Cautare




, Contributor

Lideri |
|

30 sub 30 – Dan Sturza: am decis să mă întorc în România să activez în cadrul fondului (Fribourg Capital)”

Cu un background solid în finanțe și private equity, Dan Sturza a facilitat investiții importante în companii din sfera IT din România.  
102 30sub30 Dan Sturza

 

Până la vârsta de 16 ani, Dan Sturza a trăit în Chișinău, după care a plecat în Marea Britanie pentru a urma cursurile colegiului din Cheltenham. Aici s-a lovit pentru prima dată în viață de un mediu cultural diametral opus celui cu care era obișnuit în Republica Moldova, urmând cursurile unui colegiu foarte tradițional, cu un program extrem de strict. A fost nevoit să poarte uniformă, să meargă la biserică în fiecare dimineață, să facă sport, aspect mai degrabă șocant pentru tânărul Sturza, ținând cont de stilul de viață cu care era obișnuit în Republica Moldova.

„A fost un șoc să ajung într-un mediu foarte controlat, foarte militarist și competitiv, în sensul în care acolo am înțeles faptul că dacă vrei să fii apreciat, trebuie să performezi. Tot sistemul este construit în așa fel încât să remunereze toate performanțele tale. Pe nimeni nu impresionai cu un telefon sau cu alte elemente materiale, trebuia să faci performanță. Trebuia sa te descurci absolut singur în aceleași condiții cu ceilalți”, precizează Dan Sturza.

Vezi cum arată generația „30 sub 30” în 2019

Cum arată generațiile „30 sub 30” din 2012 până în prezent

 

Astfel, experiența din primii ani petrecuți în Marea Britanie a fost un adevărat catalizator pentru Dan Sturza, impulsionându-l să își regândească poziția în viață. Acesta susține că a învățat că, pentru a reuși, este obligatoriu să depună mult efort. După finalizarea colegiului, a aplicat la universitățile de top din Marea Britanie, care aveau cerințe de admitere extrem de exigente. În cele din urmă, a ajuns să studieze la Universitatea din Bath, una dintre cele mai bune școli de business din Regatul Unit.

În timpul facultății a făcut un internship la Unicredit, în România, iar în anul trei a făcut practică la un fond de investiții din Londra. În ultimul an de facultate, a optat pentru a studia un semestru în Vancouver, Canada, aspect ce i-a lărgit orizontul cultural. A absolvit cursurile Universității din Bath în 2012, când a decis să aplice la mai multe joburi în Marea Britanie, însă perioada nu era tocmai optimă pentru a fi angajat în sectorul financiar, din moment ce în perioada post-criză fie se făceau restructurări, fie nu se făceau angajări.

„Ca să nu pierd timpul, am decis să mă întorc în România să activez în cadrul fondului (Fribourg Capital). Am mers pe ideea că o să fie ceva temporar. Temporarul a devenit o constantă și de 7 ani de zile sunt tot aici”, afirmă Dan Sturza, fiul omului de afaceri Ion Sturza, fost prim-ministru al Republicii Moldova și proprietarul fondului de investiții Fribourg Capital, care desfășoară operațiuni pe ambele maluri ale Prutului și care deține mai multe active importante, printre care Elefant.ro sau proiectul imobiliar Liberty Technology Park din Cluj-Napoca.

În paralel, Dan Sturza a obținut o certificare financiară, un CFA (Chartered Financial Analyst), considerată una dintre cele mai prestigioase de la nivel mondial, cu focus pe piețe financiare. Ulterior, a dezvoltat mai multe inițiative pentru start-up-uri, una dintre ele fiind Spherik Accelerator, care a fost fondat de Liberty Technology Park Cluj, Banca Transilvania, Universitatea „Babeș-Bolyai” și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Fiind o organizație non-profit, Spherik nu lua acțiunile fondatorilor, ci facilita accesul la investiții pentru 3,14% din suma primită de start-up-uri în primul an. De asemenea, Dan Sturza a facilitat investiții în companii din tehnologie precum SEO Monitor, Planable, Upswing sau Baro.

Pe parcursul ultimului an, Dan Sturza s-a dedicat platformei Elefant, unde are în derulare un proiect de replatformizare, despre care susține că îi ocupă peste 90% din timp.

„Este un proiect foarte mare, cu un buget destul de important și care va produce și un impact operațional semnificativ. Este un reset total. În Republica Moldova deja am lansat platforma nouă. Mai sunt implicat în tot felul de mici proiecte antreprenoriale pe care încercăm să le dezvoltăm în baza Elefant”, afirmă tânărul Sturza.

În schimb, Dan Sturza susține că ar prefera ca piața din România să fie mai „open minded și mai antreprenorială. Sunt foarte puțini care se gândesc să facă antreprenoriat, să gândească diferit. Poți să-i numeri pe degete. Există o parte foarte mare care opun rezistență la schimbare. Etica de muncă mi se pare o problemă mare în România. Toți externalizează și nu își asumă răspunderea. Nimeni nu vrea să își asume proiecte”, atrage atenția Dan Sturza.§

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii