HONOR celebrează primul an în România și dă voce românilor care au reușit în ceea ce și-au propus.
Inițiativa HonorVoice susținută de Forbes România îi provocă pe acei români care au reușit în carieră să își amintească de primul lor an de activitate, încurajându-i astfel pe cei care încă se tem să înceapă. Primul an nu e ușor. Suntem onorați să fim cu tine! #HONORtobewithyou
Interviu cu jurnalista și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu.
HONOR România te invită să-ți amintești de primul tău an de activitate. Ce provocări ai întâlnit în primul an și cum ai reușit să le depășești?
Ioana Bâldea Constantinescu: Cred că provocarea cea mai mare e să-ți găsești locul – într-un birou, într-o echipă, în lume. Cumva, lucrurile astea sunt legate între ele și numitorul comun e un anume apetit pentru căutare, pentru creștere interioară, pentru un strop de cunoaștere în plus. Cred că neliniștea aceasta, care cu siguranță m-a bântuit în primul an de muncă, încă mai e cu mine, într-o anumită măsură. E un lucru bun, pentru că nu mă (mai) lasă, în ultimul timp, să lâncezesc acolo unde nu îmi e locul, e și un lucru rău, pentru că mă face să caut chiar și atunci când ar trebui să mă opresc și să respir. Respirația, pauza, momentul de reflecție și de confort acceptat și savurat sunt pârghiile care te ajută să treci prin frenezia presiunii. În primul an și nu numai.
Privind retrospectiv, cine au fost susținătorii tăi în primul an de activitate, cine a crezut în tine încă de la început? Ce mesaj le-ai transmite astăzi?
Ioana Bâldea Constantinescu: Nu știu dacă a crezut cineva de la bun început – dacă a fost așa, probabil că nemulțumita care există în mine a clasat informația asta. Am, însă, o amintire la care țin foarte mult, de la primul meu direct de radio. Mi se spusese că o să-mi tremure vocea. Era reacția standard. Nu mi-a tremurat. Mi-au tremurat, în schimb, genunchii și i-am auzit cum se pocnesc între ei, lucru care m-a panicat, pentru că nu știam dacă se aude pe microfon. Am luptat, însă, cu panica asta, am zis tot ce-aveam de zis fără să dau bâlbă și m-am întors în birou, în mijlocul unei echipe prea grăbite să noteze faptul că „mezina” tocmai a sărit în apă și nu s-a dus la fund. Pe vremea aceea, în birourile redacționale existau magnetofoane pe care tăiai banda cu foarfeca (știu, și mie mi se pare proto-istorie) și o lipeai cu scoci albastru. Pe capacul magnetofonului am găsit o hârtie A4, lipită cu scociul ăsta special de bandă, pe care un coleg care plecase deja (debutul meu fusese un direct de seară) chemat de alte urgențe îmi scrisese că m-am descurcat excelent și că nu s-a cunoscut că făceam asta pentru prima dată. Era un mesaj scris cu marker negru, cu multe semne de exclamare și smiley faces, pe care l-am păstrat mult timp și de care mi-a părut foarte rău când s-a pierdut. Cu autorul lui m-am măritat peste niște ani, dar asta, deja, e altă poveste 😊
Împărtășește cu noi o lecție importantă pe care ai învățat-o în primul an.
Ioana Bâldea Constantinescu: Am învățat că pot mai mult decât cred. E un lucru cu care încă mă obișnuiesc. Să nu-mi mai pun singură piedică. La atâția ani distanță, încă mă mușcă (uneori destul de tare) anxietatea, neîncrederea. Totuși, mi se pare mai bine în tabăra asta decât în cealaltă, în care crezi că poți mai mult decât te țin puterile în momentul respectiv.
Care este sfatul tău pentru cei care se află la început de drum?
Ioana Bâldea Constantinescu: Să nu se epuizeze. E mare presiunea peste tot și în efortul de a demonstra, de a presta, de a convinge, de a lua premiul întâi cu coroniță și de a stinge lumina pe hol la sfârșitul programului, mulți uită de ei înșiși. Devenim sinonimi cu job-ul. În job-urile astea toți, absolut toți suntem dispensabili. În viețile noastre, nu.
O personalitate, un scriitor pe care îl admiri (și de ce), cineva care te-ar face să fii onorată dacă ar scrie prefața viitoarei tale cărți?
Ioana Bâldea Constantinescu: Admir mulți oameni – Ioana Pârvulescu, Tania Radu, Radu Paraschivescu, Aurora Szentágotai și Andrei Miu, Radu Vancu, Bogdan Alexandru Stănescu… Sunt oameni foarte creativi, foarte cultivați, foarte rafinați intelectual și, dincolo de aceste lucruri, de o mare generozitate și de o mare profunzime sufletească. Lista e foarte lungă 😊. Nu-mi ajunge o viață să scriu atâtea cărți.