Cautare




, Contributor

Travel |
|

Elefantul din anticamera turismului românesc

DIDI.jpg
Incredibilul castel Peleș. Așa descria luna trecută ziarul „Le Figaro“ fosta reședință regală din Sinaia, așezând-o pe primul loc într-un Top 5 al castelelor europene. Redactorul se declara impresionat de arhitectura complicată, „care ar fi putut servi drept inspirație pentru filmele lui Walt Disney“, și ridica o adevărată odă scării sculptate din interior, care „te lasă pur și simplu fără cuvinte“.

Citind articolul, am zâmbit și am oftat în același timp. Tot fără cuvinte, dar nu în sensul bun, m-au lăsat și pe mine ultimele două vizite la castel, de vara trecută: statui ciobite și mozaicuri lipsă în grădină, paznici ai sălilor teoretic „invizibili“, dar de la care am prins din zbor rețete de dulcețuri și cugetări despre viață și lume, strigate peste capetele turiștilor, voci răstite și mai ales chipuri vizibil deranjate de prezența plătitorilor de bilet care, conform unui calcul Forbes România, au adus acestui obiectiv turistic încasări de 844.044 euro în 2012.

Cea mai amară imagine îmi rămâne însă cea a „cipicilor“ de pâslă murdari, rupți, vechi și urât-mirositori (aceiași de la prima mea vizită la castel, la începutul anilor ‘90), prin care turiștii de toate naționalitățile trebuie să scormonească, într-o cutie mare și murdară de carton, încercând să-și găsească perechea potrivită numărului la pantof. Totul pentru a putea păși în interioarele spectaculoase și pe scara interioară care i-au tăiat respirația reporterului „Le Figaro“. Recitind articolul francezilor, realizez că lucrul pe care-l admir cel mai mult la alte țări este faptul că reușesc să-și îmbrace propriile locuri „incredibile“ într-un înveliș (ori măcar o spoială) de ospitalitate și de perfecționism. Că au mereu la îndemână un zâmbet și un glas politicos, mărunțișuri esențiale care mă fac de fiecare dată să mă simt binevenită.

Dincolo de branduri de țară și de reclame strălucitoare, acesta este elefantul din încăpere, despre care nimeni nu are curajul să vorbească. Nu contează doar ce ce avem de arătat lumii, ci tot ce nu avem și nici nu pare să ne intereseze: ospitalitate sinceră, plăcere de a servi și, mai ales, atenție la detaliile infinit de mici și de importante, care ne-ar aduce un capital de imagine mult mai prețios decât cele aproape 900.000 de euro din bilete. Ospitalitate nu înseamnă „pâine și sare“, ci lucruri mult mai concrete. Înseamnă o pereche de cipici de unică-folosință, în locul celor peste care au trecut 30 de ierni și tot atâtea veri, înseamnă un chip senin, o vorbă bună, un moment de tăcere când e cazul și un strop de respect pentru turiști. Mai ales un strop de respect.

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii