Avem ce le oferi bancherilor alungați din City?
Consecințele complete ale ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt încă imposibil de estimat exact, mai ales cât timp încă nu se a fost discutată formula în care totuși relația va continua.
Dintre lucrurile care sunt limpezi până acum – este încă și mai puțin probabil decât înainte ca investițiile britanice să mai ajungă în România și complet nefezabilă reciproca. Până și plasamentele financiare devin ceva mai greu de gestionat – listarea Fondului Proprietatea la Londra, de exemplu, devine din avantaj – corvoadă.
La fel stau lucrurile în privința comerțului internațional. România a avut anul trecut exporturi de 2,3 miliarde de euro către Marea Britanie în timp ce importurile au fost de 1,5 miliarde de euro – deci un excedent comercial de 800 de milioane de euro. Nu este de așteptat să apară taxe vamale, nici măcar pe termen lung, însă atunci când este vorba despre bariere non-tarifare, de exemplu standarde de conformitate, unii dintre importatori vor fi nevoiți să-și găsească alte surse iar exportatorii – alte piețe. Însă impactul net final va fi probabil destul de redus.
Pentru britanici, cea mai grea lovitură cade în sectorul financiar. Cu pondere a serviciilor financiare în PIB de 10%, dublu față de Europa continentală, britanicii beneficiau din plin de regulile liberei circulații a capitalului. Sistemul de passporting financiar le dă dreptul instituțiilor de credit sau de plată se licențieze într-o singură jurisdicție a Uniunii apoi să funcționeze în oricare dintre celelalte țări pe baza unei simple notificări.
Asta a făcut ca o mulțime de bănci să-și stabilească centrele operaționale la Londra, pe lângă mulțimea care o făceau deja. De exemplu, chiar și băncile elvețiene UBS sau Credit Suisse aleg Marea Britanie drept centru al operațiunilor cu UE, pentru că este mult mai simplu.
De bună seamă că nu o vor mai face. Dacă Brexit-ul este dus până la capăt, băncile își vor căuta jurisdicții noi din care să opereze.
Iar miza imigrației de la referendum va fi cumva pe dos, măcar pentru că mulți dintre bancherii britanici vor ajunge în postura să-și caute job prin Europa.
Oricât ar râvni Germania sau Franța să atragă o parte din acest exod, probabil că nu vor reuși decât în mică măsură. Bariera lingvistică face ca preferate să fie țările anglofone – Irlanda, Malta, Cipru sau chiar Olanda.
Este loc aici pentru România? Să zicem că nu este exclusă din start. Pe de o parte, oferă un cost redus al vieții pentru cei care s-ar reloca. Pe de altă parte, există deja o tradiție a call-centerelor de suport în IT, cu angajați competitivi ca pretenții salariale, bine-pregătiți și cu un nivel tolerabil al felului în care vorbesc limbi străine (call-centerele din India, deși ieftine, sunt evitate din cauza accentului de netolerat pentru clienți).
Până acum, băncile britanice au evitat România, cu excepția RBS care oricum și-a încetat activitatea locală la sfârșitul anului trecut. Și este destul de puțin probabil să vină acum fix aici în lipsa unui contact pre-existent.
În schimb, când este vorba de instituții de plată, dintre cele 283 care și-au nitificat activitatea în România pe baza passportingului financiar, nu mai puțin de 194 provin din Marea Britanie – adică două din trei.
Majoritatea sunt operatori de transfer de bani, portofele electronice sau carduri internaționale și aproape toți vor căuta baze operaționale noi.
Vestea proastă este că ne batem pentru această oportunitate cu Polonia și țările baltice, care din punctul de vedere al inovației și reglementării financiare sunt cu ani-lumină înaintea României.
Citește și:
România Curată: După Brexit, români au căutat pe google “ce este UE”?
Voxpublica: Brexit – cele două uși din dos pe care se poate întoarce Marea Britanie
