Treci în fiecare zi pe lângă ea. Cu privirea în pământ, cufundat în gânduri şi probleme, sau gesticulând şi vorbind de zor la telefonul mobil. Treci pe lângă bibliotecă şi nici măcar nu te uiţi la ea, ce să mai vorbim să-i treci pragul. Tu eşti deja conectat cu lumea: ai internet pe smartphone, pe tabletă, pe laptop. Ai wireless şi foloseşti aplicaţii mobile. Ai acces la informaţie oriunde, oricând. Şi mai ai, poate, o vagă amintire a ce găseai cândva în bibliotecă – rafturi nesfârşite de cărţi, bibliotecare privindu-te chiorâş pe sub ochelari şi praf, mult praf. Dincolo de tine şi de oraşul tău aglomerat, gălăgios şi poluat, se întinde însă o altă lume care, deşi nu îţi este la îndemână, îşi împarte energia şi curiozitatea cu oricine este dispus să asculte. În zonele rurale, unde nu există malluri, multiplexuri, cinematografe, teatre, cafenele, cluburi şi pub-uri, pare că nu se întâmplă nimic. Şi totuşi…
Într-o vreme în care se declară din ce în ce mai des că „lumea nu mai citeşte”, că „viitorul e online” şi că „moare printul”, fie că este vorba despre cărţi sau ziare şi reviste, o privire mai atentă ne dezvăluie şi altceva. În momentul de faţă, aproximativ 5 miliarde de oameni – aproape trei sferturi din populaţia mondială – nu au acces la computere conectate la internet. În aceste condiţii, Fundaţia „Bill & Melinda Gates” a iniţiat proiectul Global Libraries, având scopul simplu de a oferi „acces rapid şi uşor la informaţie şi cunoaştere prin intermediul internetului”. În România, această iniţiativă s-a concretizat, în 2009, prin Programul Biblionet – un parteneriat între Fundaţia IREX, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Education for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi bibliotecile publice româneşti. Programul durează cinci ani, are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari şi şi-a propus să faciliteze accesul oamenilor la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice din ţară.
Click aici pentru o galerie foto cu Programul Biblionet şi Campania “Căutătorii de poveşti”.
Ca orice proiect ambiţios, dar anevoios, Biblionet avea nevoie de un motor, de cineva care să vină cu suficientă răbdare, determinare şi pasiune pentru a strânge în jurul său oamenii necesari unui asemenea demers. Iar acel cineva a fost Paul-Andre Baran – un american născut în Los Angeles, cu tată român şi mamă poloneză, cu studii în Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale la Varşovia şi care se afla deja de ani buni în ţară, încă din 1998, adunând experienţă în managementul şi dezvoltarea de proiecte. „Înainte să devin directorul Programului Biblionet, nu exista «echipa din România»”, îmi spune el. „Din momentul recrutării mele, echipa am construit-o eu, de la zero. Am negociat din start faptul că key managementul este treaba mea, indiferent care sunt procedurile. Eu îi aleg pe oamenii care ştiam că-s cei mai buni, cu care lucrasem în România. Am avut nevoie, la nivel managerial, să am un grup de oameni în care să am încredere şi care să mă fi impresionat prin munca lor.” Până aici, toate bune, dar într-un program de o asemenea anvergură nu poţi lucra doar cu cei din echipa ta, iar problemele din sistemul bibliotecilor sunt multe şi destule. Anticipându-mi întrebarea, Paul încuviinţează, explicându-mi cât de complicat este să lucrezi cu aproximativ 2000 de biblioteci, în condiţiile în care Programul Biblionet durează cinci ani, iar înainte de aceştia a existat un planning grant de un an şi jumătate, pentru a le da timp să înveţe despre România şi cum funcţionează sistemul său de biblioteci, cum să realizeze licitaţiile pentru calculatoare, cine face formarea… Când îl întreb despre modul concret în care funcţionează Biblionet, îşi deschide agenda şi, din câteva linii, îmi schiţează rapid răspunsul. „Ne-am dat seama că este deja o structură, indiferent că noi existăm sau nu: Biblioteca Naţională, apoi bibliotecile judeţene, apoi bibliotecile locale. Iar coordonarea metodologică este exact aşa – ierarhică.” Axându-se pe crearea unui sistem funcţional împreună cu bibliotecile judeţene şi cele locale, au realizat totul în etape. Astfel, în primul an de program au inclus 12 biblioteci judeţene, în al doilea – 18, iar în al treilea – 11. În plus, a mai existat şi un proces de selecţie a câte unui middle manager, un coordonator judeţean, care să fie bibliotecar, plus alte două persoane care să devină traineri pentru bibliotecarii locali. Apoi, fiecare bibliotecă judeţeană a început să aleagă din bibliotecile locale, pentru a le include în program. În primii trei ani, au fost acoperite toate judeţele. „Pentru mine, cel mai important lucru este dorinţa de a fi în program”, punctează Paul. În plus, mai este necesară îndeplinirea unor cerinţe minime legate de spaţiul bibliotecii – să fie curat şi mobilat corespunzător –, dar şi respectarea angajamentului de a exista permanent acces gratuit la internet în cadrul bibliotecii.
Acum, la început de 2013, suntem deja în ultimul an de program, cu posibilitatea unei prelungiri, întrucât fondurile alocate iniţial nu au fost consumate în totalitate. Iar după patru ani de Biblionet, cifrele vorbesc de la sine:
• din cele aproape de biblioteci publice din România, 2.003 au fost dotate cu computere, software şi imprimantă;
• 9.100 de computere au fost donate bibliotecilor publice;
• 2.629 de bibliotecari au fost instruiţi în utilizarea computerului;
• 1.800.000 de cetăţeni români merg la biblioteca publică;
• 1.000.000 de români sunt interesaţi să meargă la cursuri IT gratuite la biblioteca publică;
• 7.800.000 de cetăţeni români ar dori să poată accesa internetul în biblioteca publică;
• peste 425.000 de români au folosit internetul pentru prima oară la biblioteca publică datorită Programului Biblionet;
• s-au înregistrat peste 9.000.000 de vizite la bibliotecile publice, pentru utilizarea computerelor şi internetului;
• peste 16 milioane de dolari au fost investite în echipament IT, software şi instruirea bibliotecarilor;
• peste 12 milioane de dolari sunt contribuţia autorităţilor locale (renovarea bibliotecilor, abonamentul pentru internet);
• 63 de milioane de euro au fost atrase în comunităţi din România prin completarea în bibliotecile publice a cererilor de subvenţii agricole APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură).
Cu toate acestea, dincolo de grafice, numere şi statistici, programul Biblionet a obţinut ceva mai greu cuantificabil – transformarea vieţii oamenilor din comunităţi mai mici sau mai mari din România şi redefinirea rolului bibliotecilor publice. Din depozit de carte şi un loc aproape mort, biblioteca a devenit centru social, cultural, informaţional al acelor comunităţi. Bibliotecile – şi, implicit, localităţile în care acestea funcţionează – au ajuns locuri în care se întâmplă lucruri. Iar poveştile acestora trebuiau spuse. Astfel a apărut campania de promovarea a bibliotecilor publice din România, realizată de Fundaţia IREX şi GMP PR şi numită „Căutătorii de poveşti”. Cei patru căutători-scriitori – Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Irina Păcurariu şi Vlad Petreanu – au vizitat 60 de biblioteci publice din toată ţara, vreme de 10 săptămâni, iar în urma călătoriilor şi-au strâns cele 50 de poveşti în volumul colectiv „Căutătorii de poveşti. O călătorie prin bibliotecile de astăzi”. Citind acele poveşti, descoperim o lume vie şi extrem de activă – bibliotecari care coordonează reviste, cercuri de lectură sau diferite cursuri şi biblioteci care se adaptează la noile nevoi de informare şi comunicare ale utilizatorilor – preşcolari, tineri, adulţi, pensionari. Pe de o parte, poţi în continuare să împrumuţi cărţi sau să consulţi materialele de referinţă. (Când l-am întrebat pe directorul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati” din Brăila cât costă să-ţi faci un abonament şi mi-a răspuns zâmbind „2 lei” am crezut prima oară că glumeşte. Nu glumea.) Pe de altă parte însă, întâlnim şi oameni care vin aici să înveţe o limbă străină, sau să vorbească pe Skype cu rudele aflate în străinătate, sau să se informeze în privinţa aplicării pentru locuri de muncă, sau să-şi facă temele, sau să privească proiecţia unui film sau a unui… meci de fotbal, cum s-a întâmplat la Biblioteca din Comloşu Mare.
La lansarea cărţii în Timişoara, în decembrie 2012, Radu Paraschivescu glumea în legătură cu imaginea pe care o aveau (şi încă o mai au) unii despre biblioteci: „Lumii dacă-i spui «bibliotecă» e ca şi cum i-ai spune «ulei de ricin». Chiar îmi trebuie?”. Dar, continua el, „oamenii au fost curioşi şi deschişi spre nou, spre tehnologie… Iar bibliotecarul este cel care leagă – lustre, lumi… E şi pedagog, şi partener de dialog, şi psiholog…” Ghidiceni, Strunga, Saschiz, Crasna, Hangu, Filiaşi, Ţânţăreni sunt doar câteva dintre localităţile pe unde au poposit cei patru călători. Şi în fiecare dintre acestea, există acei oameni care „pot muta munţii din loc”, acei bibliotecari ale căror „victorii neştiute”, după cum le numea Vlad Petreanu, trebuie să iasă la iveală. După câte se pare, campania „Căutătorii de poveşti” a avut un impact destul de puternic, atât în comunităţile respective, cât şi din perspectiva vizibilităţii naţionale. La cea de-a X-a ediţie a Galei Romanian PR Award 2012, campania (prin Fundaţia IREX şi GMP PR) a fost premiată cu Golden Award for Excellence la categoria „Organizaţii non-guvernamentale, societate civilă” şi cu Silver Award for Excellence la categoria „Comunicare în domeniul public”.
Însă lucrurile sunt departe de a se fi încheiat. Paul-Andre Baran, care a fost desemnat anul trecut campion digital al României la Comisia Europeană, mai are încă multe de consolidat. „Absolut tot ce facem noi acum este bazat pe sustenabilitate. Vrem să transferăm know-how-ul din echipa noastră în sistemul local, clădind pe infrastructura deja existentă, făcând-o mai puternică”, afirmă el. Mai mult, pe partea europeană, „în documentaţia României de negocieri pentru bugetul 2014-2020, unde bibliotecile publice sînt menţionate, în mai multe locuri, există şanse ca noi să avem programe speciale pentru bibliotecile publice pentru prima oară”, continuă el. Ceea ce-l preocupă în mod deosebit pe directorul Biblionet este cine va ocupa locul lor când ei vor pleca. Tocmai din acest motiv, şi-a propus ca în timpul rămas să realizeze şi mai multe parteneriate strategice, astfel încât sistemul să se susţină singur şi după încheierea programului.
