De-a lungul istoriei sale, de la înființarea funcției în anul 1864 până la instaurarea regimului comunist, Bucureștiul a fost condus de peste 50 de primari, un mozaic fascinant de personalități ce a inclus politicieni importanți, avocați, economiști, agronomi, sau publiciști. Au existat, cu siguranță, și excepții, dar aproape fiecare dintre ei a adus o contribuție semnificativă la conturarea Capitalei, lăsând o amprentă profundă ce rezistă, în unele cazuri, până în zilele noastre.
În vremea lui Nicolae Filipescu, în oraș a circulat primul tramvai electric, a fost extinsă rețeaua de canalizare și cea de alimentare cu apă. Filipescu a pus bazele „Buletinului Statistic Lunar al Orașului Bucuresci”, un instrument esențial pentru înțelegerea nevoilor metropolei, colectând date despre populație, sănătate și infrastructura urbană. Tot Filipescu a elaborat primul plan cadastral, stabilind limitele orașului sau „Raza orașului”, așa cum a numit el inițiativa.
Emanoil Protopopescu-Pake a fost arhitectul introducerii telefoniei publice, a extins iluminatul electric și a construit primele trotuare şi noi artere de circulaţie. Considerat drept unul dintre cei mai buni primari, a contribuit foarte mult la „europenizarea” orașului prin impunerea unor reguli arhitecturale foarte riguroase.
Constantin F. Robescu, cu pregătirea sa de agronom, a inițiat lărgirea emblematică a Căii Victoriei, o arteră vitală pentru fluidizarea traficului urban.
Dem I. Dobrescu a privit conducerea orașului printr-o lentilă urbanistică, implicându-se activ în lărgirea și îndreptarea străzilor, extinderea piețelor Universității și Cercului Militar și modernizarea infrastructurii edilitare de pavaj, apă, iluminare electrică și canalizare. Pentru a elimina scăldatul în râul Dâmboviţa, care era o sursă de apă potabilă pentru o mare parte dintre locuitorii orașului, a făcut primele ştranduri pentru adulţi şi ştranduri de nisip pentru copii. A plantat copaci și a salubrizat orașul, dar, paradoxal, acțiunea de salubrizare a fost întâmpinată cu rezistență de către unii negustori bucureșteni.
Grigorie Gh. Cantacuzino, supranumit „Nababul”, a lăsat moștenire orașului fântâna artistică din Parcul Carol, un simbol (pe atunci) al purității apei și frumuseții.
Barbu Ștefănescu Delavrancea nu doar că a îmbogățit patrimoniul literar, dar ca primar a revoluționat infrastructura orașului, promovând iluminatul public, modernizarea rețelelor de apă potabilă și obligativitatea abonamentului la ridicarea gunoiului, care până atunci se făcea gratuit. În plus, în calitate de primar, a susținut promovarea şi aplicarea Legii repausului duminical, deoarece muncitorii nu-şi puteau vedea aproape niciodată copiii, „plecând la lucru în zori şi întorcându-se acasă noaptea, târziu”.
Aceste personalități demonstrează că, indiferent de fundalul profesional, mulți dintre primarii Bucureștiului din perioada modernă au fost uniți de o ambiție comună: transformarea Capitalei într-un oraș modern și funcțional. Ei au înțeles că progresul, accesul la servicii publice de calitate și promovarea unui mediu urban sănătos sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului.
Chiar și perioada comunistă, cu cei aproximativ 20 de primari, s-a distins printr-o activitate intensă de dezvoltare urbanistică pe fondul distrugerii multor repere ale trecutului pentru a face față unui „viitor luminos”, cel mai cunoscut primar fiind, cu siguranță, fostul general de armată Ion Dincă. Recunoscut pentru cruzimea sa, el a decis, la un moment dat, că închiderea balcoanelor era inestetică și ilegală. În perioada mandatului lui Ion Dincă s-a petrecut și cel mai mare cutremur din istoria recentă a Capitalei, cel din 4 martie 1977.
Poate că scandalul politic permanent din jurul alegerilor de anul acesta pentru Primăria Bucureștiului nu ne oferă răgazul necesar, dar cred că istoria primarilor din trecut ne oferă lecții valoroase, mai ales în contextul actual. Alegerea următorului primar ar trebui să fie ghidată, dincolo de orice altceva, de principii de inovare, dedicare și pasiune pentru progres. Doar astfel orașul poate continua să crească și să se dezvolte, onorându-și trecutul, dar privind cu încredere spre viitor.
