Cautare




, Contributor

Directorul Reprezentanţei de Promovare și Informare Turistică a României pentru Marea Britanie și Orientul Mijlociu, cu sediul la Londra.

Lifestyle |
|

Orez de Japonia

We love the rice, we respect the rice. We love the rice, we respect the rice. A fost mantra pe care ne-a cântat-o profesoara de bucătăreală în momentul crucial al pregătirii orezului pentru sushi. Eram la Tokio la un curs de gătit japonezeşte, unde am învățat să fac pui teriyaki cu legume la grill, supă miso, desert din ceai matcha și sushi. Geloși?  
Razvan Marc_contibutors

Dacă nu știați, eu nu știam, partea cea mai importantă a pregătirii sushi-ului stă în prepararea orezului. Acesta ar fi bine să fie orez japonez, spălat în mai multe ape și apoi fiert. După care, paletă cu paletă, se ia din oală și se întinde pe un suport de bambus, gen tavă, unde se condimentează cu oțet și zahăr, se amestecă bine, dar cu grijă și drag, vezi mantra de mai sus, și se lasă la întrepătruns până pregătești celelalte ingrediente. Asta la școala unde am învățat eu a însemnat: tăiat niște castraveți verzi în bețișoare, amestecat ton cu maioneză, frământat niște brânză și modelat în formă de bețișor și desfăcut din folie somon afumat și din conservă icre de somon roșii, pocnicioase.

După care, tot în spiritul „we love the rice”, am întins o foaie de orez, ușor, fără să lovim orezul prea tare cu paleta, am aliniat frumos pe el ingredientele și am rulat. Cu grijă, cu ajutorul profesoarei, am ajuns la un rulou respectabil pe care l-am tăiat bucățele și, când a venit vremea, l-am mâncat ca sushi alături de celelalte bunătăți gătite în aceeași zi. Lăsând gluma la o parte, chiar a ieșit bun. Și secretul a fost orezul.

Și ca să mă conving și mai bine de acest lucru, știți, sushi și orez, în aceeași seară am fost să mănânc sushi la poate cel mai renumit bucătar japonez, maestru în această specialitate: Naomichi Yasuda. Bine, decizia de a mânca la chef Yasuda nu a fost chiar atât de spontană. A durat trei ani și trei luni să ajung la barul de sushi ce are doar zece locuri în jurul stației de gătit, dar a meritat fiecare secundă și fiecare cent cheltuit.

Zece oameni, atât pot mânca odată la barul de sushi al domnului Yasuda. Nu mai mult de două ore, nu mai mult de 14-15 bucăți de sushi, o supă miso și ceva de băut, nici mai mult, nici mai puțin decât cele mai interesante povești despre orez, pește, legume, viața în New York și cea de la Tokio, filosofie, celebritate, muncă și afaceri.

Chef Yasuda a trăit și muncit la New York o bună parte a carierei sale de bucătar. A fondat un Bar Yasuda și acolo, iar după ce a primit o stea Michelin a decis brusc să se reîntoarcă la Tokio, să-și deschidă propria lui afacere. Stop. Nu e afacere. El nu vrea să aibă o afacere, să fie asociat cu nimeni, să învețe pe cineva sau să francizeze. Nu. El a vrut și vrea un loc de muncă unde să le facă singur pe toate și unde să hrănească mușteriii cu sushi așa cum doar el știe să îl facă.

Asta a vrut, asta are și asta oferă. Un loc unde el face tot: de la ales orezul până la negociat prețul peștelui în piață, până la feliat legume și asamblat sushi. Plus servit cu mâna fiecare client în parte. Și, sincer, te simți la el la bar ca în bucătăria unui prieten care face sushi incredibil de bun și pe care-ți vine să-l mai zorești din când în când să lase vorba și să facă mai mult sushi. Dar nu pe Yasuda. El îți povestește într-o engleză impecabilă de unde vine peștele ăsta, sau scoica, sau icrele acelea, de ce a ales acel tip de oțet pentru orez și nu altul, cum el nu pune zahăr în compoziția pentru orez și cum îți condimentează bucata de sushi cu wasabi și soia încât el nu le mai servește ca acompaniament la masă, cum fierbe capete de creveți în supa miso și cum, din nou și din nou, orezul e cel ce face sushi-ul.

Nu peștele sau orice altceva ar fi deasupra. Cu alte cuvinte, un sushi e bun dacă orezul e bine pregătit. Sau. Orezul face diferența dintre un sushi bun și unul mediocru. Sau. Valoarea unui bucătar de sushi constă în cât de bun e orezul pe care-l prepară. Și ca să pricepem și mai bine, noi cei din zone iubitoare de grâu: orezul e pentru sushi așa cum e aluatul pentru pizza: esențial. Crucial. Și ca să exemplifice ne-a făcut tuturor câte un sushi doar cu orez și fire de ceapă pe deasupra. A fost delicios. Și am simțit că mâncăm sushi și nu altceva.

Yasuda nu vrea pe nimeni să continue ce face el. E o întâmplare unică, o experiență pe care vă îndemn să o aveți dacă sunteți la Tokio. Desigur, nu e singurul chef de sushi din oraș care merită vizitat, dar e unul dintre cei mai speciali. Eu am auzit de el într-o emisiune a lui Bourdain. Și de atunci am vrut să mănânc acolo. Nu știu cât pentru mâncare și cât pentru poveștile lui, dar m-au încântat ambele.

Întors acasă, în acea seară, am postat pe rețelele de socializare poza cu acel sushi din orez și fire de ceapă. După care m-am chinuit două ore să explic tuturor cât de important e orezul pentru un sushi bun. Și nimeni nu m-a înțeles. Toți voiau și niște afumătură lângă acele fire de ceapă. De aceea zic: trebuie să vizitați Japonia.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii