FacebookTwitterLinkedIn

Unul dintre cei mai mari comercianți de pe piața românească, LIDL, a lansat, recent, un proiect național prin care își dorește să perfecționeze fiecare șef de magazin din rețeaua care a ajuns deja la 185 de unități la nivel național, atât la nivelul competențelor manageriale cât și de leadership. Iar efortul companiei este unul pe măsură: 5 milioane de euro au fost alocate programului care va avea o durată de desfășurare de un an de zile. „Programul de dezvoltare pentru echipa din magazine este unic la nivel de LIDL. El a fost pregătit cu colegii de la grup și cu cei din alte țări. În România, am început să lucrăm la acest proiect din februarie 2014”, explică Ileana Ștefan, cea care conduce departamentul local de HR al LIDL și este una dintre autoarele acestui proiect.

În plus, potrivit acesteia, „Viitorul Șef de Magazin” este cel mai amplu program de dezvoltare al angajaților la nivel de grup, de până acum. „Încercăm să impunem niște tendințe pe piața românească. Ne dorim ca angajații noștri nu să fie simpli manageri, ci să fie lideri și coach pentru angajații din subordine. Să fie, până la urmă, niște exemple”, mai spune Ileana Ștefan. Pornind de la premisa că unii lideri sunt înnăscuți, dar că alții se pot educa și toți pot transmite mai departe colegilor din cunoștințele acumulate, cele cinci competențe principale pe care noul manager de magazin ar urma să le dobândească sunt: profesionale, antreprenoriale, personale, de conducere și sociale.

„Specializările vor fi stabilite de noi împreună cu șefii de magazine pe baza ariilor de dezvoltare, așa cum reies în urma unei evaluări. Planul de dezvoltare este individualizat, pentru fiecare persoană în parte. Important este să nu facem doar cursuri, la modul general, ci să se plieze pe interesul fiecăruia, pe caracterul și pe modul lor de a fi. Încercăm să dezvoltăm latura de soft-skills, pentru că ei sunt oricum foarte buni specialiști pe domeniile lor”, mai explică directoarea de HR, care precizează că media de vârstă în companie este de 30 de ani. De aceea, programul pe care LIDL îl dezvoltă este unul cu atât mai important cu cât cei care sunt implicați „absorb ca un burete toate informațiile primite”.

Lidl lansează Campionatul de Management

Din punctul de vedere al unei companii, o astfel de decizie poate părea îndrăzneață, mai ales în contextul în care piața dă semne de revenire, însă criza din 2008 a lăsat urme adânci pentru companiile care ar fi dorit să își facă planuri. „Cred că România și piața de retail sunt domenii foarte dinamice și noi vrem să dăm tendințe în piață. Se simte nevoia de a oferi calitate, de a oferi mai mult decât am oferit până acum, nu numai produse competitive pe piață, ci și calitate umană”, mai explică Ileana Ștefan. „Nu ne interesează să mai bifăm încă un curs, important este să își fixeze cunoștințele”, mai explică ea.

„Factorul uman este zona fără de care o companie nu se poate dezvolta. Cred că toată lumea ar trebui să conștientizeze faptul că oricât de mult ai încerca să investești în anumite domenii, dacă nu investești în oamenii tăi și nu îi dezvolți pe aceștia, rezultatele nu au cum să fie pozitive pe termen lung”, argumentează Ileana Ștefan. Mai precizează că acest proiect inovator va fi preluat de toate țările în care LIDL are deschise magazine fiindcă, la limită, este și un program de work-life balance sau cum să echilibrezi cât mai bine viața profesională cu cea personală. „Toate lucrurile învățate în acest program – de la time management, la leadership sau comunicare – pot fi aplicate și în viața de zi cu zi”, mai precizează Ileana Ștefan.