche: „E o grosolănie să ridiculizezi opțiuni și deprinderi diferite de ale tale (evident, când nu e vorba de opțiuni și deprinderi antisociale, autodistructive, extremiste, criminale). Fiecare are dreptul să-și cultive liber înclinațiile, afinitățile, convingerile. Nu găsesc, prin urmare, niciun motiv să-i disprețuiesc sau să-i condamn (ideologic, medical, sapiențial) pe semenii mei care, dintr-un motiv sau altul, au decis să devină vegetarieni. Problema merită însă dezbătută cu calm și, dacă se poate, cu umor amical. Mai ales când tabăra celor care socotesc că mănâncă etic și biologic «corect» vine cu argumente care să te incrimineze. În asemenea cazuri, «opțiunea» lor se hrănește nu atât din rigoarea unei decizii private, nu atât din specificitatea alcătuirii lor fiziologice, din convingere și autodisciplină, ci, mai curând, din orgoliul de a fi «pe calea cea bună», spre deosebire de toți ceilalți muritori, încă needificați, primitivi, lipsiți de o sănătoasă conștiință eco-planetară„.

Aşa că, în final, despre salvarea planetei nu ştiu ce să zic altceva decât că a fost aici înaintea noastră şi cel mai probabil va rămâne şi după noi. De aceea cred că eco-anxietatea conţine şi frica de dispariţia noastră ca specie. Un pas important pentru Homo Sapiens.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii