Kerr Cheng, Country Manager HONOR România

Într-o piață tot mai selectivă, HONOR crește în România prin tehnologie durabilă, portofoliu competitiv și dezvoltarea unui ecosistem conectat bazat pe AI.

Cum a evoluat piața smartphone-urilor din România în 2025, în contextul economic actual?

Observăm o schimbare de comportament și o prelungire a ciclului de înlocuire a dispozitivelor, pe măsură ce consumatorii analizează tot mai mult momentul upgrade-ului și acordă o importanță crescută durabilității, actualizărilor de sistem și securitate extinse, dar și valorii pe termen lung. În contextul unui climat economic mai prudent, acest comportament schimbă dinamica pieței, iar diferențierea nu mai vine doar din lansări frecvente, ci și din capacitatea produselor de a rămâne relevante și fiabile pe termen lung.

În aceste condiții, HONOR România a continuat să crească. Ce a susținut această evoluție?

Ne concentrăm pe produse concepute să reziste în utilizarea reală, nu doar pentru specificații competitive. Filozofia „long-life tech” integrează rezistență, durabilitate, autonomie optimizată și performanță susținută prin AI.

Seria HONOR Magic8, cu cele două modele Magic8 Pro și Magic8 Lite, reflectă această direcție și combină robustețea hardware, durabilitatea bateriei și eficiența susținută de AI, pentru o experiență fluidă și stabilă în timp.

De altfel, portofoliul echilibrat și parteneriatele solide pe plan local ne-au menținut competitivi și vizibili chiar și într-un context economic mai selectiv.

Ce categorii au performat cel mai bine în România?

2025 a fost un an cu evoluție solidă în segmentul smartphone și o creștere semnificativă în zona tabletelor. Utilizatorii valorizează tot mai mult ecosistemele multi-device, nu doar produsele singulare. Tendința este importantă pentru strategia noastră, deoarece ne propunem să dezvoltăm experiențe fluide între categorii.

Cum se reflectă dinamica globală HONOR în performanța din România?

Creșterea livrărilor globale de smartpthone-uri și o cotă de piață record în Europa confirmă relevanța brandului într-un context competitiv. Expansiunea internațională se traduce în investiții continue în tehnologie, inovație și extinderea portofoliului disponibil local.

Așa cum demonstrează și MWC 2026, ne concentrăm pe ecosistemul inteligent bazat pe AI și pe inovație și suntem foarte entuziasmați de lansările de produse care urmează.

Ce a prezentat HONOR la MWC Barcelona 2026?

MWC 2026 este un moment definitoriu pentru HONOR, marcând debutul acestui an cu o serie de noutăți, inclusiv prezentarea HONOR Robot Phone, care explorează noul mod de interacțiune om-tehnologie.

Pentru noi, inteligența artificială nu este doar o funcție integrată, ci infrastructura noii generații de tehnologie – o realitate deja tangibilă prin inovațiile integrate în cele mai recente lansări HONOR.

Dincolo de lansările globale, ce rol au inițiativele locale în strategia HONOR România?

În România, investim atât în susținerea ideilor noi și creative, cât și în aplicabilitatea reală a tehnologiei. Prin HONOR Talents, susținem comunitatea de designeri și tineri creativi din România, iar parteneriatul cu Salvamont România – Serviciul Public Local Zărnești – demonstrează fiabilitatea telefoanelor HONOR Magic8 Lite în condiții de utilizare extremă.

Tehnologia trebuie să inspire și să ne susțină în misiunile noastre, în performanța noastră de zi cu zi. Acest echilibru definește produsele noastre.

Care sunt obiectivele HONOR România pentru 2026?

Ne propunem o creștere sustenabilă și extinderea ecosistemului HONOR în România, alături de partenerii noștri strategici. Vom continua să investim în portofoliul de produse și categorii pentru a răspunde cererii tot mai mari pentru experiențe conectate. În același timp, rămânem consecvenți direcției de durabilitate și performanță pe termen lung – criterii tot mai importante pentru utilizatori.

*Conținut sponsorizat

The post HONOR mizează pe portofoliu, durabilitate și extinderea ecosistemului în România appeared first on Forbes Romania.

HONOR, producătorul de smartphones și alte dispozitive inteligente, celebrează Eroii Neștiuți ai sărbătorilor și le face povestea cunoscută în semn de mulțumire pentru timpul, efortul și sacrificiul făcut. #HONORtobewithyou toți cei care ne faceți sărbătorile de neuitat.

În timp ce Crăciunul este una dintre cele mai iubite și așteptate sărbători, există oameni care muncesc pentru a-l face posibil, care se asigură că este special pentru alții. Ei sunt Eroii Neștiuți ai Sărbătorilor. Este medicul care, chiar și în noaptea de Ajun, oferă îngrijire și alinare pacienților. Sau pilotul de avion care îi duce pe pasageri acasă alături de cei dragi. Oameni cu inimile mari din ONG-uri care, de sărbători, vin în ajutorul a mii de oameni aflați în nevoie. Acești eroi își petrec sărbătorile cu devotament la datorie, fiind alături de familie și de cei dragi doar în spațiul virtual, cu ajutorul tehnologiei.

Asociația Climb Again este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. 

Climb Again își propune să ofere o șansă la o viață normală copiilor și tinerilor cu nevoi speciale. Ce înseamnă o viață normală? Înseamnă o viață în care au șansa să-și atingă propriul potențial, la fel cum o au și persoanele fără dizabilități. Printr-un discurs pozitiv și prin promovarea poveștilor de succes din cadrul proiectelor Climb Again, membrii asociației vor să influențeze percepția generală asupra potențialului copiilor și tinerilor cu nevoi speciale și să contribuie la integrarea lor – fie că este vorba despre integrarea directă a celor pentru care cățăratul devine o vocație, sau indirectă, prin apartenența la o comunitate.

Interviu cu Claudiu Miu, fondatorul Asociației Climb Again

Care este legătura dintre Climb Again și Lotul Național de Paraclimbing?
Am început Climb Again în 2014 cu scopul de a oferi sesiuni gratuite de escaladă copiilor și tinerilor cu dizabilități, de a-i ajuta să capete încredere în forțele proprii și în cei din jur, de a avea o viață independentă și de a-și descoperi potențialul. Mulți dintre ei au devenit pasionați de escaladă și au dorit să crească, să facă antrenamente și așa au ajuns să-și schimbe statutul din persoane cu dizabilități în sportivi cu acte în regulă, în campioni, chiar campioni mondiali care participă la competiții internaționale. Pentru noi a fost un parcurs firesc și așa a luat naștere lotul de paraclimbing.

Cine a avut inițiativa, cum a apărut ideea proiectului „7 Summits”?
Escalada se practică și la munte, pe stâncă, nu numai în sala de escaladă. Suntem pasionați de munte, de înălțimi, și asta ne aduce aproape și de drumețiile montane sau chiar de expedițiile de alpinism. Alexandru Benchea, sportiv nevăzător, a fost primul din echipa Climb Again care și-a dorit să meargă pe munți înalți de peste 3.000 de metri. Lui i s-au alăturat și alți sportivi din echipă. A îndrăznit să viseze împreună cu Răzvan Nedu, coechipierul lui, la proiectul 7 Summits. 

De ce ai ales să te implici într-un proiect pentru tineri cu dizabilități?
Am fost și eu sportiv, am practicat sportul de performanță și am ajuns la un moment dat în viață să mă îmbolnăvesc și să nu mai pot face sport sau lucrurile normale de zi cu zi. Am ajuns chiar să experimentez  viața cu dizabilitate, chiar dacă pentru scurt timp, și asta m-a făcut să iau decizia de a mă implica aici, de a ajuta cu toate resursele și cunoștințele mele acolo unde era cea mai mare nevoie. 

În afară de dificultățile evidente provocate de dizabilitățile elevilor tăi, ce alte provocări ai ca antrenor al lor?
Pe lângă sesiunile de terapie și antrenament de zi cu zi, planificarea și gestionarea lor, încercăm tot mai mult să facem cunoscut sportul în rândul persoanelor cu dizabilități, să îi încurajăm să vină la sala de sport, să iasă din casă și chiar să învețe drumul către sala de escaladă cum este cazul nevăzătorilor. Văd toată transformarea și efortul pe care îl depun, și dorința de a învăța, și asta ne motivează să ne implicăm și mai tare, să ajungem la cât mai mulți în toată țară.

Cum arată escaladarea unui munte în compania acestor tineri? Cum a fost pe cele trei vârfuri (din cele 7) pe care ați urcat?
Toți avem capacitate de învățare și de adaptare și au învățat să se cațere și să meargă pe munți. Și facem asta încă de la început cu terapeuți, instructori, antrenori și ghizi montani pasionați și dedicați. Alexandru și Răzvan au urcat pe Aconcagua, cel mai înalt munte de până acum urcat de ei și cel mai greu din punct de vedere al condițiilor întâlnite pe munte. Știu că pentru Răzvan cel mai greu și solicitant a fost vârful Matterhorn din Alpi, un munte care, deși nu este înalt, este foarte tehnic, este un vârf în formă de piramidă, un trofeu dorit de toți alpiniștii din lume.

Cât de apăsătoare este responsabilitatea unui astfel de demers?
Este o responsabilitate atât din punct de vedere al domeniului ales, cât și al obiectivului asumat, acela de a susține copii și tineri cu dizabilități să își descopere potențialul și să creadă în forțele proprii.

Ce înseamnă pentru tine să lucrezi cu acești tineri? Cum te afectează în plan personal ceea ce faci? 
Mă bucur că e un domeniu nou și complex și că pot învăța atât de multe lucruri de la cei cu dizabilități, dar și de la toți partenerii și susținătorii noștri. Parte din echipa de bază Climb Again sunt tineri cu dizabilități care au crescut la Climb Again, care au ajuns campioni și acum antrenori, care transmit din cunoștințele și pasiunea lor mai departe, celor cu dizabilități care au nevoie. Chiar avem în derulare, în această perioadă, campania „Sponsori invizibili” pentru echipa de paraclimbing a României, prin care vrem să îi facem vizibili și să îi susținem pentru proiectul „7 Summits” și Jocurile Paralimpice. Construim în premieră Centrul de terapie prin sport și antrenament paralimpic pentru tineri cu dizabilități, locul în care copiii și tinerii cu dizabilități vor face primii pași și unde se vor antrena viitorii campioni paralimpici ai României. Dar pentru asta avem nevoie de fiecare dintre voi, de susținerea voastră, fie individual prin donații, fie prin sponsorizări de la companii.

Când ești plecat în cucerirea vreunui munte, cum ții legătura cu familia?
Coordonez lotul de sportivi în primul rând la competițiile internaționale, care sunt patru pe an, adică 3 – 4 zile de deplasare la fiecare competiție. Pentru că am doi băieți mici acasă, de 3 și de 6 ani, nu mai pot participa la deplasările lungi, la expedițiile care durează și câteva săptămâni – acolo merg colegii mei. De obicei, în toate locurile în care mergem există conexiune la internet și telefoanele ne dau posibilitatea de a ține permanent legătura cu cei de acasă.

– // –

„Am învățat să fac sărituri, deși nu văd unde trebuie să sar”

Deși vede doar 1%, Răzvan Nedu a decis „să treacă cu vederea” acest aspect. Este nu doar căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, ci și o sursă de optimism pentru cei din jur. În 2021 a devenit Vicecampion Mondial la Campionatul Mondial de Paraclimbing de la Moscova, deși a concurat cu o mână în ghips.

De ce escaladă? Ce te-a atras la acest sport? Ce înseamnă escalada pentru tine?
M-am apucat de escaladă când cei de la Climb Again au venit la liceul unde învățăm. Eram într-o perioadă a vieții când voiam să încep să fac mișcare și am fost atras de acest sport în care traseele se schimbă constant și în care înveți să te cunoști pe tine. În prezent, escalada este pentru mine un mod de viață, deoarece eu sunt sportiv și antrenor. Eu sunt un antrenor de escaladă care învață și se dezvoltă depășind provocările împreună cu elevii lui.

„Pare ceva banal pentru noi, cei care putem face orice”. Este o frază pe care ai folosit-o în discursul tău la TedEx, vorbind despre un coleg pe care l-ai antrenat și care a avut o mare reușită. Cum te vezi tu pe tine? Ce anume îți dă încrederea că poți face orice?
Acum câțiva ani, un antrenor din Anglia mi-a zis că, pentru a evolua ca sportiv, va trebui să mă adaptez eu la acest sport și nu el la mine. Atunci am început să învăț să fac sărituri, deși nu văd unde trebuie să sar. Acest lucru m-a făcut să înțeleg cât de limitat sunt în gândire și să înțeleg că pot mai mult. Acum doar cer mai mult de la mine.

Care este următorul vârf pe care vrei să-l cucerești?
Următorul vârf din proiectul „7 Summits” este Carstensz Pyramid, dar cel mai probabil vor fi și alți munți de antrenament înainte.

Cum arată viitorul pentru tine? Unde ai vrea să fii peste cinci ani?
Peste cinci ani sper să fie introdus și paraclimbing-ul la Paralimpiadă și aș vrea să particip în 2028. Este greu să mă pronunț în privința viitorului, ce știu sigur e că mă vad în continuare legat de escaladă, acest sport care mi-a schimbat viața.

– // –

Devino Sponsor Invizibil

Cea mai mare provocare a persoanelor cu nevoi speciale este că, de cele mai multe ori, sunt nevăzute. Pentru a schimba această realitate, campania #Devinosponsorinvizibil vine în sprijinul Echipei Naționale de Paraclimbing, coordonată exclusiv de ONG-ul Climb Again, pentru a o face vizibilă la nivel național.

Membrii Lotului sunt sportivi cu diferite tipuri de dizabilități care, prin zecile de medalii obținute la concursurile naționale și internaționale, anulează orice “nu poți” pe care l-au auzit de-a lungul timpului. În acest fel, toți cei aprox. 80 000 de copiii români cu dizabilități sunt încurajați să își depășească limitele și să se bucure, prin sport și prin orice alte activități, de viață.

Le poți arăta și tu că, de acum, îi vezi și te alături echipei care îi face vizibili în întreaga țară:

1. Donează #Devinosponsorinvizibil accesând linkul următor: https://invizibili.climbagain.ro/ Orice donație vine cu o mică surpriză pe care o vei găsi pe email. 
2. Dacă deții o companie, ne poți direcționa 20% din impozit pentru ca, astfel, Lotul să ajungă la Jocurile Paralimpice din 2028. Vei vedea și cum arată numele companiei tale în limbaj Braille.

The post Eroii Neștiuți ai Sărbătorilor (III) appeared first on Forbes Romania.

HONOR, producătorul de smartphones și alte dispozitive inteligente, celebrează Eroii Neștiuți ai sărbătorilor și le face povestea cunoscută în semn de mulțumire pentru timpul, efortul și sacrificiul făcut. #HONORtobewithyou toți cei care ne faceți sărbătorile de neuitat.

În timp ce Crăciunul este una dintre cele mai iubite și așteptate sărbători, există oameni care muncesc pentru a-l face posibil, care se asigură că este special pentru alții. Ei sunt Eroii Neștiuți ai Sărbătorilor. Este medicul care, chiar și în noaptea de Ajun, oferă îngrijire și alinare pacienților. Sau pilotul de avion care îi duce pe pasageri acasă alături de cei dragi. Oameni cu inimile mari din ONG-uri care, de sărbători, vin în ajutorul a mii de oameni aflați în nevoie. Acești eroi își petrec sărbătorile cu devotament la datorie, fiind alături de familie și de cei dragi doar în spațiul virtual, cu ajutorul tehnologiei.

Un român din zece suferă de depresie, la care se adaugă și o lipsă acută de psihoeducație și, mai ales, lipsa unei abordări multidisciplinare în bolile mentale. Deseori, oamenii ajung prea târziu în cabinetul psihologului, epuizați, complet descurajați și lipsiți de resursele necesare pentru a mai duce pe picioare o astfel de boală. depreHUB, proiect inițiat de Asociația Happy Minds și Psih. Yolanda Crețescu, are scopul de a reuni totalitatea serviciilor de consiliere și terapie pentru prevenția, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul depresiei.

Interviu cu psihologul Yolanda Crețescu, fondator depreHUB, primul HUB antidepresie din România

Motivul pentru care există depreHUB este evident. Cum a apărut ideea unui astfel de portal și care au fost provocările cărora a trebuit să le faceți față pentru a-l pune pe picioare?
Ideea s-a construit în timp. Cu cât observăm că vârsta la care apar simptome de depresie sau anxietate scade, că sunt din ce în ce mai frecvente cazurile cu ideație suicidară, cu atât mai des mă gândeam că trebuie făcute politici de sănătate mintală. Cifrele din proiectele externe arătau o deteriorare emoțională din ce în ce mai mare. Apoi am avut trei cazuri în familiile cărora existase suicid. Acela a fost momentul când am construit structura DepreHUB așa cum este el astăzi. Am avut alături de mine o echipă mică, dar cu oameni minunați. Am lucrat în 2018 și 2019 la ceea ce astăzi vedem ca este DepreHUB – seara, sâmbătă și duminică, pentru că în restul timpului eram în programări. 

A fost și foarte greu, dar este și o mare satisfacție că am reușit să facem acest proiect fără nici o finanțare exterioară. Ne-am dovedit că este suficient să crezi în ceea ce vrei să faci și să ai oamenii potriviți lângă tine.

După lansare, din 10.10.2019, au început provocările. Cea mai mare provocare, pe lângă cea financiară, a fost să găsesc echipa tehnică cu care să pot scala și digitaliza procesele: gestionarea voluntarilor, pentru că astăzi suntem la 239 de psihologi, flow-ul serviciilor pentru beneficiar, suntem la al treilea sistem de centrală digitala, promovarea și marketingul… Dacă DepreHUB nu ajunge la cât mai mulți oameni ca să se poată ști cum și unde poți primi ajutor, este inutil conceptul și toată munca noastră.

Apoi, cel mai important proces de care avem nevoie este legătura mai eficientă cu 112. 112 trimite la noi cazul cu depresie sau anxietate însă avem și noi nevoie de echipe în teren care să poată asigura și fizic suportul cazului în risc, în timp real.

Citesc la dvs pe site că OMS estima că depresia urma să devină în 2020 a doua cauză de deces la nivel mondial. Suntem la finalul lui 2023. E realitatea atât de sumbră pe cât o prognoza OMS? Care e situația în România?
Da, astăzi cifrele confirmă prognoza OMS și o și depășesc. Să nu uităm că, pe lângă fragilitatea emoțională deja existentă, a apărut și pandemia. În România nu știm exact cum este pentru că nu sunt studii care să evalueze echilibrul emoțional la nivelul populației, pe categorii specifice. Internațional stăm bine pentru că nu raportăm. Dar numărul adolescenților care solicită servicii medicale psihiatrice s-a triplat din 2019 până în 2023, a crescut numărul tinerilor care recurg la gesturi fatale. Capacitatea de adaptare a copiilor la solicitările cotidiene a scăzut, stresul și burnout-ul sunt din ce în ce mai des întâlnite.

Se poate vorbi despre singurătatea celor suferinzi de depresie?
Da. Depresia te însingurează. Este o boală care te îndepărtează de prieteni, de hobby-uri, de familie, ești din ce în ce mai trist și mai neînțeles.

E o condiție pe care preferă să o ascundă și atunci se izolează tot mai mult?
În primul rând, nu suntem educați să recunoaștem depresia. Nu știm ce să facem și ce să nu facem. Nu înțelegem profund ceea ce ne spune cel în suferință. Pentru că depresia e “mincinoasă” , ne arată o realitate mult mai sumbră decât este, este foarte greu să fie acceptată de cei din jurul tău, pentru că ei trăiesc în realitatea confortabilă. Apoi, este stigmatizarea bolii psihice.

Cât de greu ajunge să apeleze la ajutor un suferind?
Foarte greu. O dată cu pandemia, oamenii au mai înțeles ce face un psiholog, un psihoterapeut, un psihiatru. S-a făcut multă psihoeducație în media. Poate în exces, aș spune eu. Toți spunem ce sa faci în depresie, dar foarte puțini spunem cum să nu ajungi în depresie. Psihoeducația este obiectivul nostru principal. Pentru toate vârstele.

Persoanele cu depresie preferă să apeleze pentru ajutor la un website sau la o linie telefonică mai degrabă decât la sprijinul familiei sau al apropiaților? De ce?
Da, preferă acest lucru. Avem aproximativ 17.000 de apeluri pe an. Avem sute de cazuri sociale preluate în psihoterapie de colegii mei. Motivul este simplu: cauți un suport specializat și nu ești stigmatizat în mediul tău.

Există anumite categorii afectate în mod predilect de depresie?
Cu o diferență foarte fină aș spune că femeile, tinerii, mediul urban, studiile superioare. Însă depresia nu alege. De la 10 ani la 100, toți putem suferi de depresie.

Este surprinzător că întâlnim numeroși adolescenți și tineri afectați de depresie. Care ar fi explicația? Ce poate face familia pentru ei?
Nu este surprinzător. Ei sunt consecința noastră. Mai mult, mai bine, mai repede, mai protejat, mai nesensibilizat la frustrare, la eșec, mai neantrenat la viață. Este consecința parentingul-ui permisiv, hiperprotector, care a pus copilul în centrul atenției familiei. Context pe care îl caută și nu îl mai găsește altundeva în viață.

Crăciunul pare să fie o sursă suplimentară de stres pentru ei afectați de depresie și anxietate. Cum îi putem ajuta? 
Rețeta e simpla, dar grea. Echilibru, mai puțin e mai bine, împreună, contribuție socială și mai puțină social media.

Ce vă dă satisfacție în activitatea pe care o desfășurați, ce vă motivează să continuați?
Eu sunt un om norocos pentru că m-a ales meseria pe mine. Sunt psihoterapeut adlerian. Țin mereu ca identitatea mea profesională să conțină acest cuvânt: ADLERIAN. Această școală terapeutică mi-a adus cunoaștere, claritate, înțelegere și încredere că indiferent de context voi găsi răspunsul în știință. Asta m-a ajutat să fac din psihologie ceea ce am făcut: proiecte sociale, medicale, militare, educaționale, culturale, politice, cercetare… Meseria mea este pasiunea mea. 

Cum faceți să rămâneți aproape de familie și de cei dragi când sunteți la serviciu / la cabinet?
Aici m-ați prins. De-a lungul timpului, familia mea a avut de suferit și am plătit prețul pasiunii mele. Pe de o parte, i-am insuflat fiului meu ideea că ceea ce faci trebuie să fie cu dedicare și pasiune, pe de altă parte, el a văzut sacrificiul și nu și-l dorește. Este mult mai pragmatic decât mine. Este cumva „gândirea critică” din exteriorul meu, care mă potențează. Vă voi spune ceva ce nici lui nu i-am spus: Fiecare campanie, fiecare proiect pe care îl inițiez, mi-l verific întrebându-mă „Ce ar spune Robert, fiul meu, despre asta?”. Astăzi el este pe drumul lui, nu mai locuiește cu noi de câțiva ani, însă mă surprinde că de fiecare dată când îl sun îmi răspunde. În schimb, eu sunt corigentă la acest capitol. Creez multă frustrare celor din jurul meu pentru că eu nu pot răspunde de fiecare dată… Am plătit cu pierderea câtorva prieteni foarte buni, cu pierderea timpului pe care aș fi putut să-l petrec cu părinții mei până când i-am pierdut… Spun toate acestea pentru că această meserie cere multă disciplină, anduranță și sacrificiu.

Noi, psihoterapeuții, avem nevoie de suportul familiei. De înțelegerea lor, de ajutorul lor. A fost și încă mai este frustrant pentru familia mea programul meu de muncă, faptul că acasă am nevoie să deleg multe din sarcinile casei. Însă avem norocul că toți din casă suntem pasionați de ce facem și, fiecare în domeniul lui, dăm foarte mult. Nu suntem doar un cuplu, ci și parteneri,  facem proiecte împreună. Este esențial să apreciezi și efortul profesional, și reușitele celui de lângă tine. Să respecți pasiunea celuilalt. Este foarte plăcut să ne adunăm seara acasă, sau în weekend, și să ne ascultăm, să ne completăm ideile unul de la altul. Timpul puțin pe care îl am pentru familia mea încerc – și sper că îmi iese – să fie consistent și de bună calitate. Ne place foarte tare să ne adunam prietenii la noi acasă. Și când nu sunt acasă, am grijă să trimit alor mei, între terapii, proiecte, întâlniri, doar atât, un mesaj: „Te iubesc!”

The post Eroii Neștiuți ai Sărbătorilor (II) appeared first on Forbes Romania.

HONOR, producătorul de smartphones și alte dispozitive inteligente, celebrează Eroii Neștiuți ai sărbătorilor și le face povestea cunoscută în semn de mulțumire pentru timpul, efortul și sacrificiul făcut. #HONORtobewithyou toți cei care ne faceți sărbătorile de neuitat.

În timp ce Crăciunul este una dintre cele mai iubite și așteptate sărbători, există oameni care muncesc pentru a-l face posibil, care se asigură că este special pentru alții. Ei sunt Eroii Neștiuți ai Sărbătorilor. Este medicul care, chiar și în noaptea de Ajun, oferă îngrijire și alinare pacienților. Sau pilotul de avion care îi duce pe pasageri acasă alături de cei dragi. Oameni cu inimile mari din ONG-uri care, de sărbători, vin în ajutorul a mii de oameni aflați în nevoie. Acești eroi își petrec sărbătorile cu devotament la datorie, fiind alături de familie și cei dragi doar în spațiul virtual, cu ajutorul tehnologiei.

Interviu cu Ana-Maria Cristache, director general Ajungem Mari, Erou al Sărbătorilor.

Ajungem Mari este programul Asociaţiei Lindenfeld ce susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Organizația lucrează cu copiii din centre de plasament şi apartamente de tip familial pe care îi susţine să ajungă MARI până când ies din sistemul de protecţie a copilului. Peste 1.600 de voluntari merg săptămânal la cei peste 3.000 de copii şi tineri incluşi în program, timp de cel puţin 8 luni, oferindu-le ajutorul pentru pregătirea sau recuperarea şcolară, realizând cu ei ateliere creative, de dezvoltare personală sau cultură generală, sprijinindu-i educaţional, moral şi emoţional să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiţi.

 #HONORtobewithyou

Care ați spune că este principala nevoie a copiilor de care vă ocupați?
Cred că principala nevoie a oricărui om, indiferent de povestea de viaţă şi mediul în care trăieşte, este mereu aceeaşi – iubirea, cu tot ce aduce ea la pachet: afecţiune, atenţie, sprijin, încredere. Nevoia de ataşament este în firea noastră, iar dacă în copilărie nu avem parte de un ataşament securizant atunci lucrurile se complică foarte tare. Iar cei mai mulţi dintre copiii din sistemul de protecţie exact cu asta se confruntă, cu probleme de ataşament şi cu traume greu de descris sau chiar de imaginat de unii dintre noi. Asta duce, în cazul celor mai mulţi dintre ei, la lipsă de încredere în propria persoană, dar şi în ceilalţi, la lipsă de speranţă şi motivaţie, la probleme de comunicare, socializare şi de gestionare a emoţiilor.

Ştiu că pentru mulţi oameni care nu au avut prea mult de-a face cu asta pare că pentru aceşti copii sunt importante hainele, jucăriile sau dulciurile, dar e important să subliniem că ei nu duc lipsă de astfel de lucruri. Au asigurate aceste nevoi. Ce e important pentru ei este să fie văzuţi şi ascultaţi înainte de toate, iar asta fac voluntarii Ajungem MARI pentru ei. Este evident că sistemul este supradimensionat, iar angajaţii DGASPC nu au cum să acopere toate necesităţile copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie, prin urmare noi, cu ajutorul extraordinarilor voluntari care ne sunt aproape în fiecare an, încercăm să suplinim şi să-i sprijinim pe cei mici şi mari în funcţie de nevoile lor punctuale. Putem vorbi de sprijin la teme, de meditaţii pentru diverse examene, de acces la sporturi sau activităţi care să-i ajute să se descopere şi să se dezvolte sau ore de psihoterapie.

Ce se întâmplă cu cei care împlinesc 18 ani și ies din „sistem”?
Acesta este scopul nostru pe termen lung, ca aceşti tineri, odată ce ajung în situaţia în care trebuie să părăsească sistemul, să ştie ce au de făcut ca să se descurce în lumea asta mare şi provocatoare, să aibă toate resursele, nu doar materiale, ci şi emoţionale, astfel încât să-şi găsească un job pe placul lor şi la care să se priceapă, să îşi poată gestiona eficient veniturile şi să fie bine cu ei pe termen lung. Iar eforturile noastre, dar mai ales ale lor se văd. Avem o mulţime de exemple cu tineri care stau acum pe propriile picioare şi o fac foarte bine. Sunt tineri care şi-au descoperit vocaţia şi lucrează în domeniul respectiv, sunt tineri care urmează facultăţile visate şi tineri care se întorc, într-un fel, în sistem, dar de această dată ca voluntari Ajungem MARI, ca să dea mai departe din binele pe care -au primit ei la un moment dat.

Ce acțiuni desfășurați în această perioadă?
La noi este activitate 365 din 365. Copiii au nevoie de noi în fiecare lună, nu doar de sărbători, dar este adevărat că în această lună lucrurile sunt ceva mai intense. O dată voluntarii organizează în decembrie tot felul de activităţi care să îi încânte pe copii şi care, fără să îşi dea seama, îi ajută să-şi dezvolte abilităţi în diverse domenii. Învaţă colinde, pregătesc împreună bunătăţi, bricolează obiecte cu tematică. Apoi organizăm evenimente şi târguri de Crăciun în toată ţara, tot cu ajutorul copiilor şi voluntarilor, ca să strângem fonduri pentru proiectele noastre.

Pe 7 decembrie, de exemplu, am avut o expoziţie caritabilă în care am scos la licitaţie 30 de lucrări ale copiilor şi tinerilor din toată ţara. Banii strânși se transformă în burse pentru micii artiști. Apoi, pe 10 decembrie am organizat la Bucureşti Târgul Caritabil de Iarnă, unde vizitatorii pot găsi produse superbe, handmade, perfecte pentru cadouri. În acest caz banii strânşi vor fi folosiţi pentru organizarea de excursii şi ieşiri pentru copiii şi tinerii din sistem.

Cea mai importantă inițiativă a dvs. este Programul Ajungem Mari, implementat în toată țara. Ce face acest program?
Programul Ajungem MARI susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie sau în medii defavorizate. Sunt mai bine de 9 ani deja de când am pornit acest program, pe care l-am adaptat treptat pentru a răspunde în mod eficient nevoilor reale ale acestor copii. Asta înseamnă că avem în prezent mai multe proiecte permanente care ajută la dezvoltarea lor din toate punctele de vedere: fizică, psihică, educaţională şi emoţională.

Principalul proiect şi motorul Ajungem MARI este Programul naţional de voluntariat. Avem peste 1.600 de voluntari care merg în fiecare săptămână, vreme de 8 luni de zile în fiecare modul, la cei peste 3.000 de copii şi tineri incluşi în program. Organizează şedinţe de pregătire şcolară la materiile la care au nevoie copiii, susţin ateliere de cultură generală, dar şi creative. Fac o mulţime de activităţi menite să îi ajute pe copii să capete încredere în propriile forţe, să-şi descopere şi dezvolte abilităţile şi să le transmită valori necesare pentru o viaţă independentă, sănătoasă şi demnă.

Avem apoi proiectul de excursii şi ieşiri prin care copiii şi tinerii din program primesc şansa de a vizita locuri noi, de a trăi experienţe care îi învaţă lucruri despre viaţa din afara centrelor, precum şi de a interacţiona cu alţi oameni. Proiectul dedicat psihoterapiei îi ajută să-şi îngrijească rănile emoţionale suferite, să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să-şi identifice emoţiile şi să le exprime în siguranţă astfel încât să-şi direcţioneze mai bine comportamentele şi vieţile, în ansamblul lor.

Organizăm şi cursuri vocaţionale, tabere de dezvoltare personală, precum şi şedinţe de consiliere profesională, urmate de cursuri de calificare, astfel încât copiii şi tinerii aceştia să poată alege în cunoştinţă de cauză, să aspire la mai mult şi să acţioneze astfel încât să-şi împlinească visurile.

Recentele rezultate la testele PISA constată încă o dată starea deplorabilă a învățământului românesc. Situația este probabil cu atât mai tragică în centrele de plasament. Ce se întâmplă cu educația acestor copii?
Copiii din sistemul de plasament învaţă, la fel ca majoritatea copiilor din România, în şcoli publice. Minusul lor, să spun aşa, este că vin cu un bagaj greu, care le poate pune piedici inclusiv în direcţia educaţională, în sensul că unii au probleme de concentrare, alţii sunt demotivaţi, unii ajung în sistem cu lacune considerabile şi atunci au nevoie de eforturi simţitoare pentru a recupera materia. Şi acesta este unul dintre rolurile majore ale voluntarilor noştri: să fie acolo pentru ei, să îi susţină, să îi înveţe, să le acorde sprijinul necesar nu doar ca să rămână pe linia de plutire, dar şi pentru a aspira la mai mult şi la mai bine.

Care sunt dificultățile pe care le întâmpinați? Ce s-ar putea face pentru a le depăși, cum ar putea contribui societatea/comunitatea, autoritățile, mediul de afaceri?
Aşa cum spuneam anterior, Ajungem MARI nu ar exista fără implicarea nemaipomeniţilor noştri voluntari. Ei sunt cei care mută munţii din loc şi care, prin implicarea lor constantă, pun umărul la mai binele acestor copii. Tocmai de aceea este esenţial ca la început de toamnă, atunci când facem recrutările de noi voluntari, să ni se alăture cât mai mulţi, astfel încât să putem creşte şi numărul copiilor pe care îi sprijinim.

Apoi, în mod evident, avem nevoie de sprijin financiar pentru a putea susţine toate proiectele de care povesteam. Strângem fonduri prin redirecţionarea a 3,5% din impozitul pe venit, prin direcţionarea a 20% din impozitul pe venit sau profit al companiilor, evenimente diferite pe Galantom sau campaniile punctuale pentru strângerea de fonduri pentru psihoterapie, dar pentru a putea funcţiona cât mai bine avem nevoie de susţinere constantă, pe termen lung.

Acum, de exemplu, aşteptăm ca până la 30 decembrie să ni se alăture companiile mici şi mari prin direcţionarea celor 20%, ajutându-ne astfel să continuăm activităţile pe care le desfăşurăm în Bucureşti şi 25 de judeţe. Practic, firmele pot fi Moş Crăciun pentru tot anul, simplu şi gratuit, doar direcţionând sumele deductibile din impozit. Cu aceşti bani susţin copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi participarea lor la cât mai multe ateliere educative, excursii şi tabere de dezvoltare personală.

Care credeți că ar fi cadoul de Crăciun pe care l-ar aprecia cel mai mult copiii de care vă ocupați? 
Fără îndoială că mai toţi copiii visează la părinţii lor şi la o viaţă bună, fericită şi liniştită alături de aceştia. Noi nu le putem oferi asta, dar putem împreună să le aducem în inimi căldură, speranţă şi încredere. Să-i vedem cum cresc şi cum înfloresc e un vis împlinit, iar alături de voluntarii Ajungem MARI descoperă şi ei că adevărata putere e în sufletele lor.

Despre HONOR
HONOR este un furnizor global de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand tehnologic iconic la nivel global și să creeze o nouă lume inteligentă prin intermediul produselor și serviciilor sale puternice. Cu o expertiză în domeniul cercetării și dezvoltării, se angajează să dezvolte tehnologii care să permită oamenilor din întreaga lume să meargă mai departe, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive portabile de înaltă calitate, potrivite pentru fiecare buget, portofoliul de produse inovatoare, premium și fiabile HONOR le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor înșiși.

The post Eroii Neștiuți ai Sărbătorilor appeared first on Forbes Romania.

HONOR celebrează primul an în România și dă voce românilor care au reușit în ceea ce și-au propus.

Inițiativa HonorVoice susținută de Forbes România îi provocă pe acei români care au reușit în carieră să își amintească de primul lor an de activitate, încurajându-i astfel pe cei care încă se tem să înceapă. Primul an nu e ușor. Suntem onorați să fim cu tine!  #HONORtobewithyou

Interviu cu Mihaela Mitroi, PhD, Managing Partner în cadrul GLOBAL TAX ADVISE.

HONOR România vă invită să vă amintiți despre primul dvs. an de activitate. Ce provocări ați întâlnit în primul an și cum ați reușit să le depășiți?
Deși am intrat de curând în această lume fascinantă a antreprenoriatului, parcă ar fi ani de atunci. Am făcut foarte multe în acești doi ani de antreprenoriat și cred că cea mai mare provocare a fost lupta mea cu mine și cu faptul că voiam ca acest proiect personal să-mi iasă așa cum mi-l imaginam, așa cum l-am visat multă vreme. De-a lungul carierei mele am lucrat cu foarte mulți antreprenori și am fost fascinată de voința și tenacitatea lor, și îmi doream foarte mult să încerc și eu acest domeniu. Optimismul și pasiunea pentru ceea ce fac au fost elementele care m-au ajutat să trec peste provocările inerente ale primului an de antreprenoriat.  

Privind retrospectiv, cine v-a susținut în primul an de activitate, cine a crezut în dvs. încă de la început? Ce mesaj le-ați transmite astăzi?

Nu doar în antreprenoriat, dar în toate proiectele pe care le-am dezvoltat în cariera mea am simțit din plin susținerea familiei. La începuturile carierei mele, încurajarea pe care am primit-o de la familia mea a fost ce a contat și ce mi-a dat puterea să continui să lupt. Chiar dacă erau perioade în care faptul că lucram foarte mult îmi dădea senzația că nu prea „sunt pe acasă”, până la urmă ajungeam acasă, la ai mei. Și mai am un mesaj: vârsta nu contează deloc în antreprenoriat, ba din contră, încurajez oamenii cu experiență să aibă curajul să o ia de la început. Te menține tânăr.

Împărtășiți cu noi o lecție importantă pe care ați învățat-o în primul an.

Cheia este pasiunea, cel puțin în ceea ce mă privește este esențială. Eu sunt o fire deosebit de optimistă, așa cum am spus, iar acest lucru m-a ajutat, nu doar în primul an, ci întotdeauna, să trec mult mai ușor peste situații care, pentru alții, poate, erau cel puțin provocatoare. Atunci când pleci pe drumul antreprenoriatului, de un lucru poți fi sigur: că niciodată lucrurile nu se vor întâmpla așa cum ți-ai propus sau așa cum le-ai planificat. De aceea ai nevoie de doze consistente de adaptabilitate, de flexibilitate, de rezistență și de certitudinea că mergi înainte chiar și atunci când lucrurile par că nu avansează.  

Un sfat pentru cei aflați la început de drum?

Oamenii pot întotdeauna mai mult, mai bine, mai eficient, dar cred că este important ca fiecare să-și cunoască limitele, să știe cât este suficient de mult, de bine sau de eficient pentru propria scară de valori. Comparația cu alte povești de succes sau cu alte personalități poate fi un stimulent atâta timp cât nu alterează propriile valori și referințe.    

O personalitate pe care o admirați (și de ce), cineva pe care v-ați simți onorată să îl cunoașteți personal.
Recent am citit „Mitul normalitătii”, cartea lui Gabor Maté și, deși nu este singura lui carte pe care am citit-o, am rămas impresionată de liniștea scriiturii. A fost una din acele cărți pe care le-am citit cu introspecție și analiză. Nu aș spune că sunt un fan, dar cu siguranță mi-ar plăcea foarte tare să-l întâlnesc pe Gabor Maté. 

The post Cum am promovat anul întâi appeared first on Forbes Romania.

HONOR celebrează primul an în România și dă voce românilor care au reușit în ceea ce și-au propus.

Inițiativa HonorVoice susținută de Forbes România îi provocă pe acei români care au reușit în carieră să își amintească de primul lor an de activitate, încurajându-i astfel pe cei care încă se tem să înceapă. Primul an nu e ușor. Suntem onorați să fim cu tine!  #HONORtobewithyou

Interviu cu Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division ONE United Properties

HONOR România vă invită să vă amintiți despre primul dvs. an de activitate. Ce provocări ați întâlnit în primul an și cum ați reușit să le depășiți? 

Mărturisesc că, pentru a răspunde la această întrebare, am făcut un exercițiu de imaginație și conștientizare. Am închis ochii, m-am așezat la primul meu birou, ce acum pare o imensitate deși nu era deloc cu mult mai mare decât cel la care mă așez în prezent în fiecare dimineață, și am început să privesc în jur… Provocările sunt în fapt oportunități de învățare, dezvoltare și autocunoaștere, mi-am spus. Doar că nu acesta este raspunsul pe care l-aș fi dat atunci când mă aflam la început de drum. Cert este însă că ceea ce sunt astăzi se datorează fiecărei experiențe trăite de-a lungul drumului parcurs cu ambiție, implicare, sete de cunoaștere și perseverență. Cât despre cum depășim situațiile în care ne aflăm în primul an de activitate, pot spune că depinde doar de noi și de capacitatea noastră de a accepta că învățarea continuă este calea către succes. 

Privind retrospectiv, cine v-a susținut în primul an de activitate, cine a crezut în dvs. încă de la început? Ce mesaj le-ați transmite astăzi? 

Cu sau fără mentori, călătoria profesională este o misiune personală. Am avut parte de mentori informali, acele persoane pe care le-am observat și de la care am avut de învățat cum să mă dezvolt. Însă persoana care știu că a crezut în potențialul meu și mi-a deschis calea către un job stabil este și astăzi unul dintre oamenii pe care i-aș suna imediat dacă aș avea întrebări ce necesită un sfat: aș pune mâna pe telefon și m-aș scufunda într-o conversație menită să mă lumineze. Această persoană știe de mai bine de 20 de ani că o apreciez și că o consider unul dintre oamenii care au făcut diferența în parcursul meu profesional.

Împărtășiți cu noi o lecție importantă pe care ați învățat-o în primul an.  
Am învățat răbdarea și perseverența. Am învățat emoția și satisfacția lucrului bine făcut.

Un sfat pentru cei aflați la început de drum?

Ca să vă faceți remarcați nu este necesar să vă complimentați șeful sau să căutați permanent subiecte de conversație cu acesta. Un șef bun este un lider. Un lider observă calitățile angajaților fără ca aceștia „să facă valuri”. Trebuie doar să vă îndepliniți task-urile bine și la timp, iar aprecierea și promovarea vor veni la momentul potrivit.

O personalitate pe care o admirați (și de ce), cineva pe care v-ați simți onorată să îl cunoașteți personal. 

Dr. Gabor Mate este noul meu autor preferat. Un medic canadian de origine maghiară, pe care am avut șansa să-l văd și să-l ascult. Este o plăcere și o lecție continuă să îi citesc lucrările, chiar dacă sunt abia la început. Mă fascinează modul lui de a dezvălui legătura dintre corp și minte, dintre sănătatea fizică și cea mintală, neezitând să exemplifice teoriile sale cu povești din viața personală. Cauzele stresului asupra corpului, adicțiile sau traumele ce determină tipare de comportament în viața noastră de adult sunt doar parte din lecțiile pe care le putem învăța de la el. Recomand.

The post Cum am promovat anul întâi appeared first on Forbes Romania.

HONOR celebrează primul an în România și dă voce românilor care au reușit în ceea ce și-au propus.

Inițiativa HonorVoice susținută de Forbes România îi provocă pe acei români care au reușit în carieră să își amintească de primul lor an de activitate, încurajându-i astfel pe cei care încă se tem să înceapă. Primul an nu e ușor. Suntem onorați să fim cu tine!  #HONORtobewithyou

Interviu cu Radu Ionescu, Head Chef și proprietar al restaurantului fine dining KAIAMO.

HONOR România te invită să-ți amintești de primul tău an de activitate. Ce provocări ai întâlnit în primul an și cum ai reușit să le depășești? 

Chef Radu Ionescu: După șapte ani petrecuți în Londra, am revenit în 2017 în București, orașul meu natal, pentru un proiect personal în care am crezut și cred enorm în continuare: restaurantul KAIAMO. Principalele provocări ale primului an de activitate au constat în adaptarea modelului de business, precum și al conceptului gastronomic la o piață locală ce se află într-o stare incipientă din punct de vedere culinar.
Deși am revenit în țară cu o experiență de lucru formată într-un mediu extraordinar de competitiv, a trebuit să mă adaptez rapid la ritmul industriei de hospitalitate din România și am făcut acest lucru fără să-mi compromit concepția despre gastronomie.
M-am trezit din nou la început de carieră în anul 2018 când am deschis restaurantul, încercând să înțeleg felul în care funcționa legislația, cum operau furnizorii, mentalitatea oaspeților, dar și a angajaților. Toate elementele acestea au reprezentat o provocare, însă cred că cel mai dificil lucru (cu care a trebuit să mă confrunt zilnic) a fost reprezentat de dorința mea arzătoare de a schimba mentalități. Mai exact, dorința mea de a-i face pe toți oamenii din jurul meu să renunțe la lucrurile făcute cu jumătate de măsură, fie că vorbim despre furnizori, colaboratori sau angajați.

Privind retrospectiv, cine au fost susținătorii tăi în primul an de activitate, cine a crezut în tine încă de la început? Ce mesaj le-ai transmite astăzi? 

Chef Radu Ionescu: Fără doar și poate, familia mea mi-a fost alături încă din momentul când KAIAMO era doar un vis nebun de a reveni în țară pentru a schimba felul în care suntem percepuți la nivel global din punct de vedere gastronomic.
KAIAMO este un proiect de familie, mai presus de toate, dar și un loc unde m-am străduit mereu să creez o atmosferă de familie. Este ceva comun să îmi petrec mare parte dintr-o zi împreună cu colegii mei sau, cum îmi place mie să spun, “familia mea extinsă”.
Faptul că bunica mea, Bobo, gătește cel puțin de 2 ori pe lună pentru întreg personalul, faptul că părinții mei sunt implicați și m-au susținut din prima zi și faptul că partenera mea, Cezara, îmi împărtășește viziunea și sistemul de valori sunt doar câteva dintre elementele care au devenit o fundație solidă a unei ideologii pe care o împărtășim cu toți cei care ne trec pragul, fie că este vorba despre colegii mei sau despre oaspeți. 

Împărtășește cu noi o lecție importantă pe care ai învățat-o în primul an.  

Cel mai important lucru pe care l-am învățat în primul an a fost să nu mă abat de la drumul meu și nici de la target-ul pe care îl aveam. Deseori mi s-a spus că trebuie să înțeleg că suntem în România, să îmi adaptez standardele la piață locală, însă am înțeles rapid că mentalitatea oamenilor mă va împiedica să ajung unde îmi doream. Perseverența, munca și disciplina sunt pentru mine cele mai importante elemente care ne-au ajutat să ajungem unde doream, iar la un an de la deschidere am fost incluși în Top 1.000 cele mai bune restaurante din lume, prin proiectul 50 Best Discovery creat de prestigiosul ghid culinar internațional The World’s 50 Best. 

Care este sfatul tău pentru cei care se află la început de drum? 
Chef Radu Ionescu: Sfatul meu pentru cei de la început de drum este să se angajeze în cadrul unor companii care au standardele de lucru aliniate la cele internaționale. Astfel își vor crea o etică a muncii care va face diferența pe parcursul întregii cariere, nu doar la începutul ei. 

E loc pentru doi chefi în bucătărie? O personalitate, un chef pe care îl admiri și cu care ai fi onorat să împarți bucătăria de la KAIAMO (pe termen scurt, desigur).

Chef Radu Ionescu: Răspunsul este: DA! Există loc pentru doi chefi în aceeași bucătărie, însă cred că este importantă sinergia dintre ei. Realitatea este că lucrăm într-o industrie unde nivelul de stres este foarte ridicat, unde există un volum mare de muncă fizică și un consum psihologic pe măsură. Cred că este foarte greu să găsești un partener cu care să faci chimie pe termen lung, însă aș fi onorat să am această oportunitate cu câțiva dintre oamenii pe care îi admir enorm. Spre exemplu: Chef Davide Oldani (două stele Michelin), un amic și o sursă constantă de inspirație în cariera mea; Marco Pierre White (no introduction needed here!); Chef Alessandro Giannini, primul meu mentor și cel care mi-a pus cuțitul în mână, pe vremea când eram doar un tânăr pasionat de gătit. 

The post Cum am promovat anul întâi appeared first on Forbes Romania.

HONOR celebrează primul an în România și dă voce românilor care au reușit în ceea ce și-au propus.

Inițiativa HonorVoice susținută de Forbes România îi provocă pe acei români care au reușit în carieră să își amintească de primul lor an de activitate, încurajându-i astfel pe cei care încă se tem să înceapă. Primul an nu e ușor. Suntem onorați să fim cu tine!  #HONORtobewithyou

Interviu cu jurnalista și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu.

HONOR România te invită să-ți amintești de primul tău an de activitate. Ce provocări ai întâlnit în primul an și cum ai reușit să le depășești? 

Ioana Bâldea Constantinescu: Cred că provocarea cea mai mare e să-ți găsești locul – într-un birou, într-o echipă, în lume. Cumva, lucrurile astea sunt legate între ele și numitorul comun e un anume apetit pentru căutare, pentru creștere interioară, pentru un strop de cunoaștere în plus. Cred că neliniștea aceasta, care cu siguranță m-a bântuit în primul an de muncă, încă mai e cu mine, într-o anumită măsură. E un lucru bun, pentru că nu mă (mai) lasă, în ultimul timp, să lâncezesc acolo unde nu îmi e locul, e și un lucru rău, pentru că mă face să caut chiar și atunci când ar trebui să mă opresc și să respir. Respirația, pauza, momentul de reflecție și de confort acceptat și savurat sunt pârghiile care te ajută să treci prin frenezia presiunii. În primul an și nu numai.

Privind retrospectiv, cine au fost susținătorii tăi în primul an de activitate, cine a crezut în tine încă de la început? Ce mesaj le-ai transmite astăzi?

Ioana Bâldea Constantinescu: Nu știu dacă a crezut cineva de la bun început – dacă a fost așa, probabil că nemulțumita care există în mine a clasat informația asta. Am, însă, o amintire la care țin foarte mult, de la primul meu direct de radio. Mi se spusese că o să-mi tremure vocea. Era reacția standard. Nu mi-a tremurat. Mi-au tremurat, în schimb, genunchii și i-am auzit cum se pocnesc între ei, lucru care m-a panicat, pentru că nu știam dacă se aude pe microfon. Am luptat, însă, cu panica asta, am zis tot ce-aveam de zis fără să dau bâlbă și m-am întors în birou, în mijlocul unei echipe prea grăbite să noteze faptul că „mezina” tocmai a sărit în apă și nu s-a dus la fund. Pe vremea aceea, în birourile redacționale existau magnetofoane pe care tăiai banda cu foarfeca (știu, și mie mi se pare proto-istorie) și o lipeai cu scoci albastru. Pe capacul magnetofonului am găsit o hârtie A4, lipită cu scociul ăsta special de bandă, pe care un coleg care plecase deja (debutul meu fusese un direct de seară) chemat de alte urgențe îmi scrisese că m-am descurcat excelent și că nu s-a cunoscut că făceam asta pentru prima dată. Era un mesaj scris cu marker negru, cu multe semne de exclamare și smiley faces, pe care l-am păstrat mult timp și de care mi-a părut foarte rău când s-a pierdut. Cu autorul lui m-am măritat peste niște ani, dar asta, deja, e altă poveste 

Împărtășește cu noi o lecție importantă pe care ai învățat-o în primul an. 

Ioana Bâldea Constantinescu: Am învățat că pot mai mult decât cred. E un lucru cu care încă mă obișnuiesc. Să nu-mi mai pun singură piedică. La atâția ani distanță, încă mă mușcă (uneori destul de tare) anxietatea, neîncrederea. Totuși, mi se pare mai bine în tabăra asta decât în cealaltă, în care crezi că poți mai mult decât te țin puterile în momentul respectiv.

Care este sfatul tău pentru cei care se află la început de drum?

Ioana Bâldea Constantinescu: Să nu se epuizeze. E mare presiunea peste tot și în efortul de a demonstra, de a presta, de a convinge, de a lua premiul întâi cu coroniță și de a stinge lumina pe hol la sfârșitul programului, mulți uită de ei înșiși. Devenim sinonimi cu job-ul. În job-urile astea toți, absolut toți suntem dispensabili. În viețile noastre, nu.

O personalitate, un scriitor pe care îl admiri (și de ce), cineva care te-ar face să fii onorată dacă ar scrie prefața viitoarei tale cărți?

Ioana Bâldea Constantinescu: Admir mulți oameni – Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Radu Paraschivescu, Aurora Szentágotai și Andrei Miu, Radu Vancu, Bogdan Alexandru Stănescu… Sunt oameni foarte creativi, foarte cultivați, foarte rafinați intelectual și, dincolo de aceste lucruri, de o mare generozitate și de o mare profunzime sufletească.  Lista e foarte lungă . Nu-mi ajunge o viață să scriu atâtea cărți.

The post Cum am promovat anul întâi appeared first on Forbes Romania.