„Eu vă mai fac o etajeră pentru cărți, vă fac și două, dar nu asta vă trebuie. În șase luni iar nu mai aveți loc unde să puneți cărțile. Vă trebuie alt apartament, vă trebuie un spațiu mai mare.” Așa mi-a spus domnul care mă ajută, din când în când, când am probleme în casă, când vreau să schimb ceva în apartament și habar nu am de unde să încep. Desigur că a avut dreptate. Am cărți peste tot, chiar și pe fotoliu, și pe canapea.
De ce un text despre cărți în contextul în care apar atât de multe cărți și se citesc atât de puține? Cum se face că, la o mare librărie din București, în iulie, la două cărți cumpărate primeai o a treia gratis, la alegere? Sau că, în secolul 21, în câteva state din SUA, sunt interziși unii autori?
Mereu le-am considerat cei mai buni prieteni ai mei. Am avut puține când eram mică, acasă. Împrumutam însă de la câțiva vecini care făceau rost „pe sub mână” de romane bune. Trebuia însă să le citesc repede, nu conta că erau de sute de pagini. Stăteam cu ele între coperțile manualelor și dormeam două-trei ore pe noapte, uitam să mănânc, uitam să vorbesc cu părinții mei, iar ei mă lăsau în pace sub pretext că aveam de învățat.
Cărțile mi-au oferit și alte spații în care am evadat în disperare dintr-o realitate care mă durea uneori prea tare și care m-ar fi sufocat. Au fost câțiva ani în care universul meu era la sala de lectură de la Biblioteca Centrală de Stat de pe strada Doamnei, un loc unde mergeam cu religiozitate la opt dimineața și stăteam până se închidea și unde uitam de lumea de afară, de mâncare, eram ca Alice într-o lume a minunilor. Mirosul de la acea bibliotecă va fi mereu unul drag amintirii mele.
Saint-Exupéry scria: „Dacă vrei să construiești o barcă, nu bate oamenii la cap să strângă lemn, nu le trasa sarcini și nu le da de muncă, ci, mai curând, vorbește-le despre imensitatea nesfârșită a mării”. Imensitatea nesfârșită a lumii, a vieții, a imaginației mi-au adus-o mie cărțile. Cu cât citeam, cu atât descopeream alte teritorii, alte universuri, alte posibilități, iar viața devenea suportabilă. Suportabilă pentru că descopeream nostalgia unui viitor diferit, oarecum similar bogăției barocului, dar de data asta un baroc al viitorului, cu un spirit uman, cu artă, cu acea „pasăre” pe care mulți au pierdut-o; cu stil, cu liniște și calm, cu infinite potențialități.
Camera mea de zi e acum lumea mea, universul meu, biblioteca mea, în ea încape aproape totul, în sticluțe mici, sofisticate, asemenea unor bijuterii, sau cuprins în cărți.
Desigur, mai sunt și altele, cum ar fi parfumurile. Am dezvoltat o pasiune pentru ele, le colecționez, le ador, le suprapun, citesc despre ele, mă înconjor de ele. Când m-am căsătorit, mi-am dorit un singur cadou: un anume parfum franțuzesc, de la Guerlain. L-am purtat șase ani în disperare, eram îndrăgostită de el așa cum, mai târziu, aveam să mă îndrăgostesc de un om, doi, trei…
Un singur alt parfum l-a concurat, unul pe care l-am avut într-o sticlă prea mică pentru cât de mult mi-a plăcut. Și, așa cum se întâmplă cu acele lucruri foarte bune, de multe ori, nu mai există. A rămas doar în amintirea mea, în memoria mea involuntară, asemenea madelenei lui Marcel Proust. Poate că și asta îl face atât de special.
Revenind la cărți, citesc, desigur, cărțile necesare în activitatea mea. Dar citesc în continuare și multe romane, povești, poezii. Mă derutează când aud pe câte cineva spunând că nu citește romane. Tac, mă uit confuză, nu înțeleg.
Marile cărți ale lumii ne formează modul de gândire, vocabularul, ne ajută să ne dezvoltăm imaginația, creativitatea, sensibilitatea. Ne îndrăgostim de câte un personaj, suferim alături de altul, detestăm caracterul unui al treilea, învățăm de la următorul.
Îmi place să cred că fiecare interacțiune cu o carte produce ceva în noi, că acea călătorie, acele personaje pe care le întâlnim ne fac să devenim mai șlefuiți, mai sofisticați, mai atenți, creativi, sensibili, mai știutori.
Ca să fiu mai concretă, iată câteva dintre cărțile care m-au impresionat în ultimii doi-trei ani, într-o ordine aleatorie:
Narine Abgarian – Din cer au căzut trei mere
Hanya Yanagihara – Către Paradis
Milan Kundera – Insuportabila ușurătate a ființei (recitită)
Jane McGonigal – Imaginable
Mihai Radu – Repetiție pentru o lume mai bună
Anthony Doerr – Toată lumina pe care nu o putem vedea
Elif Shafak – 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie
Alessandro Baricco – Novecento
Suleika Jaouad – Între două lumi
Isabel Allende – Caietul Mayei
Frances Miralles, Angeles Donate –
Un ceai la capătul lumii
Martin Lindstron – The Ministry of Common Sense
Bob Johansen, Joseph Press,
Christine Bullen – The Office Shock
Annie Ernaux – Pasiune Simplă
Phil Knight – Shoe Dog
Dacă ar fi să numesc câțiva autori ale căror cărți le-am adorat, aș aminti de Marcel Proust, de Flaubert, Baudelaire, Michel Tournier, Marguerite Yourcenar, Camus, Sartre, Simone de Beauvoir, Bukowski, Mario Vargas Llosa, Antonine Maillet, Manuel Mujica Lainez, Blaga, Marin Preda; iar dintre autorii de cărți de business, i-aș enumera pe Manfred Kets de Vries, Steven Pressfield, Malcolm Gladwell, Herminia Ibarra, Esther Perel, Brene Brown și Rita McGrath.
Pe tine ce cărți sau ce autori te-au impresionat?
