FacebookTwitterLinkedIn

Omul de afaceri a declarat în cadrul evenimentului online ForbesForward că a petrecut cele mai intense patru săptămâni din viața lui în ultima perioadă. El consideră că industria de turism și HORECA au fost cele mai afectate înaă dinainte de declararea stării de urgență în România. Practic, ne aflam deja într-o criză provocată de pandemie. Toate aceste companii care „se aflau pe plajă când a venit tsunami-ul au fost spulberate” nu au primit niciun fel de sprijin de la autorități.

„Este o chestiune fără precedent și din punct de vedere medical și din punct de vedere economic. Nu aș vrea să intrăm foarte mult în zona medicală deoarece eu fac parte din cei care cred că tot ce ni se întâmplă este o nebunie home-made și că toate măsurile economice sunt ucigașe pentru că nu se bazează pe niște cifre concrete din zona medicală, se bazează pe niște frici. Ce ne diferențiază de anii trecuți este că anii trecuți nu se măsura, dar dacă vă uitați la cifrele totale de contaminare și legate de decese și le puneți în context, eu cred că suntem ușor duși cu pluta la nivel mondial”, a declarat omul de afaceri.

El afirmă că momentan echipa lui funcționează în bună parte normal. „Prima mea grijă a fost să vorbesc cu oamenii mei și să îi fac să înțeleagă cum stăm din punct de vedere medical, dar bazat pe cifre, nu bazat pe vorbe și să le iau această frică. Noi suntem la serviciu în mare parte, tot ce înseamnă suport și pregătire pentru hotel și acționăm normal.”

Antreprenorul a dezvoltat în cadrul evenimentului ForbesForward viziunea sa asupra tipului de criză cu care ne confruntăm în această perioadă atât la nivel țară, cât și la nivel mondial. „Avem o criză care are patru elemente, din punctul meu de vedere. Este o criză de ofertă, va fi greu să mai ofertezi câte ceva, inclusiv transporturile funcționează cu dificultăți, avem apoi o criză de cerere, o criză de predictibilitate, pentru că nimeni nu știe cât va dura, și ceea ce este cel mai grav este că avem și o criză de încredere.”

Peste toate aceste crize, care sunt valabile pentru tot mapamondul, în România mai avem niște crize suplimentare, afirmă Dragoș Anastasiu. „Prima a fost criza politică, în sensul în care atunci când firmele din turism erau spulberate, noi ba aveam prim-ministru, ba n-aveam prim-ministru și au trecut vreo două săptămâni în care aveam decedați pe plajă și politicul nu știa ce să facă. Avem în plus și o criză de competență la nivel administrativ, destul de cronică, nu e nimic nou. Și mai avem o criză a unui aparat de stat costisitor, nereformat, nedigitalizat și care ne costă pe toți foarte mulți bani; cei de acolo au 30% media salarială peste nivelul din privat și astăzi avem 1 milion de șomeri tehnici, dintre care niciunul de la stat.”

Partea bună este, potrivit antreprenorului, că nu suntem la fel de îndatorați ca nivel de PIB precum alte stat, ceea ce lasă loc pentru împrumuturi. „Asta este imaginea globală și nu sună foarte încurajator; în același timp eu sunt convins că vom ieși cu bine, sunt convins că românii sunt creativi și că vor găsi o cale. Lucrurile se vor schimba, cei puternici vor rămâne puternici și vor rămâne fără prea mult ajutor din partea statului; desigur că șomajul tehnic ajută, dar mai e valabil timp de două săptămâni, ce mai este după?”

Cu toate acestea, care ar fi cel mai important lucru pentru leaderii antreprenori în contextul acestei crize? „Dacă mă întrebați pe mine, aspectul principal este echipa, resursa umană. Prefer să nu plătesc la stat și să mă închidă pentru că dacă nu am grijă de echipă mă închid oricum. Solidaritatea e un lucru foarte dificil pentru noi românii deoarece – îmi place să îl citez pe profesorul David de la Cluj – trăim într-o societate bazată pe lipsă de încredere, solidaritatea nu merge decât cu încrederea, iar aici suntem dezbinați.  Avem de asemenea și o dezbinare totală în stat, partidele sunt pe picior de război.”

Președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane a spus că sunt grupuri de antreprenori care s-au pus la dispoziția statului român și care sunt de părere că dacă nu se găsește o persoană care să medieze tot acest „circ național” cel care plătește factura trebuie să intre în rolul de mediator.

„Este important să nu avem atitudinea aia să fim cloșcă pe cash: indiferent în ce stare m-a cuprins înghețul îmi îngheț cash-ul, pentru că nu știu ce mi se întâmplă și nu îmi plătesc mai departe furnizori pentru că nimeni nu mai plătește nimic, deoarece atunci ne-am blocat cu totul. Cam asta se întâmplă acum. O altă măsură este muncă flexibilă, combinația între șomaj tehnic și muncă. Adică am nevoie de un anumit număr de oameni, dar am nevoie de doar 20% sau 30% din capacitatea lor. Pe asta o plătesc, ei vin la muncă și stau la dispoziție, iar diferența este un șomaj tehnic parțial pe care statul îl plătește într-un anumit procent și la toată chestia asta se renunță la taxele sociale. Germania are un astfel de sistem încă din 1910 și asta i-a ajutat să treacă peste multe crize.”

Pe de altă parte, antreprenorul a declarat că vor fi foarte multe victime, făcând referire la firmele mici ne-capitalizate românești, în care oamenii au fost plătiți parțial la negru, spunând că ei reprezintă  marea majoritate a firmelor antreprenoriale românești. De asemenea, el consideră că antreprenorii români vor ieși foarte slăbiți din această criză, deoarece deși statul român a luat anumite măsuri ele nu pot fi comparate cu cele adoptate de alte state europene. Însă cu toate acestea el consideră că „Suntem mult mai bine pregătiți pentru criză acum față de cum eram acum 10 ani și mult mai consolidați financiar mulți dintre noi”.