Vrea să se extindă, dar nu oricum. Nu se împrumută de pe piaţade capital şi nici nu apelează la bănci. În schimb, ia în calcul obligaţiunile corporatiste. Nimic nu l-ar tenta, cel puţin în acest moment, să-şi vândă businessul ori să iasă definitiv din afaceri. Dimpotrivă chiar: Viorel Cataramă, proprietarul grupului de firme Elvila, va merge în continuare pe domeniul de afaceri în care s-a lansat la începutul anilor ’90 – producţia şi comerţul de mobilă.
Face acest lucru de 20 de ani şi chiar dacă, în timp, a mai încercat „marea cu degetul“ (a se citi imobiliare sau piaţa de capital), a rămas consecvent liniei de business iniţiale şi chiar s-a concentrat pe dezvoltarea aproape exclusivă a acesteia. Nu respinge total ideea diversificării, dar nici nu este adeptul businessului pe mai mulţi piloni. Imobiliarele, care l-au tentat ca pe mulţi alţii în perioada de creştere economică, ocupă acum un procent nesemnificativ în totalul activelor sale, după ce, la momentul bine anticipat înainte de criză, a lichidat aproape tot.
Cataramă este acum proprietarul a circa 500 de hectare de teren intravilan şi agricol şi are acţiuni la peste 250 de companii cotate la bursa din România şi la bursele din străinătate.Şi va merge pe acelaşi model de business, în care este preşedinte-director general al companiei, fiind singurul care decide tot ceea ce urmează să se întâmple semnificativ în grupul de firme pe care îl conduce. Tocmai pentru că porneşte de la ideea că businessul său este cel mai bun vector investiţional.
Timpul său de lucru este alocat exclusiv afacerii pe care a fondat-o în urmă cu peste 20 de ani. Dincolo de tentaţiile altor oportunităţi de investiţii, de la piaţa de capital până la imobiliare şi de la fondurile de investiţii până la artă sau metale preţioase, pentru el cel mai profitabil, din punct de vedere al rentabilităţii investiţiei, este să investească în propria afacere. Argumentul său este unul forte: niciun alt instrument investiţional, oricât de sofisticat ar fi, nu asigură un randament anual cu două cifre, echivalent cu cel pe care îl poate aduce businessul său. Prin urmare, cel mai bun plasament pentru lichidităţile sale (şi Cataramă este unul dintre puţinii oameni de afaceri din România pe care criza i-a prins cu cash şi fără datorii la bănci) este grupul de firme Elvila, al cărui proprietar este sută la sută. Planuri de extindere, surse de finanţare şi strategii de marketing, toate se subordonează unui singur scop: dezvoltarea companiei. „Vreau să mă ocup în continuare de ceea ce ştiu să fac foarte bine“, spune el, conştient fiind că afirmaţia a devenit aproape un truism.
Adaugă faptul că este şi o chestiune de încredere, în aria de business în care s-a lansat, pe modelul de afacere pe care a mers, şi are câteva argumente în favoarea convingerii sale.Cu puţin timp înainte de criză a decis să achite toate datoriile la bănci, „pentru că am văzut ce se întâmplă afară şi ştiam că va ajunge şi în România“. Apoi, sub semnul restructurării afacerii, a redus costurile cu chiriile mari pe care proprietarii locaţiilor nu au vrut să le renegocieze şi a închis locaţii. Cu alte cuvinte, a curăţat portofoliul treptat şi la timp, chiar dacă acest lucru a însemnat reducerea personalului: dacă în 2009 erau 1.760 de angajaţi, în 2010 numărul s-a redus la 1.599. În acest an, numărul va creşte până la 2.000 de oameni. Grupul său cuprinde patru fabrici de mobilă (în Beiuş, Mizil, Râmnicu Vâlcea şi Piatra-Neamţ), de magazine, patru depozite şi un parc auto format din 100 de camioane.
În ultimii zece ani, investiţiile în Elvila au depășit 50 de milioane euro. Când spune că „este timpul extinderii“, adaugă faptul că decizia nu este nici recentă, nici pripită. Planurile de creştere a exporturilor, într-o primă fază pe piaţa din Germania, există încă din 2008-2009, dar au fost amânate pentru că „proiecţiile pentru 2009 au fost complet depăşite de realitate“. A început cu Germania, va continua cu Ucraina şi Rusia.Cataramă este un conservator şi în ceea ce priveşte sursele de finanţare a creşterii pe care a prevăzut-o pentru Elvila. Piaţa de capital nu este pentru el o soluţie viabilă, mai ales în perioade de criză, dar, pentru că are nevoie de surse suplimentare de capital, nu exclude ca, la un moment dat, să agreeze ideea unei emisiuni de obligaţiuni corporatiste.
