FacebookTwitterLinkedIn

O politică reprezintă un stimulent important pentru acest segment de piață întrucât premiază acele clădiri verzi în detrimentul celor non-verzi, fiindcă ele nu au același impact asupra comunității și, ca urmare, nu ar trebui să plătească același impozit. „O clădire care are un impact pozitiv asupra comunității ar trebui să fie premiată, în timp ce clădirile cu impact negativ în timp, ar trebui penalizate”, spune directoarea organizației. Inițiativa a fost implementată pentru prima oară în Cluj, ulterior la Timișoara și la Dej, iar acum există peste 21 de municipalități în România care sunt interesate de implementarea unei astefel de politici inovatoare

GALERIE FOTO CONFERINȚA FORBES FUTURE

CITEȘTE MAI MULTE DESPRE INOVAȚIE ÎN EDIȚIA SPECIALĂ FORBES INNOVATION 

C1_Forbes_165_9mai

Un alt proiect la care România a fost pionieră în Europa, după spusele CEO-ului, este inovația financiară, mai exact dezvoltarea unei inițiative –ipoteca verde/creditul ipotecar verde. „Mulți dintre noi nu suntem foarte raționali atunci când facem o investiție, mai ales într-o locuință, nu ne gândim la efectele pe termen lung. Însă există un moment când trebuie să ne gândim la acest lucru, și anume momentul de început”, spune Monica Ardeleanu. Așadar, cei care au certificat de locuință green, vor beneficia de servicii preferențiale.

VEZI CE AU SPUS CEILALȚI SPEAKERI ÎN CADRUL FORBES FUTURE CONFERENCE

Trendul casei verzi